I'm so glad that I'll never fit in

Felicitari! Felicitari pentru parul tau blond platinat, a buzelor senzuale, stralucind de gloss, felicitari pentru hainele ce nu se sfiesc sa arate mai mult decat e necesar, pentru bietii caini chihiuaua care tremura de frig inghesuiti in gentuta ta. Felicitari pentru ca ne demonstrezi ca iubirea nu tine cont de varsta ori alte lucruri, atunci cand te afisezi in public cu un nene ce ti-ar putea fi bunic pe care il saruti pe buze, si afirmi ca esti indragostita pana peste cap de el. Felicitari pentru modul tau de a trai viata, din plin, pentru petrecerile la care te duci si sesiunile la shopping. Felicitari pentru ca, datorita tie, tinerele adolescente cred ca sa fii frumoasa inseamna sa ai un trup perfect si se infometeaza ori isi baga degetele pe gat dupa ce pacatuiesc mancand mai mult decat trebuia. Felicitari pentru ca ati facut ca Louisa May Alcott ori Simone de Beauvoir sa militeze in van pentru drepturile femeii. Felicitari pentru ca influentati unele fete care arata foarte bine, dar in acelasi timp sunt si extrem de inteligente, sa va urmeze exemplul si sa adopte o masca superficiala, pentru ca lor li se pare ca sunteti amuzante si ca duceti o viata de invidiat.
Felicitari pentru numarul vostru din ce in ce mai mare.
Felicitari pentru ce imagine a femeii promovati in societate.
Va multumesc pentru ca datorita voua fetele ca mine sunt considerate neinteresante. Va multumesc pentru ca ati facut lumea sa creada ca o femeie trebuie sa fie doar vazuta, nu si auzita. Va multumesc pentru ca in trecut m-ati facut sa imi fie rusine de propriul trup.
Va multumesc pentru ca ma faceti sa fiu mandra ca nu sunt ca voi.

"I want you on my team"; "So does everybody else"

Stii...Dintotdeauna ai stiut ca ei toti te doresc. Tu care, departe de a fi pitipoanca si a cadea in ridicol, ai ales sa adopti o atitudine putin usuratica, sa tratezi cu oarecare superficialitate anumite aspecte ale vietii, desi esti capabila de mult mai mult si dispui de o inteligenta sclipitoare.

Tu..Orice fata inalta, cu parul bogat, si cu forme perfecte. Tu, dorita de toti barbatii si invidiata de toate femeile, care spun despre tine ca esti proasta, desi n-au dreptate.

Eu nu te invidiez. Te respect. Te-am respectat si te voi respecta intotdeauna. Te respect, pentru ca imi dau seama cat de greu e sa fii tu. Ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa fiu tu, si te respect pentru ca tu indeplinesti aceasta sarcina atat de bine. Pentru ca poti dansa toata noaptea intr-un club purtand niste tocuri de 20 cm, in rochita ta decoltata, iar apoi, a doua zi, iti pui niste tenisi in picioare si te duci sa alergi in parc. Pentru ca esti sexy oricand. Pentru ca te pricepi sa te machiezi ca o profesionista, iar machiajul nu te face sa pari falsa, ci iti pune in evidenta trasaturile superbe. Pentru ca poti purta o rochie cu conversi fara sa pari ridicola.Pentru ca esti populara fara a fi si ingamfata din cauza asta. Ei toti te critica, spunand ca esti usuratica atunci cand te imbraci in fuste scurte ori mai pozezi aproape dezbracata prin reviste. Ca te vinzi usor. Dar eu consider ca vinzi ce ai tu mai bun intr-o societate atat de superficiala. Societatea e superficiala, nu tu. Pentru societate, tot ce ai tu mai bun e aspectul exterior. Niciodata nu va privi dincolo de asta. Niciodata barbatii nu te vor intreba ce parere ai despre vreo problema din politica ori vor discuta filosofii cu tine. Se vor holba la sanii tai mari,naturali.Te respect, pentru ca, desi poate ca tanjesti sa arati ca nu esti numai o fata frumoasa,ci si inteligenta, ca iti doresti ca un barbat sa se uite in ochii tai albastri sau verzi si sa-i vina pofta de a discuta despre sensul vietii ori o carte clasica, nu de a te fute toata noaptea, tu ai reusit sa adopti aceasta masca de fata amuzanta si spirituala. Te respect, pentru ca desi e atat de usor sa ajungi in postura "surorilor" tale care danseaza fara chiloti si beau pana uit de ele, si sunt conduse acasa de diversi straini, tu ai ales sa ajungi acasa pe propriile tale picioare, condusa de iubitul tau,pe care nu il inseli. Da, poate ca flirtrzi si cu alti baieti, e normal, ai ce arata. Da, poate ca relatiile tale nu dureaza mult asta pentru ca te saturi la un moment dat sa fii privita ca o pizda pe tocuri, si nimic mai mult.

Te respect. N-as putea sa fiu tu din comoditate. Daca m-as fi nascut ca tine, daca as fi avut o talie zvelta si niste forme perfecte si picioare lungi cat sunt eu acum de inalta, m-as fi pierdut. Nu as fi reusit sa fiu tanara asta amuzanta si spirituala care stie sa se distreze si care nu accepta sa fie intretinuta de barbati. Nu as fi reusit sa imi accept destinul de a fi considerata de toti doar un chip dragut, asa cum ai acceptat tu.

Femeile care te invidiaza habar n-au cat de greu e sa fii tu. Dar eu mi-am dat seama.

Uratii se plang de superficialitatea acestei lumi, dar, daca ar petrece doar o zi in pielea unui om frumos, si-ar da seama cu adevarat ce inseamna aceasta superficialitate, si nu i-ar mai invidia niciodata pe cei frumosi, i-ar compatimi.

Din postura mea de om cu o infatisare normala, comuna, nici urat, dar nici frumos, ii respect pe toti cei care sunt altfel, fie la o extrema, fie la cealalta..

Ei toti zic ca normalitatea e plictisitoare. Eu consider ca normalitatea e o binecuvantare.

Voalul rubiniu

Le incuiati bine, le acoperiti trupurile si parul, le biciuiti, le omorati cu pietre, si totul in numele religiei. Nu conteaza cat de mult s-au emancipat femeile din marile orase islamice, precum Cairo, ca acum pot umbla fara voal si pot profesa, in micile sate din Africa de Nord si Arabia nimic nu s-a schimbat fata de acum sute de ani, cand Mohamed a intemeiat religia musulmana, de cand mii de habotnici se ghideaza dupa legile Coranului. Nu conteaza cat de mult poate ca se vor schimba lucrurile si in aceste sate, o mentalitate a oamenilor ce a avut timp sa evolueze timp de peste o mie de ani nu va schimba niciodata. Mereu veti considera ca femeile voastre trebuie sa stea inchise in casa, sa mearga la piata insotite de cineva, sa isi acopere tot corpul, sa va creasca copiii si sa ii invete Coranul. Oricat de multe femei musulmane emancipate pledeaza pentru libertatea intre sexe, chiar si femeile voastre considera ca este bine sa poarte val si sa nu iasa din cuvantul barbatului. Le-ati inabusit libertatea, le-ati calcat in picioare sufletul, le-ati maltratat pentru ca au indraznit sa isi ridice privirea din pamant, de sute de ani, si veti continua sa faceti asta, totul in numele unei carti sfinte pe care au citit-o de cand erau mici, si ale carei legi si le-au asumat. Daca scrie in Coran ca barbatul are dreptul sa isi pedepseasca nevasta cand aceasta greseste, atunci, pentru ea, palmele ori violenta verbala nu sunt cu nimic gresite, ba chiar te porti ca un bun musulman. Spuneti ca faceti toate astea pentru ca femeia, in religia voastra, e sfanta, e undeva, deasupra voastra, si trebuie sa o protejati, sa nu ii permiteti sa pacatuiasca. In momentul in care ar pacatui, si-ar pierde din aceasta sacralitate, nu ar mai fi demna de venerat. Va folositi de aceasta scuza pentru a va purta cu ele asa cum un stapan se poarta cu animalul lui. Sunt doar o posesie, nu au suflet. Poate ca v-au redus si ele la tacere, acum, in secolul XXI, prin atitudinea lor feminista, poate ca acceptati influentele occidentale pe care le preiau, insa, in inconstientul vostru, inca va este inferioara.
Le acoperiti cu bijuterii pe care le smulgeti apoi de pe bratele lor, aruncandu-le in loviturile biciului, in fata publica. Religia voastra e cea mai inalta forma de misoginism, un misoginism pervers, atata timp cat ele accepta asta, bucuroase, nevazandu-se ca pe niste victime, ci ca pe niste femei norocoase. Dar, in inconstientul lor, sa stiti, ca va urasc. Va urasc pentru ca le este teama de voi.
Vreti sa le distrugeti, dar fiecare lovitura le intareste senzualitatea. Pentru ca femeile din religia voastra, asa cum merg prin pietele micului sat, cu voalul pe cap, acoperindu-le parul bogat, sunt unele dintre cele mai senzuale femei. Li se vad doar ochii, dar acei ochi stralucesc de-a dreptul. Va infrang prin privirea lor, unde s-a adunat pofta de a trai cu adevarat, eliberate de influenta voastra. Ochii unei femei musulmane sunt o poarta spre o lume unde barbatii de aceeasi religie nu vor ajunge niciodata, o poarta spre sufletul lor. Poarta in timiditatea cu care se plimba pe stradutele inguste cu privirea in jos, supunerea. Dar, in clipa cand ii ridica spre cerul albastru, in ei se scalda un erotism la care femeile occidentale, imbracate in fustele lor ce de abia le acopera fundul si cu decolteele lor adanci nu il pot atinge niciodata. Aceasta e singura lor arma contra sotilor lor. De la Seherezada pana la dansatoarele orientale, fiecare femeie musulmana poarta in sufletul ei aceasta arta a seductiei.
Fiecare dansatoare care isi unduieste soldurile, fiecare sotie care isi da incet voalul jos de pe fata, arunca cu pietre in voi, asa cum voi aruncati cu pietre in ele, cand le judecati. E felul lor de a spune: “Hai, distruge-ma, anihileaza-ma ca persoana…Fara sa stii ca, in umilinta mea, iti rezist si te inving.”
Ele vorbesc pe un ton suav, linistit. Nu au voce. Vorbiti voi in numele lor. Insa, cand se uita la voi supuse, cu acel chip acoperit de voal care dezvaluie niste ochi mari si expresivi, riposteaza fara ca voi sa stiti.
As striga in numele lor, intr-o piata publica dintr-un sat al Orientului Mijlociu: “Biet misogin amarat cu complexe de inferioritate!” si as arunca cu pietre in voi, barbatii musulmani. Pentru ca eu pot. As striga pentru toate.
Pentru ca m-am nascut aici, in vest, si pentru ca nu va pot intelege religia. Incerc…Dar nu pot.

Pledoarie pentru compasiune

“Daca poti ajuta, atunci ajuta. Dar daca nu poti face asta, cel putin straduieste-te sa nu le faci rau.”
- Dalai Lama

In aceasta lume, a secolului XXI, macinata de razboaie, saracie, foamete, violenta, pusti care iau un pistol si impusca oameni la intamplare prin universitati, talhari care pandesc la miezul noptii la colt de strada vreun trecator intarziat, violatori, habotnici care distrug in numele religiei, in aceasta lume care devine pe zi ce trece ca un camp de razboi, unde cei mai puternici, pentru a supravietui, trebuie sa ii anihileze pe cei mai slabi, a incerca, atat cat putem, sa ne asumam aceste vorbe ale inteleptului Dalai Lama ca pe un crez personal, poate reprezenta o luminita plapanda in intunericul in care ratacim calcand prin baltile de sange ale oamenilor sacrificati pentru religie, ori in numele nebuniei altora.
Ce este binele? Ce este raul? De mii de ani, inteleptii si filosofii lumii au tratat aceasta problema, oferind diverse perspective. Dupa unii dintre ei, o fapta este morala in masura in care ea respecta o norma, un principiu, dupa altii, o actiune este dezirabila in functie de scopul, finalitatea ei. Cert este ca aceasta dihotomie se construieste relativ in sistemul de valori al fiecaruia, in functie de educatia primita, temperament, mediul in care traieste, felul de a reactiona intr-o situatie limita. Binele si raul sunt notiuni percepute relativ de fiecare dintre noi, si ceea ce este “bine” pentru cineva poate fi de-a dreptul imoral pentru altcineva. Insa, dincolo de aceasta relativitate a notiunilor de bine si rau, inca de cand au aparut primele civilizatii, au aparut si anumite reguli a caror nerespectare este calificata automat drept “rau”.
Avem o nevoie disperata sa ascultam de indemnul lui Dalai Lama. E ca o hrana sufleteasca pentru cei care ratacesc, infometati, cautand ceva, straini de lume si de ei insisi. In aceste timpuri, un astfel de cod moral este printre putinele lucruri care mai poate salva adevaratele valori pentru care umanitatea merita sa lupte, in care oamenii trebuie sa creada.
Acest indemn face apel la caracteristici esential umane: capacitatea de a ajuta un seaman la nevoie, si constiinta, discernamantul intre bine si rau, posibilitatea de a alege in cunostinta de cauza ceea ce este dezirabil, nu ceea ce este gresit. Suntem oameni, inzestrati cu ratiune, nu avem scuza daca ne purtam ca animalele din jungla. Animalele de prada nu ucid din ura, ci de foame. Isi urmeaza un instinct natural, actioneaza dupa cum le dicteaza acel elan vital. Insa, atunci cand pe scara evolutiva a intervenit pana si o bruma de ratiune, a trai manat de instincte, a urma legea junglei, devine de condamnat. Ce daca exista acei ucigasi care se nasc cu “o gena criminala”? Ce daca exista unii psihopati? Nu sunt de iertat. Ii condamn. Atata vreme cat pot gandi, ii condamn. Observ cum exista o anumita atractie pentru acesti oameni rai “de la natura”. Sunt charismatici. E si normal. Oamenii buni niciodata nu atrag atentia asupra lor. Daca pozeaza in fiinte pline de compasiune pentru a atrage atentia asupra lor, atunci nu mai e vorba despre nimic moral. Cei buni sunt plictisitori. “Baietii rai” sunt interesanti. Sa fie. Nu prea ma omor de dragul lor. Ce nu condamn…Acele persoane care sunt “rele” pentru ca au fost crescuti printre monstri. Cand tot ce vezi in jurul tau este raul, nu poti sa stii ce inseamna binele. Nu ii poti cere unui om ce a fost crescut de niste parinti alcoolici si batut in copilarie sa fie moral, sa asculte de indemnul asta. Cel mai bun lucru pe care il poate face un astfel de om e sa incerce sa uite trecutul, sa-l accepte, dar intotdeauna va fi o persoana vigilenta, care se apara atacand inainte de a fi lovit.
Constiinta nu implica automat faptul ca esti in stare sa faci fapte bune, nu toti oamenii sunt sfinti, nimeni nu iti cere sa fii sfant, ci inseamna tocmai acest “cel putin nu fa rau”. Acest indemn, apeland la umanitatea noastra, o poate glorifica.
Daca sfatul lui Dalai Lama ar fi ascultat de fiecare dintre noi, ar aduce dupa sine o ameliorare a luptei pentru putere, ar diminua rata criminalitatii, violenta, ar putea imbunati, la un nivel superficial, anumite aspecte negative cu care se confrunta societatea. Aceasta imbunatatire ar porni de la nivelul individual, la unul colectiv, social. Incepi prin a te purta mai bine cu familia, apropiatii, si ajungi sa tolerezi oamenii care-ti sunt antipatici. Nu sa ii iubesti, nu sa ii ajuti cand au nevoie de ajutor, ci sa poti sa ii tolerezi, sa-ti infrangi instinctul de a le da o palma. Se poate observa cum acest indemn nu pune accentul pe necesitatea de a face bine, ci pe nevoia de nu face rau, pentru a ne dezvolta intr-o societate armonioasa. Nu este dezirabil binele, este dezirabila abtinerea de la a face rau. Acest imperativ, “straduieste-te”, implica ideea unei lupte interioare, cu demonii nostri launtrici, cu instinctele noastre primare, o serie de incercari si esecuri. Straduinta de nu face rau devine constientizarea constiintei tale, a-ti da seama ca poti gandi. Ca sa nu faci rau, nu e nevoie de sfortari incredibile, ci doar sa lasi fie si o bruma de constiinta sa lucreze. Cat de greu poate fi sa te abtii sa calci in picioare un om care se afla la pamant, atunci cand in clipa in care aproape ca iti lipesti talpa bocancului de fata lui iti amintesti ca esti om, nu animal?
Sigur, niciodata nu a aparut un tiran care sa spuna ca este rau ceea ce face. Toate personalitatile care au lasat o pata de sange de nesters in filele istoriei au fost manati de dorinta de a schimba in bine societatea, dar vointa lor de putere a fost pana la urma prea mare. Hitler a vrut sa faca bine, dar ideea lui de bine anihila ideea de bine a altor mii de persoane. In toate aceste lupte din istorie, a fost vorba despre o confruntare dintre ideea de bine a cuiva cu vointa de putere ce suprima ideea de bine a dusmanului, despre viziunea lui a unei societati cu tente utopice ce nu putea deveni realitate relationand cu alte sisteme morale, ci anihilandu-le. Asta deoarece nimeni nu poate veni sa recunoasca faptul ca scopul lui este de a face rau, pentru ca asta contrazice nevoia de baza a omului, de a fi fericit. Niciodata raul nu a fost asociat cu atingerea fericirii. Ce e de facut, atunci? Cum se pot impaca ideile morale a sase miliarde de persoane, unele extrem de diferite? Nu e de mirare ca s-a ajuns intr-o astfel de situatie. E complicat, dar nu imposibil, daca incerci sa fii tolerant, daca iti spui zilnic: Parerea omului astuia e diferita, e ok, e loc pentru toti pe pamantul asta, de ce sa-l anihilez ca sa lupt pentru parerea mea, in loc sa gasesc o cale prin care sa ajungem la un punct comun?” Sunt constienta de faptul ca mii de oameni nu sunt de acord cu mine, cum ca compasiunea ne-ar putea salva. Oameni ai razboiului, Hitleri, oameni ce il sustin pe Nietsche. Insa vreau sa cred ca nu sunt singura ce pledeaza pentru compasiune. Uneori, inclin sa cred ca lumea asta are nevoie de un alt razboi cutremurator. Omenirea asta are nevoie sa redescopere ce e raul cu adevarat, pentru a-si da seama cat de intemeiat e indemnul “straduieste-te sa nu faci rau””.
Revin la intrebarea mea: Cum poate fi atat de greu sa te straduiesti sa nu faci rau? Nu inteleg…Nimeni nu iti cere sa faci donatii, nimeni nu iti cere sa dai un ban cersetorului de la coltul strazii, nimeni nu iti cere sa faci bine. Ceea ce ti se cere este doar “sa nu faci rau”. Sa fii tolerant. Suntem OAMENI. E ironic cum exista atatea reguli ale bunelor maniere pentru a manca la o cina festiva, atatea tacamuri, in timp ce animalele sfasie cu coltii, dar cand e vorba sa ii calcam in picioare pe altii, ne coboram la ordinul felinelor pradatoare. Am putea foarte bine sa renuntam la toate aceste reguli, sa mancam cu mainile libere, sa ne reintoarcem la o societate primitiva, daca tot ce facem pentru a fi oameni e doar sa urmam aceste reguli irelevante, dar sa ucidem, snopim in bataie un biet amarat care ne-a injurat, dam cu pumnii in copiii nostri si cu picioarele in nevestele noastre…Ne acoperim corpurile cu haine la moda, pentru ca asa se cade, pentru ca suntem oameni, dar tragem cu dintii de hainele altuia, daca nu ne plac.
Filosofia lui Dalai Lama exprimata in acest enunt nu inseamna resemnarea crestina a intoarcerii celuilalt obraz, ci lupta cu noi insine de a nu lovi obrazului seamanului. E nevoie de aceasta convingere, care sa ne ghideze intr-o lume ce pare ca si-a pierdut constiinta colectiva. Fara ea, am fi condamnati sa traim intr-o lume ostila, in care legea junglei sa functioneze chiar si intr-o societate a oamenilor, a acestor fiinte rationale prin definitie.Trebuie sa cautam adanc in noi insine, pentru a o regasi.

"People are often unreasonable and self-centered. Forgive them anyway.
If you are kind, people may accuse you of ulterior motives. Be kind anyway.
If you are honest, people may cheat you. Be honest anyway.
If you find happiness, people may be jealous. Be happy anyway.
The good you do today may be forgotten tomorrow. Do good anyway.
Give the world the best you have and it may never be enough. Give your best anyway.
For you see, in the end, it is between you and God. It was never between you and them anyway.
- Maria Tereza-

Draga bucatare...

Draga bucatare,
Sa nu crezi ca imi place gustul mancarii pe care mi-o oferi, doar pentru ca o mananc. Inghit, pentru a nu muri de foame. Mancarea asta lipsita de orice gust, de plastic.
Stau la cantina, la coada uriasa, cu platoul in mana, si astept sa comand ceva. Noi, toti consumatorii, credem ca iti comandam ce vrem…Dar adevarul este ca tu parca ai intrat in creierul nostru si invarti niste rotite pe acolo. Cuvintele noastre sunt ceea ce vrei tu sa auzi. Cumparam ceea ce promovezi cel mai bine: o mancare din plastic, fara gust. Nu stii deloc sa gatesti. Si noi, in loc sa ne mobilizam si sa te invatam cum sa ne gatesti, pentru ca asta este de datoria noastra, sa formam un bucatar priceput intr-o lume care are nevoie de asta, noi ce facem? Ne batem pe mancare. Tragem cu mainile tremurand de platourile altora, poftind dupa o mancare care ne dezgusta, doar ca sa avem burtile mai pline decat oamenii care stau in rand cu noi. Ne calcam in picioare, la propriu, totul pentru o portie in plus de friptura. Vedem unii consumatori cazuti la pamant, otraviti de mancare, si continuam sa devoram mancarea lui. Se pare ca ne e imposibil sa impartim din portia noastra. Aplicam legea jungle, desi ne aflam doar intr-o cantina.
Bogatii primesc portii duble. Saracii uneori nu primesc nimic. Suntem blocati in cantina asta. Sigur, mai sunt si aceia care nu pot digera deloc ce oferi tu. Le distruge organismele, le arde limba. Nu sunt carbohidrati, sunt ca niste lame taindu-le stomacul pe interior. Ei iti scuipa imediat mancarea in fata si iti cer sa le gatesti ceva bun. Apoi, cand tu le intinzi alt platou, cu o mancare la fel de proasta, scuipa din nou. Enervat pe ei, vrei sa ii dai afara din cantina, dar ei deja au plecat, inainte sa strigi “Iesi de aici!”.
Sunt condamnati, mai mult de ei insisi, sa nu mai intre in cantina. Sunt proprii lor bucatari. Sunt poate singurii oameni care gusta ceva bun.
Draga bucatarule, crezi ca poti sa inveti sa gatesti? Crezi ca poti, macar odata, sa imi dai sa mananc ceva bun? Vezi tu, eu nu am curajul sa-ti scuip in fata mancarea, pentru ca asta ar insemna automat exilul meu. Iar asta e o situatie ce se poate incheia in 2 feluri. Pentru ca nu toti oamenii de “afara” traiesc fericiti. Unii dintre ei au murit de foame, pentru ca nu au putut sa invete sa gateasca.
Te poti stradui, macar? Mi-e foame.

Cu drag,
Un consumator

Filosofand despre pornografie

Deschizi ziarul. Vrei sa afli informatii de interes general, de actualitate. De pe prima pagina iti zambeste o duduie in bustul gol, asemenea statuilor grecesti antice. Titluri de prima pagina? “Alina Plugaru porneste maratonul sexual”. “Bianca si Bote au facut sex in masina” etc. Il rasfoiesti, cautand indignat acele articole care relateaza evenimente importante, dar aproape la fiecare pagina dai de tinere in floarea varstei, semi nud.
Bine ai venit in secolul XXI.
Secolul in care pentru fiecare site “normal”, exista trei site-uri porno. In care literele XXX sunt de zece ori mai cautate decat alte cuvinte, ca “Immanuel Kant”, “criza economica”, etc. In care pentru fiecare meserie exista si varianta porno ( aceasta febra a inceput sa devieze si in regnul animal: exista costume de iepuras porno, albinuta porno, pisicuta porno etc. si ridiculizeaza si sistemul religios: vezi calugarita porno). In care,uneori, se inventeaza o noua meserie doar pentru ca varianta ei porno sa invadeze site-urile specific, iar costumul acestiea magazinele de sex-shop. In care mai mult de 50% din adolescentii americani vor sa devina “pizza delivery guy” din cauza filmelor porno vizionate ( de unde cam primesc si toata educatia sexuala).
O educatie gresita, eronata. Care distorsoneaza realitatea. Ce te invata pornografia? Ca toate femeile au picioarele lungi si sanii extrem de mari si sunt dispuse sa faca orice vrea barbatul. Extrem de flexibile, pot adopta orice pozitie a corpului, chiar purtand tocuri de 20 cm. Au o silueta perfecta si pielea fina. Barbatii sunt extrem de bine dotati si pot rezista foarte mult. Nu exista greseli. Totul e perfect.
Ce aduce realitatea, lucrurile astea pe care pornografia le ascunde? Femei mai inhibate, care nu accepta chiar orice. Femei cu celulita. Uneori, inflexibile. Care mai uita din cand in cand sa se epileze. Barbati nu atat de bine dotati, ori cu un corp atletic, duri. Dar toti- femeile mai rotunjoare, barbatii mai molai, au o calitate care ii face superiori acelor staruri porno: sunt REALI. Da, si acei actori sunt reali, dar, trezit-va: niciodata nu se vor afla langa voi acele femei cu cupa D la sutien, si cu picioare care nu se mai termina, gata sa va implineasca toate dorintele, ori barbati dotati si experimentati care sa stie cum sa va faca sa atingeti orgasmul de nenumarate ori. Faptul ca persoanele de langa voi sunt REALE, asta le face net superioare. In filmul “500 Days of Summer”, la un moment dat, anumite personaje au raspuns la felul in care vad ele dragostea, ori si-au descris partenerii de viata. Unul dintre ele, a spus: I guess I just got lucky. Uhm, we met in elementary school, in seventh grade we had the same class schedule, and, uh, we just clicked, you know? …I think technically the “girl of my dreams” would probably have, like, a really bodacious rack, you know. Maybe different hair. Probably—you know, she’d probably be a little more into sports. But um, truthfully: Robyn’s—Robyn’s better than the girl of my dreams; she’s real.” Ironic cum de mii de ani filosofii se chinuie sa dea un sens dragostei,cum vin cu tot felul de definitii metafizice, si pustiulica asta imatur se apropie atat de a exprima ce inseamna sa tii cu adevarat la cineva. Ironic….
Fata asta pe care natura nu a inzestrat-o cu un bust generos si care nu prea este experimentata, care nu indrazneste prea multe…Fata asta e amuzanta, iti gateste si iti calca bluzele, curata dupa tine, e acolo, langa tine, o poti atinge. E carne si oase. Tu preferi sa descarci un film porno si sa te autosatisfaci privind acele actrite bine dotate, in loc sa te duci in pat langa ea si sa incercati, impreuna, sa imbunatatiti lucrurile. Baiatul asta cam impiedicat, care uneori nu stie cum sa-ti trezeasca interesul, baiatul asta te conduce in fiecare zi la serviciu ori la cursuri, desi poate ca e obosit, asta pentru ca fundul tau pretios sa nu cumva sa urce in vreun autobuz, prostul asta iti plateste consumatia si vine cu tine la shopping, asteapta plictisit in timp ce tu te plimbi prin magazine, carandu-ti pungile, si tu? Tu te plangi prietenelor tale de cat de fastacit e uneori, salivezi la fotomodele masculine imbracate doar in boxeri, observandu-se clar dotarea lor. E ca si cand ai avea o masina de mana a doua, cu care te duci in fiecare zi la serviciu, dar vrei sa scapi de ea. Visezi la o masina de lux. Stii totul despre acest prototip. Colectionezi poze. Visezi la ziua in care te vei lauda cu aceasta masina in fata prietenilor tai. Si, intr-o zi, vechea, loiala ta masina, se strica. Cedeaza. Si, atunci cand esti nevoit sa infrunti infernul din RATB ori sa mergi pe jos la serviciu, de abia atunci incepi sa o pretuiesti. Cand nu mai poti face nimic pentru a o recupera. Nu, nu va inteleg, pe voi cei care va plangeti de masinile vechi pe care le aveti si le-ati schimba oricand cu o masina noua. Si apoi, cand in sfarsit obtineti masina noua,dupa un timp va plictisiti de ea, ea devine veche, demodata, si vreti alta…Nu inteleg. De ce va plangeti? Voi macar aveti o blestemata de masina! Eu ma aflu in postura oamenilor care nu au nicio masina, care merg pe jos de fiecare data…Sunt multumita asa, dar uneori ma dor picioarele ca dracu si credeti-ma, as urca in orice masina, fara pretentii.
Pornografia, in linii mari,e suprasaturatie. Exces de nuditate, de goliciune. Ca si consumator, te saturi inca dinainte de a incepe sa consumi. Fie urmatoarea situatie: Te afli la un restaurant ori in fata unui frigider plin. Mancarurile sunt atat de ostentativ prezentate, incat te saturi parca doar uitandu-te la ele, fara sa le gusti. Insa, incepi sa mananci. Chiar si cu burta plina, continui sa bagi in tine, desi ti-e sila sa mananci. Esti un consumator masochist, iti vine sa vomiti, insa nu te opresti, mananci asa, in scarba. Uitati-va, intr-o zi, pe expresiile oamenilor dintr-un restaurant. Nimeni nu mananca de placere, toti fac asta cu scarba. Mai intalnesti din cand in cand un prost in necunostinta de cauza care mananca de placere, si te duci la el si ii explici clar cum e facuta acea mancare, pentru ca el sa o vomite pe tine, scarbit peste poate. Te plangi dupa toate astea ca te roade stomacul ori ca ai cancer. Asa si cu pornografia. Transforma o experienta individuala, pe care fiecare ar trebui s-o traiasca in dormitorul lui, cum o vrea el, natural si simplu, intr-o experienta colectiva, ce trebuie aratata in amanunt. Se pare ca doar Adam si Eva s-au putut descurca fara sa ii invete cineva ce sa faca, urmandu-si un instinct natural, noi, restul oamenilor suntem cam handicapati si avem nevoie sa ne arate niste asa zisi “ profesori”cum stau lucrurile. Atatea carti, atatea filme, atatea poze pentru ce? Pentru ceva ce ar trebui sa fie doar treaba ta? Pe nimeni nu ar trebui sa intereseze cum iti traiesti tu viata intima, e VIATA TA, insa nu se mai tine cont de asta. Barbatii dau raportul la o bere despre prestatiile partenerelor, femeile isi lauda ori isi critica la o mica barfa partenerii. Ma scarbeste chestia asta. Ba mai mult, ma ingrozeste. Da, sunt idealista. N-as fi in stare sa vorbesc despre o asemenea experienta intima cu nimeni. Glume, da. In general, da. Dar cum ma raportez eu la acest aspect al vietii mele- e poate unul dintre cele mai personale lucruri, ceva doar al meu. Dupa mine, o poza cu o tanara imbracata intr-un pulovar larg, ce ii vine pana la genunchi, stand langa un semineu si uitandu-se intr-o parte, zambind misterios, debordeaza de sexualitate, e o explozie de erotism, mult mai mult decat o poza ce arata o blondina dezbracata, cu picioarele larg desfacute, aratandu-si partile intime. In al doilea caz, este vorba despre aceasta suprasaturatie, de excesul de “Hai sa aratam tot”. Erotismul unei poze se naste de acolo unde incepe curiozitatea celui care priveste. Cand vrei sa stii mai mult, cand te intrebi, cand luminile si umbrele cad in asa fel pe un corp acoperit de un prosop, de exemplu, incat tie ti se trezeste pofta, tocmai din cauza ca trebuie sa descoperi, sa-ti imaginezi mai mult. Erotismul unui film se naste din acele scene filmate pe semi-intuneric, iar o poveste erotica este cu atat mai reusita cu cat ascunde cat mai multe. Prefer erotica pornografiei, chiar daca poate ca este doar o varianta mai stilizata, mai ingrijita, in care nu se pune accentul pe subiect, ci pe decor, lumini si umbre, mesajul transmis. Dar macar erotica nu dezvaluie totul: de fapt, cu cat ascunde mai mult, reusind sa trezeasca dorinte, cu atat filmul, poza, cartea, respective sunt mai reusite.
Vreau sa clarific: nu critic in intregime pornografia. Din cand in cand, e sanatoasa. Aceste randuri sunt o critica adusa pornografiei in exces…Insa, cum oamenii nu mai stiu cand sa spuna: “Stop, asta e limita”, sunt mai multe cazurile in care pornografia capata o importanta exagerata in viata anumitor oameni, decat acele cazuri cand este considerata doar o sursa de condimentare a vietii sexuale, ceva de citit intr-o zi ploioasa, de vazut ocazional, cand te plictisesti.
Cum am mai afirmat mai sus, sunt constienta ca atitudinea mea este idealista, peste masura. Insa, sunt destul de realista incat sa-mi dau seama ca nici intr-o suta de ani, nimeni nu va schimba impactul pe care a ajuns sa-l aiba pornografia asupra societatii in general si a formarii anumitor indivizi in particular. Sexul vinde cel mai bine. Nu-l gasesti la tine in dormitor? Nicio problema. Il gasesti pe rafturile magazinelor ori pe mii de site-uri. Nu te ingrijora, nu e panica. De ce sa aprecizei o lucrare care nu dezvaluie tot? Sa-ti pui mintea la contributie? Scriitorul C. S. Lewis afirma ca: “ Nu ai un suflet, esti un suflet. Ai un trup”. Pare greu de inteles pentru noi asa ceva! E mai usor sa ne purtam ca si cum am fi un trup, si sufletul a venit doar asa, in vizita,e mai usor sa ne ocupam de placerile trupesti si sa lasam sufletul sa se atrofieze. Sa ajungem sa spunem ca, de fapt, nu noi avem un trup, ci trupul ne are pe noi.
Era mai usor cand credeam ca industria porno e amuzanta si aveam o cu totul alta parere ( de altfel, asta a fost pana nu demult). Dar, cred ca am mai crescut putin, si ma intreb cand s-a intamplat asta. Parca a fost ceva…Brusc. M-am trezit, intr-o zi, si toate convingerile mele au fost date peste cap. Toate opiniile mele, ce erau ca o casa subreda…au cedat. La inceput, m-am infuriat. Mi-era frig si nu mai aveam casa. Apoi, mi-am dat seama ca fiecare piatra a acestei case, incepand de la temelie pana la acoperis, a fost adaugata de altcineva…Societate, cunostinte…Ca aia nu era casa mea, era casa in care ma adopasteam datorita altora. Si asa, am decis sa raman pe drumuri o vreme, sa incep sa imi construiesc, cu sudoarea fruntii mele, propria mea casa. Se prea poate sa ajunga o coliba darapanata, inconjurata de vile luxoase, se prea poate sa aiba floricele si alte prostii antice, dar va fi casa mea. Si-mi va lua mult timp sa o construiesc.
Era mai usor, inainte, dar, dupa cum a afirmat si John Stuart Mill, e mai bine sa fii un Socrate nefericit decat un porc satisfacut. Aleg calea lui Socrate.

Scantei de iubire

Flacarile mi se sting usor. Mai pui cateva vreascuri in semineu. Iti luminez fata, dar cumva, pare ca tu ma luminezi pe mine, ca stralucirea din privirea ta ma aprinde din nou si pe mine. Iti apropii mainile de flacarile-mi ce paraie si ard si sar si fac scantei. Parca ai vrea sa ma atingi, sa vezi cat de tare ard. Mangai cu un zambet absent pe chip aerul din jurul meu, aerul pe care il incalzesc, vrei sa prinzi umbra esentei mele, vrei sa ma nasti din tine. Doar pentru tine, ard tot mai tare, sunt mai ceva decat un vulcan ce acopera de cenusa orase intregi. In universul tau, sunt focul primordial, focul adus de Prometeu pamantenilor, atragand mania zeilor, focul datator de viata, focul distrugator. Iti slujesc tie, ard pentru ca ochii tai la randul lor ard de pasiune. In mine paraie sufletul tau.
Se asaza pe covorul moale, langa tine, si iti da o cana de ciocolata calda. Ii multumesti. Te saruta dragastos pe obraz si isi pune mana pe umarul tau. Stati asa, in tacere, el bandu-si cafeaua, tu ciocolata calda, va uitati la mine de parca ati incerca sa ma descifrati. De parca flacarile mele canta ceva, o melodie ale carei versuri nu le intelegeti, dar al carei ritm nu este altceva decat ecoul inimilor voastre pline de iubire. Iti asezi capul pe umarul lui. Parca suntem intr-un tablou de Craciun: un cuplu ce sta in fata unui semineu. Totul e incremenit, e o liniste edenica, doar flacarile mele lumineaza intreaga camera, doar eu indraznesc sa tulbur linistea.
Si apoi, brusc, intr-o fractiune de secunda, secunda aceea de la inceput cand nu era nimic iar universul a explodat, el isi lipeste buzele de buzele tale. Va sarutati nu ca si cand asta ar fi ultima oara cand veti mai face asta, ca si cand dupa ce va veti desprinde din aceasta inclestare, o prapastie se va deschide intre voi, si nu veti putea niciodata sa treceti de ea pentru a va regasi, ci ca si cand nu mai puteti respira oxigen, ci ambrozia de pe buzele fiintei iubite. Iar sa va opriti din a va saruta inseamna sa nu mai puteti respira.
Iar eu…Incremenesc. Caldura mea ingheata, ciocnindu-se cu caldura emanata din trupurile voastre unite intr-unul. Flacarile mele tac, la auzul soaptelor voastre stinse. Devin doar o parte din decor, caldura mea nu poate lupta cu incendiul din sufletul vostru ce va parjoleste fiecare celula din corp, la terminatiile nervoase ale celulelor personei iubite aflandu-se izvorul de apa care poate stinge asta. Va strangeti unul in altul pentru ca nicio celula sa ramana neacoperita de celula-pereche a persoanei iubite, si corpul sa va arda din cauza asta. Tot ce pot sa fac este sa trimit umbrele flacarilor mele sa lumineze corpurile voastre, or mai bine zis corpul vostru.
Cand va despartiti unul de altul, sunt mandru ca iar va trebui sa cautati caldura mea pentru a va incalzi, iar acele clipe cand voi erati geneza mea s-au stins. Uneori, as vrea sa-mi trimit flacarile in lume, sa capete forma umana si sa imi spuna ce inseamna ca un sentiment sa aprinda in tine poate ultima scanteie din focul lui Prometeu.

Voi veni....

Nu este o provare fata de mine insami, sa ajung pe varf.
Nu este urcusul.
Nu este puterea de care ai nevoie cand picioarele ti se afunda in zapada, cand ori cand frigul iti ingheata oasele.
Nu este sfidare din partea naturii mele fragile, ori de cate ori cei din jurul meu ma ajuta sa nu ma impiedic ori ma ajuta sa ma ridic de jos daca am cazut.
Este doar, cum, atunci cand ajung pe varf, nimic nu pare sa mai conteze, nici urcusul, nici cazaturile, nici frigul, nici momentele in care genunchii mei voiau sa cedeze. Cum, in acele scurte momente, ma simt atat de impacata cu mine insami, atat de sus, departe de societatea murdara, si vad altfel toate lucrurile. Cand ajungi sus, pe varf, doar atunci, uitandu-te in jos, iti dai seama de cat de jos ai inceput sa urci. Esti undeva, mai aproape de nori, te poti ridica pe varfuri si poti atinge soarele. Intreg pamantul se odihneste in palmele tale. Intinzi bratele si nu ai loc sa cuprinzi tot cerul. Si esti doar o bucata de lut amarata. Toate astea: elanul acesta vital, forta, sentimentul ca stapanesti lumea? Sunt ceea ce se intampla in sufletul tau, sclipirea din ochii tai. O surpriza. Nu stiai nimic despre ele. Daca urci doar pentru a ajunge in varf, pierzi toata frumusetea drumului. Nu…Urci pentru ca trebuie sa mergi, tot mai departe, pentru ca a sta inseamna sa astepti sa vina animalele salbatice dupa tine si sa traga cu dintii de carnea ta. Si, in mersul asta necontenit, cu greutatea in spinare, se mai intampla uneori sa ajungi pe varf. Iti tragi susfletul cateva momente, respiri, e o experienta cathartica, te purifica, cumva, renasti. Arunci toate bagajele si te odihnesti putin, doar pentru ca apoi sa iti dai seama ca dincolo de muntele pe care ai urcat, te asteapta alt munte. Acum, regreti ca ai aruncat bagajul, nu? Nu, asta e bine…Trebuie sa pornesti in noua calatorie fara nimic in spinare, vei aduna multe pietre pe drum…
Nu este urcusul, ci felul in care doar atunci cand urc pe o carare de munte, il gasesc pe Dumnezeu, nu Dumnezeul Bibliei, nu ceea ce se spune in Biserica, ci Dumnezeu perceput ca acea stare care ma incearca, acea senzatie ca sunt o biata farama de praf intr-un imens desert, ca existenta mea de cateva decenii nu poate fi validata in comparatie cu existenta muntelui pe care indraznesc sa urc, care va fi aici mult timp dupa ce eu nu voi mai fi, si care se va eroda intr-un timp atat de indelungat, insa, in acelasi timp, ca exist, cu adevarat, o forta vitala ce striga: “ Sunt in viata, Exist!”. Aud cum sangele imi curge in vene, galgaind repede, dar fiecare bataie accelerata a inimii mele si ritmul sacadat al respiratiei aduc dupa ele certitudinea ca existenta mea nu inseamna nimic in raport cu existenta Intregului. Insa, apoi, mai fac un pas, in ascensiunea mea, si imi dau seama ca fac parte din acest Intreg asa cum nimeni nu a mai facut vreodata, ca, pentru cateva clipe, sfidandu-mi natura, eu sunt Intregul si totul exista ca urmare a faptului ca eu exist. Ca dupa asta sa cad din nou, si, inainte de a ma ridica, sa imi amintesc ca sunt doar o bucata sfaramicioasa de lut. Aceasta alternanta intre constienta fragilitatii si a nimicniciei existentei umane, si senzatia de putere, de viata care isi revarsa energia in sufletul meu, asta este Dumnezeul pe care niciodata nu il pot gasi intr-o Biserica.
Da, ai nevoie de putere si rezistenta ca sa infrunti frigul si vantul si panta abrupta, dar eu nu sunt puternica nici rezistenta si totusi urc. Ajutata, trasa de ceilalti, urc. Nu e vorba nici macar de vointa. E acea constiinta a mea ca trebuie sa urc, acea amintire stinsa a faptului ca ma vor astepta clipe minunate pe varf, acea uitare de sine, si apoi regasire, cand ajung pe varf. Amintirea surprizei care ma asteapta acolo: viata, in splendoarea ei.
Nu sfidez muntele pentru ca vreau sa ajung pe varf, eu, atat de slaba. Nu e o razvratire a naturii mele umane, o incercare de a-mi depasi conditia, ci o rugaminte sincera. “Te rog, lasa-ma sa cunosc tot ce ai mai frumos de dezvaluit. Lasa-ma sa invat sa fiu o persoana mai buna, altruista, sa ma rup cateva clipe, cateva zile, de societatea asta unde respir un aer greu. Lasa-ma sa respir aer curat. Invata-ma despre viata, asa cum nu o poate face scoala, biserica, orasul. “
Lumea asta are nevoie sa mai urce din cand in in cand pe munte…Sa isi puna un rucsac in spate si niste bocanci in picioare, si, alaturi de niste prieteni, sa urce…Daca asta nu m-a omorat pe mine, asta nu omoara pe nimeni.



Dar muntii, unde-s?- Lucian Blaga
Din stresina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul isi zice:

Eu am crescut hranit de taina lumii
si drumul meu il tine soarta-n palme,
nemarginirea sarutatu-m-a pe frunte
si-n pieptu-mi larg
credinta mea o sorb puternica din soare.

Din stresina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul se-ntreaba:

Dar muntii - unde-s? Muntii
pe care sa-i mut din cale cu credinta mea?

Nu-i vad,
ii vreau, ii strig si - nu-s!

Dialog interior

- Cine esti?
- Sunt totul, dar nu sunt nimic in acelasi timp. Sunt o forta a naturii prizionera intr-un graunte de nisip. Sunt un prizioner intr-o cusca unde am toata libertatea de a ma manifesta. Sunt o sceptica ce crede. Sunt o pragmatica ce idealizeaza totul. Sunt o deprimata cu un spirit vesel. Sunt puternica, de neoprit, dar vulnerabila. Am oasele fragile, de praf, in niste muschi de otel. Am o minte logica, si in acelasi timp sunt cea mai confuza fiinta pe care o poti intalni. Sunt un inger demonic, un demon angelic, nu undeva prinsa la mijloc, vesnic in conflict cu mine insami, ci amandoua in acelasi timp. Sunt o fiinta sociabila care vrea sa fie lasata in pace.
- Dar eu te-am intrebat cine…
- M-ai intrebat cine sunt. Sunt intuneric si lumina, noroi si aur, venin si miere. Iubesc si urasc, nici nu iubesc, nici nu urasc. Sunt un mut ce striga. Sunt verdele crud al primaverii acoperit de mocirla. Sunt caldura verii, vitala si canceroasa. Sunt melancolia proaspata a covoarelor de frunze pe care pasesti toamna. Sunt glasurile copiilor ce canta colinde in seara de Craciun, dar si frigul ce le ingheata vocea. Sunt cel mai batran copil pe care il stii. Nu mint, dar nici nu spun adevarul. Sunt un porumbel, sunt un vultur. Sunt o flacara inghetata, ori gheata arzatoare, ori acea secunda cand gheata se sparge de prea multa caldura ori flacara pocneste de frig. Sunt un pacatos inocent.
- Dar asta nu…
- Sunt albul din buchetul de crini al unei mirese virgine, nepatate, ori din zapada ce acopera casutele din felicitarile pe care le trimiti de Craciun. Sunt rosul din rujul de pe buzele unei amante ori din sangele varsat de un criminal. Sunt o prostituata virgina. Sunt o pudica vulgara.
- Eu vreau sa stiu…
- Sunt o mama ce nu are niciun copil, un orfan ce nu si-a pierdut niciun parinte. M-am ratacit dar stiu drumul. Sunt o proasta sclipind de inteligenta. Sunt o naiva uneltind viclenii.
- Stii, eu…
- Sunt un oximoron ce nu contrazice nimic. M-ai intrebat cine sunt. Dar tu? Cine esti? Imi poti raspunde, fara sa te referi la anumite caracteristici care fac parte din rolul pe care trebuie sa-l joci? Nu esti o fiica. Nu esti o mama. Nu esti o sotie. Nu ai o anumita varsta si cu siguranta nu esti un angajat undeva. Astea sunt niste roluri, niste masti necesare. Dar tu…Cine esti tu?
- Nu stiu.

Prietenia intre barbati vs Prietenia intre femei

Prietenia intre femei
Doua foste colege de liceu se intalnesc la o cafenea dupa vreo 20 ani de la terminarea liceului. In tot acest timp, au pastrat legatura, intalnindu-se la vreun restaurant sau sesiune de shopping, ori, uneori, plecand in concediu impreuna cu familiile lor.
R:( ajunge la restaurant cu 20 minute intarziere): Vai, draga mea, scuze ca am intarziat! M-am grabit sa ajung, crede-ma, dar traficul asta…Stii si tu! ( Da’ de unde! Mi-am amintit de intalnirea asta acum o ora, am avut alte lucruri importante de facut decat sa ma vad cu tine!)
S: Nu-i nimic…Inteleg foarte bine! ( Tu nici daca ti-ai fixa ceasul cu sapte ore inaintea celorlalti n-ai ajunge la vreo intalnire la timp, intarziato! )
Cele doua prietene se saruta pe obraji si se imbratiseaza scurt.
R: Cat de bine arati! Jur ca daca te-as vedea pe strada si nu te-as cunoaste, as zice ca ai 20 de ani (in plus fata de cat ai acum…) Si prin ce statiune ai mai fost, te prinde bronzul asta! ( in comparatie cu un pui scos mult prea tarziu din cuptor, da, arati foarte bine).
S: Pe Coasta de azur! Si tu arati minunat! Implinita…( adica grasa…Prajiturile astea de ciocolata…Chiar iti plac!) Si trebuie sa imi spui de unde ai cumparat bluza asta, iti sta atat de bine cu ea! ( Nu stiai ca dungile orizontale te fac sa pari mai mare decat esti, si chiar nu ai nevoie de asta?)
R: Multumesc! Ce mai faci? Cum mai e viata ta? Ce mai face M.? ( dragul tau sot care la petrecerea aia de Craciun a inceput sa ma pipaie cand eram treji, iar intre timp paharele s-au adunat si am renuntat la haine? )
S: Oh, ne intelegem de minune! ( cu exceptia faptului ca rar doarme pe acasa!). Dar D.? ( Te intrebi de ce a divortat de tine? Nu te uiti in oglinda, cum arati? ) Stii, intotdeauna am fost de parere ca voi doi o sa va impacati...( N-o sa se mai intoarca la tine, sa fii sigura! )
R: Da, lucrurile incep sa mearga mai bine…( Nu mai stiu nimic de el de trei luni)
S: Cat ma bucur! ( Ca aseara l-am vazut alaturi de o blonda la un restaurant si parea foarte fericit)
Se asterne o liniste ciudata intre cele 2 prietene. Chelnerul vine, si le ia comanda. Dupa asta, S. este cea care continua discutia.
S: Cei micuti ce mai fac? Atat de scumpi? Au atata energie…( Sunt total lipsiti de control, nu i-ai educat deloc! Habar n-ai ca ultima oara cand ai venit pe la mine, mi-au spart unul din paharele preferate! )
R: Sunt bine, acum sunt intr-o tabara la munte! Dar A.? Intotdeauna am zis ca o sa ajunga cineva…Ai un copil special, sa stii ( Cam autist, saracu’…Ar fi bine sa-l duci la vreun psihiatru, ceva…)
S: E bine si el…
Iar se lasa linistea…Apoi, R zambeste din inima si exclama:
R: N-o sa-ti vina sa crezi ce am auzit despre I…
Din acest punct, discutia dintre cele doua foste colege, cele mai bune prietene in cei patru ani de liceu, curge de la sine, femeile simtindu-se in elementul lor cand barfeau cunostinte comune, fiind in aceeasta privinta de o sinceritate covarsitoare.

Prietenia intre barbati

Doi fosti colegi de liceu, dupa vreo 20 de ani, acasa la unul dintre ei. Meci. Probabil semifinala campionatului european. Stau in fata televizorului cu berile in mana.
O.: Gooool!
C: ( dand cu pumnul in masa): Ce gol? A fost fault!
Urmeaza o cearta de vreo 15 minute pe aceasta tema. Sunt intrerupti de aparitia sotiei lui O., care le mai aduce 2 doze de bere. Dupa ce pleaca, C. ii spune:
C: Ba, nevasta-ta e buna rau! Daca n-as fi prietenul tau cel mai bun…
O: ( mandru): Da, ai dreptate…( continuand, solidar, atunci cand vede ca prietenul lui s-a intristat brusc): Trebuie sa incetezi cu asta. E. te-a parasit, a renuntat si la copiii ei, treci peste asta! Te-a uitat, n-o sa se mai intoarca la tine!
C: Eu tot sper ca intr-o zi….
O: Nu mai spera! Te-ai ingrasat, de cand a plecat! Ai facut burta. O sa-ti fac maine abonament la sala.
( peste 3 ore, tot cu berile langa ei, la televizor, uitandu-se la un meci de wrestling)
O: Auzi…Tu nu aveai niste copii pe acasa?
C: Se descurca ei, stiu unde e mancarea!
O inchide brusc televizorul. C striga la el:
C: Ce faci, ba? De ce l-ai inchis?
O: Frate…Cred ca am facut ceva rau…Ceva rau de tot…Si n-am cui altcuiva sa ii zic…
C: Tampit esti! O sa gasim noi unde sa ingropam cadavrul….
O zambeste chinuit.


Da, stiu ca in majoritatea cazurilor femeile leaga prietenii trainice si sunt sincere unele cu altele, au tendinta de a lega prietenii de-o viata ori cel putin durabile, iar barbatii au colegi de serviciu, cativa amici cu care ies la o bere si altii cu care mai joaca fotbal, dar, in general, femeile au aceea gena care le permita sa poata spune cu totul altceva decat gandesc, si exista si intre ele multe asa zise prietenii, pe cand, barbatii, din punct de vedere genetic, nu isi bat prea mult capul si spun unui amic exact ceea ce gandesc.

Nu exista termen de comparatie pentru durere. Nu exista: “eu sufar mai mult, el sufera mai putin”. Exista doar durerea. Durerea pierderii cuiva drag, durerea singuratatii, durerea unei boli fizice incurabile, durerea adaptarii la niste schimbari radicale, durerea unei despartiri, durerea dupa un traumatism, dureri false, dureri fantoma, dureri ucigatoare, dureri pe care le uiti, dureri impietrite, dureri fizice inimaginabile, dureri puerile, dureri superficiale. Durerea e ceva ce ne incearca pe toti, la un moment dat. Nu putem trece prin viata, nu putem trai, fara sa o cunoastem. Este un efect, nu o cauza a vietii. Nimeni nu vrea sa sufere, dar nu poate scapa de asta. Exista momente cand ne va ingenunchia trupul ori ne va lovi sufletul. Cand ne va aduce aminte ca suntem oameni, nu zei. Cand ne va tranti la pamant si ne va obliga sa luptam cu ea, de acolo, unde, ghemuiti, singura noastra victorie este inca un minut in care respiram, in ciuda ei. Clipe in care ne va trage pamantul de sub picioare uneori exact cand ne asteptam mai putin. Fiecare om are propriul lui mecanism pentru a o infrunta. Acest mecanism ajunge sa ne defineasca. Nu exista cai corecte sau gresite de a o infrunta, de a trece mai departe. Fiecare face doar ce poate in aceasta lupta. Durerea nu e perversa, nu e necesara, nu te intareste. Nu e perversa, oricat de mult vrei tu sa crezi ca anumite forte ale universului, acea spiritualitate in care crezi ori pur si simplu legile fizicii se aliaza impotriva ta cu o satisfactie sadica, ca sa te faca sa suferi. Nu. Nu esti chiar atat de important. Ea doar se intampla. Nu e necesara. Nu apare ca sa te invete ceva, ca sa te ajute sa evoluezi. Doar apare. Nu te intareste. Uita acel citat care spune: “Ce nu te omoara, te face mai puternic.” Daca te-ar intari, ar insemna ca atunci cand ar aparea din nou, tu n-ai s-o mai simti, nu? Si asta n-a functionat niciodata. Ar trebui spus: Ce nu te omoara, te face mai umil. Ce nu te omoara, iti aminteste ca esti om, doar o carne frageda. In niciun caz nu te acopera de un scut impenetrabil. Ce nu te omoara, te face uneori sa iti doresti sa fi facut asta.
Durerea apare, indiferent de incercarile tale de a opri asta. Indiferent de cat de bogat, sarac, prost, instruit, gras, slab, bun, rau, esti. Apare doar ca sa iti aminteasca ca ar mai trebui din cand in cand sa ingenunchiezi in fata ei, sa o lasi sa distruga ce are de distrus, sa plece, si apoi sa te ridici din nou, stiind ca vei mai trece prin asta, candva, insa fara sa fii speriat de asta. Asta nu e putere, nu e vointa. E demnitate si acceptare.
Iar prin faptul ca uneori spunem: Eu sufar mai mult decat X, habar n-are prin ce trec; el zice ca sufera? Nu se uita ce a trebuit sa indur eu?”, asta inseamna ca mai avem inca multe de invatat, ca durerea inca nu a reusit sa ne invete ca nu accepta termeni de comparatie.

Ce alegi?

Viata nu este decat o alegere. In fiecare zi, avem de ales cate ceva…..



Putem alege sa urmam o dieta stricta, sa ne controlam poftele, considerand ca marimea 0 este marimea universala pentru ca ceilalti sa ne aprecieze;



Ori putem sa mancam bucata de prajitura fara sa ne pese de calorii;



Putem sa cautam fericirea prin atingerea unor lucruri marete, sa consideram ca ea se afla la capatul unui drum spre succes;



Ori putem sa ne mai reamintim ca fericirea uneori este formata din lucrurile marunte, ca nu este scopul calatoriei, ci calatoria in sine;



Putem sa stam singuri, in coltul nostru, departe de terenul de joaca, considerand ca ceilalti sunt ori inferiori noua, si prin urmare nu ne putem amesteca cu ei, ori inspaimantatori, si astfel de evitat;



Ori putem sa mergem sa ne jucam cu ei;



Putem alege sa fim egoisti, sa nu impartim nimic cu ceilalti; sa ramanem rezervati, refuzand sa ii lasam pe ceilalti sa ne cunoasca;



Ori putem alege altruismul, sa impartim cu cei dragi; sa fim deschisi fata de ceilalti, permitandu-le sa ne cunoasca;



Putem alege sa ramanem deoparte, sa refuzam sa participam la spectacol, pentru ca nu avem pantofii potriviti ori nu stim deloc miscarile;



Ori putem sa mergem si sa dansam, chiar si desculti, fara sa stim niciun pas, fara sa avem deloc talent la dans;



Putem urma o filosofie a razboiului, a pumnilor, a lui Nietzche, sa consideram ca trebuie sa ii atacam pe ceilalti inainte ca ei sa ne atace pe noi;



Ori putem urma o filosofie a iubirii, a imbratisarilor, a lui Iisus, crezand in puterea intoarcerii si celuilalt obraz;



Putem alege sa ramanem inca o zi inchisi intr-o cusca, din diferite motive, intr-un auto-exil;



Ori putem alege sa spargem acei pereti, pentru a ne redobandi libertatea;



Putem alege sa ne plangem, despre guvern, despre copii, despre sotie, despre aglomeratia din trafic, despre cozi;



Ori putem alege sa acceptam toate astea si, de fiecare data cand ne vine sa strigam, sa ne punem castile in urechi;



Putem alege sa ne imbogatim constant cultura, sa citim o carte;



Ori putem alege o cale putin mai usoara de a atinge succesul;



Putem alege sa ne ascundem defecte reale sau imaginare sub un strat de machiaj, sa fim stralucitoare;



Sau putem alege sa ne acceptam asa cum suntem, si sa iesim in lume nu stralucitoare, ci noi insine;



Putem alege sa ne incorsetam spiritul de anumite dogme, sa refuzam orice experienta noua;



Ori putem alege sa adoptam o atitudine deschisa, flexibila, sa fim dispusi sa incercam uneori si altceva decat suntem obisnuiti, de cum am fost invatati;


Totul se rezuma la ceea ce alegem. Nu exista o alegere corecta sau gresita, ci doar alegerile fiecaruia, ce definesc mai bine decat orice altceva caracterul. Fiind alegerea ta, e corecta: pentru tine. E modul in care vrei tu sa iti traiesti viata, sa te raportezi la lume. E o prostie sa raportezi intreaga lume la alegerea ta, sa crezi ca daca tu ai ales sa renunti la carbohidrati oricine mananca o ciocolata face o greseala, ori ca daca esti o persoana toleranta, iertatoare, cei care isi exercita puterea asupra celorlati prin violenta fizica sau psihica sunt de condamnat. Nu sunt de condamnat, si nici tu nu esti de aratat cu degetul si batjocorit pentru ca esti “moale”.
E alegerea ta. Independenta de anumite experiente care te-au marcat. Independenta de ceilalti.
Esti tu.

Spune-mi ce contine geanta ta, ca sa-ti spun cine esti...

Daca golesti contintul gentii unei femei, si analizezi obiectele din fata ta, ai sa afli ceva despre caracterul acelei femei. Ceva de suprafata. Asta nu te va ajuta sa descoperi cum reactioneaza intr-o situatie critica, ori atunci cand este nervoasa ( insa, daca ai sa gasesti acolo un S&W Magnum mai bine fugi in directia opusa), ori care sunt visurile ei. Nu o sa iti spuna nimic despre dezamagirile si sperantele ei, nu te va ajuta sa intelegi ce ascunde dincolo de acel zambet care ii lumineaza uneori chipul. Insa o sa vorbeasca despre hobby-urile ei. O sa iti spuna cate ceva despre modul in care vrea sa apara in societate. O sa iti dea cateva sfaturi despre cum trebuie sa te porti la o prima intalnire, pentru a avea garantia ca va mai urma si alta. De exemplu, daca isi poarta geanta cu eleganta pe brat, ai sa iti dai seama repede ca ar fi indicat sa nu o duci pe aceasta femeie undeva la cine stie ce ferma, ori prin natura. Daca are un rucscac pe umeri, atunci foarte bine poti sa te duci la gara si sa luati primul tren spre munte.
Poti gasi acolo articole de machiaj, farduri, de existenta carora nu stiai, deodorant, parfumuri…Da, ii place sa se aranjeze. Asta nu are neaparat legatura cu tine. Nu vrea sa iti atraga tie atentia, ci sa le eclipseze pe celalalte in ochii tai. Despre asta a fost vorba intotdeauna. Poti gasi tot felul de facturi de platit ori chitante, bonuri, liste cu lucruri de facut….Sunt femeile care aproape au uitat ca poate cu vreo doi ani in urma isi purtau geanta eleganta pe un umar, in timp ce in cealalta tineau un pahar de la Starbucks ori o tigara. Acum, isi tin bine strans in brate un copil a carui posibila existenta au negat-o atata timp. Se prea poate sa gasesti si un pachet de prezervative. Asta inseamna ca posesoarea acelei genti e pregatita pentru orice situatie, nu ca ar fi o femeie usoara. Buletinul, permisul de conducere, nu spun nimic, pentru ca se gasesc in gentile tuturor. Telefonul mobil nu lipseste niciodata. Traim intr-o epoca a comunicarii prin mesaje si e-mailuri. Nici portofelul nu poate lipsi. Nu ne putem baza pe faptul ca barbatii vor plati pentru noi o consumatie la restaurant. Asta inseamna ca feministele din secolul XIX s-au luptat degeaba pentru ca noi sa fim considerate egale cu barbatii, daca asteptam ca un barbat sa ne plateasca masa, doar pentru ca am venit la intalnire imbracate intr-o rochie cu decolteu generos. Poate vei gasi pixuri, carnetele de notat, ori creioane, sau chiar ac si ata, ori cateva pastile de paracetamol sau aspirina; tampoane; umbrela…Toate astea ne definesc spiritul practic. Nu vrem sa fim prinse intr-o situatie anume nepregatite. Poate ai sa gasesti un aparat de fotografiat. Ne place sa imortalizam anumite momente mai mult decat altor persoane. Asta imediat te duce cu gandul la acel cliseu care te face uneori sa iti rotesti ochii in semn de “Nu va mai saturati de asta?”, al fetelor care isi fac poze in baie, cu buzele si pieptul in fata si cu fundul cat mai inapoi…Gresesti. Ne aflam cu prietene foarte bune, cu amici, cu oameni la care tinem si vrem sa imortalizam asta, pentru ca tinem la acesti oameni. Vrem sa ne amintim mereu anumite evenimente. Daca vei gasi un i-pod ori casti, sa stii ca ne aflam printre cele dependente de muzica. Vei gasi gustari. Da, ne place sa mai rontaim din cand in cand. Pentru unele dintre noi, nu exista doar masura 0. Poate ai sa gasesti o carte. Asta inseamna ca vanam momente in care putem sa ne bucuram de o lectura placuta.
Golesti continutul unei genti si ai in fata niste articole. Analizandu-le pe fiecare in parte, dar si in raport cu celelalte, vei da peste ceva ca un cod care, descifrat, te va ajuta sa descoperi ceva aproape insignifiant, mai mult ca sigur neadevarat, dar totusi ceva…Nu mai pornesti in asta parca legat la ochi. Sigur, cum poti afla asta? Nu e un gest frumos sa scormonesti in geanta unei femei. Poate ca nu mai poti de curiozitate si profiti de momentul in care ea se duce la toaleta, cand va aflati la o cina romantica intr-un restaurant. Deschizi atunci geanta….Iti mai amintesti de mitul despre cutia Pandorei? Sa nu-l uiti in momentul ala, pentru ca s-ar putea sa gasesti lucruri care sa nu-ti convina deloc. Poate o poza a fostului iubit la care inca mai tine. Poate niste pastile prescrise pentru a trata o anumita boala mentala. Poate niste bilete la un film romantic, pe care le-a cumparat pentru a-ti face o surpriza. Cine cauta, gaseste, si faptul ca incalci un teritoriu atat de intim….S-ar putea sa primesti exact ce meriti. Nu faci asta decat daca vrei sa descoperi ceva socant, ori mult prea intim. Decat daca zambetul pe care l-a afisat toata seara te-a facut sa te intrebi: “Oare chiar ma place?”.
Ce ai putea descoperi rasturnand continutul gentii mele? Nimic…Si asta pentru ca nu port genti ( decat foarte rar). Cand pot sa ies din casa indesand in buzunare strictul necesar, sunt cea mai fericita. Daca asta inseamna ca sunt o persoana foarte simpla, ei bine, acum accept asta. Ce ar putea spune continutul unui rucsacel, felul de geanta pe care il port atunci cand nu pot sa ies din casa cu mainile in buzunare? Nu prea multe, sau poate totul. Ca sunt dependenta de muzica, ca imi place sa rontai cate ceva, ca nu ma machiez…Ma defineste asta ca persoana? Lipsa tuturor acelor articole pe care le gasesti in alte genti ma anihileaza ca fiinta umana? Nu exist, pentru ca nu consider ca trebuie sa port aceste obiecte cu mine? Gramajoara mea de lucruri, comparata cu continutul celorlate genti, atat de anemica, spune despre mine ca sunt neglijenta, delasatoare, comoda, lenesa? Poate. Poate ca asta am crezut si eu, pana sa privesc si din cealalta perspectiva. Orice lucru are mai multe fete, si acolo unde cineva vede un gunoi, altcineva poate vedea ceva bine lucrat. La fel de bine, asta poate spune despre mine si ca sunt simpla, ca nu caut sa impresionez, ca pur si simplu m-am nascut incapabila sa port o geanta eleganta pe umar ori pe brat, in timp ce un rucsac se potriveste perfect pe spatele meu, ma indreapta, ma face sa merg mai sprinten si sa mai imi imaginez o viitoare excursie la munte. De ce sa privesc asta ca pe ceva rau, ori dimpotriva ca pe ceva bun? Asta e ceea ce sunt.
Poate ca lipsa unei genti spune mai mult despre mine, nu doar ceva de suprafata. Poate ca vreau sa trec prin viata lipsita de orice greutate, cu mainile in buzunar. Sa nu apese pe umerii mei greutatea unui rucsac ori a unei relatii. Sa nu car dupa mine atatea lucruri ori atatea regrete ca am dezamagit pe cineva, ori resentimente fata de oamenii care m-au dezamagit. Sa nu se adune un morman de lucruri chiar lipsite de importanta atunci cand rastorni continutul gentii, iar eu sa ma intreb: “Dar la ce imi trebuie asta?” Nu. Doar strictul necesar. Poate felul in care as veni la o intalnire, cu mainile in buzunar, iti spune: “Uite cum vad eu lucrurile. Nu vreau sa adun in geanta lucruri inutile. Amintiri de ale tale, ori gelozii de ale mele. Vreau sa am mainile libere. “
Ori poate ca toate astea nu spun de fapt nimic despre mine. Nu poti sti. Nici macar eu nu stiu.

Legi ( nu foarte) bine gandite

Totul a inceput n 1773, cu Partida de Ceai de la Boston, cand cincizeci de colonisti, enervati de faptul ca li se impuneau taxe,au hotarat sa organizeze o forma de protest.Patru ani mai tarziu, acest act s-a finalizat cu obtinerea independentei fata de Marea Britanie. La sfarsitul secolului urmator? Noul stat format a devenit cel mai puternic din intreaga lume.
America...Tara tuturor posibilitatilor. Acum cateva decenii, tara fagaduintei. Tara de unde s-au raspandit, ca ciuma, in intregul glob, mari crize economice. Tara geniilor, a nebunilor, tara unde e posibil ca un negru sa ajunga la conducerea statului si unde, asa cum spune un fel de banc pe net, baiatul cu pizza ajunge mai repede decat o ambulanta la tine acasa. Unde, de altfel, conform unui studiu, majoritatea adolescentilor vor sa ajunga "pizza delivery guy", datorita filmelor porno vizionate, de unde primesc toata educatia sexuala de care au nevoie. Tara unde 5 copii din 4 au probleme de obezitate. Si tara unde, daca stai sa te iei dupa posturile care exista pe net, dai de unele dintre cele mai stupide legi care pot fi inventate, legi sclipitoare prin prostia lor. Legi pe care atunci cand le citesti nu poti sa ramai impasibil. Ramai stupefiat, printre hohotele de ras. Te intrebi daca nu cumva ai citit ceva gresit...Pentru ca nu iti vine sa crezi ca asemenea legi ar putea exista. Legi religioase. Legi discriminatorii. Legi puritane intr-o societate unde pornografia se vinde mai bine ca oriunde. Legi misogine. Legi absurde.
Legi..americane. Iar ceea ce urmeaza, e doar o mostra din aceasta incredibila, sclipitoare, geniala prostie:
In orasul Alexandria din statul american Minneapolis, exista o hotarare legala care-i interzice oricarui barbat caruia-i miroase gura a peste, sa aiba vreun contact sexual cu o femeie. ( Dar cu un barbat? De asta nu se spune nimic!)
Legile statului Ohio pedepsesc cu inchisoarea pe oricine incearca sa imbete un peste. ( Doar americanii pot inventa asa ceva...Sa imbeti pestii…In loc sa se gandeasca la tot petrolul cu care polueaza apele, ei se gandesc la o situatie ipotetica, neverosimila, in care un idiot arunca intr-un lac 1500 l de Jack Daniels)
In statul Florida, daca o femeie nemaritata sare cu parasuta in zilele de Sambata, acesta ajunge invariabil la inchisoare. ( N-ai inel, draga? Ai sarit? Sambata? La inchisoare! Daar dungile orizontale ma fac sa par grasa. N-AI INEL!)
In statul american Vermont, pentru orice femeie care vrea sa poarte o proteza dentara, este nevoie de acordul scris si semnat al sotului acesteia. ( Draga, pot sa te intreb ceva? Hm? Pot sa imi pun proteza dentara? Nu, draga mea, arati bine si asa, fara)
Daca ajungi cumva in orasul Logan County, sa nu saruti niciodata o femeie care doarme, indiferent daca iti este sotie sau prietena. Legile acestui oras pedepsesc acest gest cu inchisoarea ( Mi se pare perfect logic. Trebuie sa ai o minte bolnava daca saruti o femeie care doarme! Cine stie in ce fel pot ameninta societatea?)
In statul american Iowa, daca un barbat saruta o femeie mai mult de 5 minute neintrerupte, fapta se considera infractiune, iar barbatul patimas risca inchisoarea. ( Iarasi…Patimile astea nu sunt bune. Foarte bine le face. Schimb de saliva > decat 300 secunde- posibil caracter patologic. Mai bine sa previi decat sa tratezi).
Orasul St. Louis din Missouri are in vigoare o lege conform careia este interzis ca un barbat sa salveze o femeie aflata in pericol, daca aceasta este imbracata in pijamale.(Scena: Miezul noptii. Sotia are un stop cardiac. Sotul nu suna la medic. Sotia moare. Legi perverse.)
In orasul Baltimore din Maryland, este ilegal sa intri cu un leu intr-o sala de cinema. ( Oh, micutul meu, degeaba ragi…Mami nu poa’ sa te ia sa-l vezi si tu pe Edward Cullen stralucind. Dar, stai linistit, descarcam filmul acasa….)
In statul american Oklahoma, orice persoana care se stramba in mod voit la un caine, ajunge la inchisoare sub invinuirea de agresiune asupra celui mai bun prieten al omului. ( Mi se pare corect. Inca din cele mai vechi timpuri, cainii ne apara de pericole, ne conduc daca suntem orbi, cauta prin troiene de zapada vreun ratacit prin munti in locul nostru, toate astea pentru un amarat de os…Macar atat sa facem si noi pentru ei!)
Exista o lege in orasul Oxford din statul Ohio, care interzice oricarei femei sa se dezbrace in fata unei fotografii care reprezinta un barbat. ( Foarte bine! Asta e depravare! Ai un sot. Ai un prieten. O fotografie ar trebui sa ramana o simpla fotografie, nu sa te faca sa te dezbraci. Esti singura? Nu conteaza! E doar o fotografie. )
Legile orasului Willowdale din statul Oregon interzic oricarui barbat care face dragoste cu o femeie, sa injure sau sa blesteme pe durata intregului act sexual. ( Perfect! Adica, cum sa indraznesti sa te legi de numele lui Dumnezeu, sa batjocoresti astfel cele sfinte? Abtine-te , pacatosule)
In timpul oricarui act sexual petrecut in orasul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un barbat sa traga cu o arma de foc in momentul in care partenera sa se apropie de orgasm. ( Mare ti-e gradina, Doamne…Asta depaseste orice capacitate a mea de a incerca macar sa inteleg: De unde pana unde, ce e cu legea asta? Ma face sa ma intreb daca legile astea chiar exista….Daca da, mai mult ca sigur ca cei care le-au inventat au intrat in sala senatului ori bauti, ori putin fumati, ori- nu ma mira- in deplinatatea facultatilor mintale, stralucind de inteligenta)
Orice femeie aflata pe teritoriul orasului Tremorton din statul Utah va ajunge la inchisoare daca face dragoste cu un barbat in interiorul unei ambulante. ( Exista cel putin 2 situatii. 1: esti un bolnav in stare critica. Cum sa te mai gandesti la asa ceva, cum sa mai fii in stare de asa ceva? Locul tau nu e intr-un spital! 2: esti o asistenta sau un doctor. Se presupune ca trebuie sa fii cu ochii pe pacient, sa te asiguri ca nu moare in drum spre spital doar pentru ca hormonii tai o iau razna. )
Pana in prezent, 24 de state americane dau castig de cauza divortului intentat de orice femeie care pretinde ca sotul sau este impotent. ( Nu comentez)
Daca ajungeti cumva in statul american Kentucky, sa nu transportati niciodata cornete de inghetata in propriile buzunare. Exista o lege in vigoare conform careia puteti ajunge la inchisoare pentru aceasta fapta. (….)
In Alabama exista o lege care spune ca nu ai voie sa conduci descult.
In Alaska este interzis accesul cangurilor in frizerii. ( Discriminare! Daca saracul cangur vrea sa se tunda….Ce face? )
In Arizona este legal pentru un barbat sa isi bata sotia, insa acest lucru nu poate fi facut decat o data pe luna. ( Una, dar buna!)
Este interzis in Arizona ca intr-o casa sa existe mai mult de 2 vibratoare. ( Sunt curioasa daca intr-adevar exista cineva…( reprezentant al legii) care sa verifice chestia asta…Si ce se intampla cu vibratoarele in plus…Sunt probe pentru proces? Ceva ca: Inculpata X se face acuzata de detinerea….( avocatul acuzarii arata martorilor “arma crimei”, bine sigilata”) si prin urmare condamnata la....Oare se confisca si celelalte?)
In Washington D.C. singura pozitie sexuala acceptata este cea a “Misionarului”. Toate celelalte sunt considerate ilegale. ( Conform acestei legi, toti cetatenii statului ar trebui or sa plateasca amenzi, ori sa fie inchisi…Toti se fac vinovati de incalcarea unei legi foarte bine gandite!)
In Idaho, daca ai mai mult de 88 de ani, nu mai ai voie sa iti conduci propria motocicleta! ( Tataie, statul te vrea mort, nu cu pletele in vant, pe o Harley Davidson, ai inteles? Nu ma auzi, trebuie sa vorbesc putin mai tare? Poftim, nici nu mai auzi bine! Minunatia asta nu iti mai apartine. Cum, nu am dreptul? Scrie in lege! Plus ca insigna asta pe care o port in piept imi cam da dreptul sa fac orice!)
Arizona: Femeile pot sa umble in sanii goi deoarece acestia nu sunt considerati parti intime ale corpului. ( Vorbim de acelasi stat in care este interzi ca intr-o casa sa existe mai mult de 2 vibratoare….)
Alaska: Este considerata ofensa publica servirea de bauturi alcoolice unui elan ( Am un vis…Visez la o lume in care bietul elan are dreptul sa se imbete, intr-o zi care i-a mers prost, in care a descoperit ca elanita il inseala….)
In Cleveland este ilegal sa conduci un vehicul in timp ce stai asezat in poala cuiva
In Los Angeles, este o infractiune sa lingi o broasca. ( Da…Nu sunt acceptate toate perversiunile! La un moment dat, trebuie sa se traga o linie….Si tu, oricine ai fi, daca lingi o broasca…Ai depasit grav linia asta! )
In statul american Louisiana, femeile nu au voie sa conduca o masina decatatunci cand sotul alearga in fata automobilului cu un steag rosu in mana. ( Nu pot sa mai spun nimic. )
Minessota: . Este ilegal să treci graniţa statului purtând o raţă pe cap.

Si lista ar mai putea continua....
http://www.dumblaws.com/
Avertisment: Acest site poate provoca hohote de ras, involuntare, precum si adevarate crize exentiale, adevarate intrebari "Dar de ce...", fara niciun raspuns.

Dragul meu pulover,
As vrea sa iti cer scuze pentru felul in care m-am purtat cu tine la inceput, cand inca nu te cunosteam, si sa iti multumesc pentru cum ai grija de mine si ma incalzesti in noptile in care imi este frig. Iarta-ma ca nu mi-am dat seama de la inceput de cat de minunat esti. Cine ar fi crezut ca vom ajunge sa ne intelegem atat de bine?
Trebuie sa intelegi….In prima zi cand te-am vazut….Nu mi-ai lasat nicio impresie. Erai doar o bluza groasa, nici frumoasa, nici urata( nici macar pulover nu te poti numi, dar imi place sa te alint asa). Neagra si extrem de simpla: fara buzunare, fara fermoare, fara niciun model. Ai fost fabricat din acel negru anost, care nu spune nimic. Erai pierdut undeva prin dulapul mamei. Imi amintesc si acum cand te-am vazut prima oara…Te-a scos de acolo, s-a uitat la tine cu un chip inexpresiv, neimpresionat, si mi-a spus: “Ia-l tu, poate o sa ai nevoie de el cand mai mergi pe la munte.” De parca nu aveam atatea hanorace si polare menite sa imi tina de cald in plimbarile mele montane! Ce puteam eu face cu o bluza oarecare, neagra? Am ridicat din umeri, te-am luat in grija mea si te-am aruncat pe undeva prin dulap, uitand de tine din prima secunda in care ai devenit al meu. Iarta-ma…Pe atunci nu stiam nimic despre tine.
Zilele treceau, canicula verii ma facea ca atunci cand mai deschideam dulapul, sa ma uit cu dragoste la toate bluzele de iarna, si sa astept cu nerabdare ziua in care materialul lor avea sa imi mangaie pielea…Dar tu erai pe undeva, prin spate, in umbra, nevazut, nestiut, nedorit . Tacut, un articol vestimentar a carui unica dorinta e sa treaca cat mai nebagat in seama de posesor, nu ca acele rochii decoltate ori fuste scurte care stau in dulapurile tinerelor strigand: “Poarta-ma! Poarta-ma! Am sa te ajut sa primesti atentia de care ai nevoie!”. Prin croiala ta, in comparatie cu toate rochiile alea narcisiste, pline de sine, esti plictisitor, deloc sexy si mult prea simplu. ( Pentru restul lumii, dragul meu. Nu te intrista. Pentru mine, dupa ce am ajuns sa te cunosc…Asta e alta poveste)
Pana intr-o zi, cand mi s-a facut foarte frig si am deschis dulapul, cautand ceva cu care sa ma imbrac. Te-am vazut, atunci. La fel de tacut, la fel de simplu, fara sa-mi atragi atentia cu nimic, asteptand cuminte sa-ti indeplinesti menirea de pulovar, dar nu foarte dezamagit de perspectiva de a ramane doar o bluza uitata in dulap. Te-am luat de acolo, de langa toate bluzele dupa care tanjeam vara ( aproape ca am simtit gelozia celorlalte hanorace: “Cum l-ai ales pe asta? Nu te uiti ca nu arata…nicicum?”), si te-am imbracat.
A fost parca o revelatie. Felul in care te potriveai cu pielea mea, in care ma incalzeai…M-am imbratisat, vrand sa imi ingrop cat mai mult degetele in materialul tau, sa descopar din ce esti facut de ma acoperi atat de bine.
Cred ca mi-ai oferit o lectie de viata in ziua aia. Mi-ai aratat ca lucrurile, uneori, sunt mai mult decat ceea ce par si ca nu trebuie sa judeci dupa prima impresie. E ca si cand ai refuza sa mananci o bomboana pentru ca nu iti place ambalajul in care e invelita. Dar e o prostie! Doar pentru ca nu-ti place ambalajul, asta nu inseamna ca bomboana nu ar fi buna. Un ambalaj nu spune nimic despre ce ai sa gasesti dupa ce il desfaci. Si asa, unii oameni prefera sa arunce bomboanele invelite in ambalaje care nu le atrag atentia si poate ca pierd astfel sansa de a gusta multe sortimente minunate. Asa si cu oamenii. Aparentele lor nu pot spune prea multe despre cum sunt, si pana si fata aia inalta si schiloada, o sperietoare de ciori, cu parul cret si pistrui, ori tanara supraponderala de care parca ti-e scarba, parca ti-e mila, sunt mai mult decat ceea ce par, au atatea de spus, daca te-ai opri sa asculti.
Mi-ai dovedit de atunci, constant, ca esti un adevarat prieten.La fel de tacut, astepti sa am nevoie de tine; si, atunci, nu ma dezamagesti niciodata. Ma incalzesti ca si cand in fibrele tale s-ar afla scantei.
M-am privit intr-o seara in oglinda. Eram imbracata in cine stie ce pantaloni…Si te purtam pe tine. Felul in care ma infatisai mie insumi…Posibilele rochii decoltate, ori fuste scurte? Posibilele neglijeuri sexy? Mi-ar arata, incercand sa-mi ascunda defectele si sa le transforme in ceva frumos, ce nu pot fi niciodata. Ar sta pe carnea mea criticandu-ma. Poate ca prin aspectul lor m-ar face sa arat bine, in vazul lumii, dar, in ochii mei, constienta de imperfectiunea trupului meu, ascuns dincolo de ele, m-ar urati. Ar rade de mine: “ Ce faci? Incerci sa pari altcineva, purtandu-ma pe mine?”. Insa tu…Imi mangai imperfectiunea. Nu esti facut ca sa ma faci sa stralucesc, ci sa ma incalzesti. Ma faci sa ma accept asa cum sunt.
Poate ca m-am atasat de tine pentru ca imi amintesti, intr-un fel, de mine, asa cum esti: tacut, pe cat de simplu poate fi un articol vestimentar, fara sa iti doresti sa atragi atentia asupra ta, stand linistit in coltul tau, gata sa ajuti pe oricine are nevoie de tine, si apoi, cand nu mai e nevoie de tine, aruncat, undeva, uitat acolo.
Dar acum, ca te-am cunoscut…N-am sa mai fac greseala asta. Atunci cand o sa vina vara, te voi impacheta frumos si, in zilele in care voi deschide dulapul tanjind dupa racoarea zilelor de iarna, doar la tine ma voi uita.
Cat ma bucur ca esti “o haina de casa”. Ca te pot purta doar in sanctuarul meu…E ca si cand atunci cand te imbrac, ma port pe mine, ca si cand in fibrele tale se afla o particica din mine, pe care nimeni din afara nu o mai poate vedea.
Daca ar fi sa fiu un articol vestimentar…As vrea sa fiu ca tine. Nu vreo rochie eleganta ori vreun costum, sa stau pe un umeras, perfect, nesifonat, sa infatisez lumii un posesor frumos, stralucitor…Ci vreun tricou larg, de casa. Sa fiu purtat in zilele ploioase, apasand peste mine alte cateva bluze, ori in acele zile cand posesorul simte nevoia de a sta in casa, la televizor, uitandu-se la filme sau chiar la desene animate ( cu totii avem nevoie de zile din astea, desi foarte putini o recunosc). Atunci cand trebuie sa faca curatenie. In diminetile cand isi bea somnoros cafeaua si citeste presa. Daca e vorba de vreun posesor pictor, sa fiu purtat de fiecare data cand deseneaza ceva, patat de pete de acuarela. Vechi, dar sa insemn ceva pentru cel care ma poarta. Sa nu ma poata arunca, chiar daca in timp ajung sa fiu acoperit de pete care nu se mai iau la spalat. Sa miros a toate partidele de sex de care posesorul meu a avut parte fara sa se mai dezbrace de mine. Daca destinul meu ar fi sa fiu un articol de imbracaminte, n-as vrea sa fiu ceva elegant, sa-mi cunosc posesorul doar in cadrul spectacolelor, al cinelor la restaurant ori al petrecerilor.N-as sti nimic despre el, asa….As fi ca un ambalaj. Vreau sa se uite la mine si sa vada o parte din sine insusi. Sa-l cunosc in intregime. Fibrele mele sa fie patate de cafea, de mancarea pe care o arunca in aer, uneori, bebelusii, de tot felul de accidente domestice, patate de viata…Pentru ca ma intreb, dragul meu pulovar care nu stie nimic despre ce e viata, cati dintre noi am putea sa iti spunem ( si crezand in asta) ca viata consta in lucrurile astea mici, pe care le uiti imediat….Ca atunci cand astepti, te chinui, vrei, doresti ceva mare, grandios, spectaculos, nu traiesti, vanezi viata si niste vise poate imposibil de atins, dar atunci cand iti bei cafeaua dimineata, cand injuri din cauza ca esti blocat in trafic, cand te bucuri de un rasarit de soare, cand barfesti la o bere cu un vechi prieten, atunci traiesti…Cati dintre noi iti pot spune ca in fiecare zi primim si clipe de fericire marunta, dar si de mici frustrari, ca o balanta care se afla in echilibru.
As adora sa fiu hanoracul unui baiat si sa fiu oferit unei fete, o simpla cunostinta ori persoana iubita, intr-o seara friguroasa. In cazul in care fata e doar o amica, posesorul meu s-ar dovedi un gentleman. In cazul in care ei doi sunt impreuna…Dupa mine, e unul dintre cele mai frumoase gesturi prin care arati ca tii la cineva. Asa ca, in situatia in care fata ar fi la fel de usor de multumit ca mine, mi-ar placea ca o mana delicata sa ma cuprinda, sa stiu ca sunt privit de niste ochi sclipind de fericire, sa incalzesc un trup fragil. Vezi tu, dragul meu pulovar, ai o posesoare usor de multumit. Nu am nevoie de cadouri scumpe, de bijuterii ori de sesiuni de shopping, dar unele mici gesturi din partea celor dragi ma pot entuziasma mai mult decat orice. O imbratisare cand ma astept mai putin de la un vechi prieten, o ciocolata de la persoana iubita, un mesaj de la mama, ori promisiunea unei zile in care m-as putea afla doar in compania lui si a ta…Nu am nevoie de mult ca sa fiu multumita. Ii las pe marii oameni sa se bucure de gesturi mari.
Dragul meu pulover, ma bucur ca te-am intalnit. Lumea asta ar fi un altfel de loc daca toti oamenii si-ar da seama ca au de invatat ceva de la tine: cum sa fie niste prieteni adevarati, ori lectia umilintei. Dar lasa-i pe ei….Eu am invatat ce trebuia sa invat, de la tine, si am sa-ti raman vesnic recunoscatoare pentru asta.
Te las acum…Vreau sa scriu o alta scrisoare, si pentru bucatica de ciocolata care se gaseste mereu pe tava mea…Lucrurile s-ar putea sa devina mai…intense, aici.

Cu drag,
Posesoarea ta micuta si creata

Let it rain...

Cat am asteptat zilele ca asta! Zile mohorate, in care stai in casa, imbracat intr-un pulovar, bei o cana de ceai si te uiti la filmele tale preferate, ori te ghemuiesti in pat, in patura, cu o carte in mana...Ori in care, atunci cand iesi afara, tremuri putin de frig la inceput, oricat de gros ai fi imbracat. Departe de a fi depresiva, intodeauna mi-a placut aceasta vreme. De cand ma stiu, asteptam vara doar pentru ca era vacanta, nicidecum pentru caldura si pentru faptul ca ma puteam imbraca in fuste scurte.
Imi place sa simt frigul. Senzatia aceea ca esti in viata, ca tremuri, ca simti ceva...Cand eram mica, nimic nu imi placea mai mult decat sa imi incalzesc mainile la calorifer dupa ce ma intorceam de la sanius. Am plans odata de frig, pentru ca imi inghetasera mainile. Nu poti plange de cald.
Vara e un spectacol. Iarna e magie.
Imi place sa ascult ploaia cum bate in geam, ori sa ma plimb prin ploaie si sa las picaturile de ploaie sa imi intre pe sub piele, sa imi ravaseasca parul.
O imagine perfecta pentru mine? Nu a fost niciodata o plaja din vreo insula din Caraibe, cu nisipul fin, si hamace intinse sub palmieri, cu marea turcoaz si cerul senin. Ci o cabana de munte, undeva, la o altitudine destul de mare, un semineu si o cana de ciocolata calda ori de vin fiert....Ci munti cu crestele inzapezite. Zapada alba ca in basmele din copilaria noastra.
Imi place vara, dar iubesc iarna.

High school never ends

Lumea poate sa fie ca o scena de teatru, unde fiecare joaca un rol…Lumea poate sa fie ca o jungla, unde trebuie sa lupti pentru a supravietui…Dar cred ca lumea seamana cel mai bine cu un liceu.
4 ani…Patru ani binecuvantati sau blestemati, si urmeaza absolvirea. Crezi ca o sa dai peste altceva dincolo de portile liceului? Nu. Nu mai termini niciodata liceul, lumea intreaga se invarte dupa aceleasi reguli ca in liceu.
In orice grup mai mare, in orice multime, in orice echipa de la un viitor job…Ii vei intalni.
Intodeauna vor exista acei oameni ca profesorii aia enervanti, care sunt convinsi ca stiu totul si ca tu nu esti altceva decat un cretin, dar care, daca ii analizezi atent, descoperi ca de fapt nu stiu mare lucru. Intodeauna vor exista directorii, conducatorii lumii.
Peste tot vei da peste acei oameni populari…Care pot sa fie sociabili, de treaba, prieteni cu toata lumea, genul acela de persoane carora norocul le-a suras in toate privintele, inzestrate, pe langa un aspect fizic placut, si cu inteligenta, aceia pe care nu ii poti uri chiar daca tot ce iti doresti e sa ajungi ca ei, or afurisiti si plini de sine, cei care creeaza trendurile, aceia care privesc restul lumii, care nu au haine de firma ca ei de undeva de sus, si nu schimba o vorba cu cine nu e de nasul lor. Datorita norocului, oamenii astia ajung sa conduca, exact cum conduceau in curtea liceului. Insa, mai exista si cativa care nu se bucura de acelasi noroc, si ajung sa fie condusi de tocilari…Sa te feresti aici!
Peste tot vei da peste tocilari. Si sa fii sigur ca ei, din incapatanare, vor ajunge in posturi de conducere ( ori cel putin vor incerca din rasputeri). Daca nimeresc peste unii din acei populari mandri, carora norocul nu le-a mai suras, or sa se razbune pentru tot ce au trait in liceu: pentru toate glumele facute pe seama lor, si poreclele pe care trebuiau sa le accepte…Pentru ca ii trimiteau sa le cumpere pranzul, ori chiar le luau pranzul. Pentru ca erau mereu refuzati atunci cand isi faceau curajul sa invite pe cineva in oras. Pentru toate serile in care stateau sa joace Solitaire, in timp ce ceilalti ieseau prin cubluri. In noua cazuri din zece, atunci cand auzi pe cineva plangandu-se de un sef afurisit, care il “fute la cap toata ziua”, seful acela nu este altceva decat un tocilar dintr-un liceu care a ajung intr-un post de conducere, si a dat peste un popular fara noroc. Degeaba bietul angajat striga: Nu sunt eu colegul ala care te baga cu capul in toaleta in prima zi de scoala! Si oricum, revino-ti! Nu mai suntem in liceu!”. Directorul, cu un ranjet pervers pe fata, i-ar raspunde: Ba da…Inca suntem. Si acum e timpul meu”, si –ar da si mai multe sarcini de facut. Atunci cand auzi despre vreo secretara care a ajuns in situatia de a ii oferi felatii sefului inainte de vreo sedinta, acel sef, tocilar, vede in ea fata aceea populara pentru care a facut o pasiune in liceu, care nici nu stia de existenta lui.
Majoretele...Sunt peste tot. La fel de bune, dar mult mai siliconate ca in liceu. Fac galerie prin cubluri, ori la tot felul de evenimente mondene.
Ciudatii….Aceia care refuza sa fie incadrati intr-un stereotip, in liceu, care indraznesc sa fie originali, stiind ca nu iti cade cerul in cap din cauza asta, ori rebeli fara cauza…Si pe ei ii intalnesti peste tot. Operele lor de arta te pot incanta sau soca. Insa, pe ei ii poti intalni si la Jilava, pentru trafic de droguri.
Retrasii…Cei invizibili, care in liceu nu indrazneau sa iasa din clasa, ori nu voiau, oamenii tacuti pe care de abia de ii observi? Si pe ei ii vezi peste tot. Toti oamenii care se multumesc cu un post decent, cat sa poata trai, care nu vor sa avanseze, care parca s-ar plange de guvern, parca nu…Ei sunt.
Batausii….Ii intalnesti atat de des! Oameni ai violentei, care nu stiu sa isi expuna altfel punctul de vedere decat folosindu-se de forta fizica.
Societatea este structurata cam la fel cum se structurau relatiile dintre elevi in liceu. Dorinta de a fi “la moda” devine telul de a conduce. Mereu exista cineva mai puternic, mai popular, mai cu bani, care sa hartuiasca pe cineva mai slab. In asta consta totul: in a gasi pe cineva mai slab decat tine, pe care sa-l conduci, de care sa profiti. Barfele, rautatile din liceu, toate farsele si acel tratament care pe unii mai retrasi, ii marcheaza pe viata, ori ii face sa isi doreasca sa se razbune? Se agraveaza, in lumea asta, un imens liceu. Devin adevarate santajari, manipulari, comploturi, totul pentru a detine controlul, totul pentru a fi puternic. Si daca in liceu, putem spune ca exista scuza de a fi tanar si prost, pentru toate greselile pe care le-am facut, ce scuze are toata lumea, deja matura, pentru prostiile de mii de ori mai mari pe care le face?
Festivitatea de absolvire…Ai crescut. Esti pregatit sa cuceresti lumea, sa iti lupti propriile lupte…Poate ca ai de spus un discurs. Poate, daca esti mai emotiv, la un moment dat, glasul o sa inceapa sa iti tremure si vei varsa o lacrima, doua…Pe motiv ca s-a terminat liceul.
Daca va fi sa plang, atunci, voi plange doar pentru ca stiu prea bine ca liceul de fapt nu s-a terminat, ca lumea asta s-a blocat in faza asta....Ca e o lume imatura, superficiala, care nu poate sa creasca si sa treaca peste dorinta de a fi la moda, o lume in care cei slabi vor fi intotdeauna hartuiti de batausi ori de cei care pentru ca au cele mai frumoase haine si cele mai scumpe masini, isi permit sa conduca. Doar pentru ca stiu prea bine ca lumea asta ar trebui toata adunata undeva si scuturata bine: “E timpul sa absolvesti! “

I write sins, not tragedies

Picaturile de ploaie ii intrau pe sub tricou si se prelingeau incet pe spatele lui. Dintotdeauna ii placuse sa se plimbe prin ploaie, cu castile in urechi. Nu se grabea, ca ceilalti oameni care isi tineau pumnii stransi de manerele umbrelelor si care alergau sa se adaposteasca undeva. Niciodata nu a inteles de ce toti acei oameni nu se opreau o clipa din goana lor, sa asculte rapaitul ploii, sa simta apa curgand pe pielea lor, infiorandu-i…Ce bine ar fi fost daca ploaia i-ar fi putut spala si sufletul!
Nu putea fugi la nesfarsit, trebuia sa se intoarca. Acel an petrecut in strainatate, departe de familie si prieteni, departe de ea, trecuse incredibil de greu. Faptul de a studia un an la universitatea de Drept in Londra era doar un pretext pentru plecarea lui. Oricum, ar fi plecat. Devenise tot mai greu sa isi infranga demonii interiori, sa asculte de vocea ratiunii, si s-a gandit ca timpul si distanta ii vor vindeca sufletul bolnav. Avea sa fie un adevarat test, intoarcerea lui. Oare reusise sa uite? Oare n-ar mai trebuit sa stea la mii de kilometri departare de ceea ce dorea, dar nu putea avea, pentru ca ar fi fost prea gresit, mai mult decat un pacat, inca un an, doi? Dar, vine o vreme cand trebuie sa te opresti, sa-ti privesti problema in fata si sa o infrunti. Reusise atata timp…Trebuia sa poata si in continuare.
Nici nu si-a dat seama cand a ajuns in fata blocului. Si-a inchis i-podul si a urcat incet scarile spre apartamentul parintilor lui. Se chinuia. Amana momentul revederii, momentul pe care il asteptase cu inima chinuita de remuscare, dar in acelasi timp tremurand de nerabdare.
I s-a parut ca de o eternitate urca acele scari spre rai, spre iad, spre izbavirea sau condamnarea lui, atunci cand a ajuns in fata usii. Era prins intre dorinta de a pleca cat mai departe si nevoia de a se intoarce, de a se mai chinui in minciuna in care traise atata timp. A batut la usa, si parca si acele ciocanituri ii tradau nerabdarea, urlau despre vina lui. Batea intr-una, ca si cand ar fi fost nevoit sa intre in casa pentru a se ascunde de o banda de criminali care voiau sa-i improaste sangele peste tot.
Sora lui geamana i-a deschis, in cele din urma. Tocmai iesise din baie, si isi pusese un prosop pe ea.
Avea sa fie iadul, pentru el.
Nu poti sa explici o obsesie. Pur si simplu, exista. O simti, ca o piatra care te loveste in cap, ca un junghi in inima, ca o sete pe care trebuie sa o stingi, ca o foame care urla Aici si Acum. Dragostea e ceva abstract, nu o poti defini, uneori nu iti dai seama de existenta ei, obsesia nu te lasa sa uiti ca e acolo. Te poate controla, sau o poti tine in frau. De cand se luptase cu ea? Nu isi mai amintea. Era ca un duel, si voia sa castige,pentru ca era prea mandru. Lupta incepuse din prima zi in care isi daduse seama ca o doreste pe sora lui geamana. Nu incepuse ca o dorinta fizica, nici pe departe, din cauza ca sora lui se ascundea in spatele unor haine largi si neatractive, era o tocilara care stia totul despre calculatoare, care se uita la filme SF si care nu avea deloc viata sociala, spre deosebire de el, ce avea foarte multi prieteni, ii placea sa iasa si era implicat intr-o gramada de activitati. Era senzatia ca ii apartine, pe care o avusese dintotdeauna. Era dorinta sa o protejeze de orice pericole. Era convingerea ca atunci cand se afla langa ea, nu mai avea nevoie de nimic altceva. De fiecare data cand se uita in ochii ei, ascunsi in spatele unor perechi de ochelari vechi, avea impresia ca acolo se afla o poarta spre o lume pe care o cunoscuse candva, pe care o uitase si pe care trebuia neaparat sa o cunoasca din nou, astfel existenta lui ar fi fost pustie, astfel ar fi ramas un gol in sufletul lui. Si, intr-o zi, nici el nu mai stia cand, s-a intrebat oare cum arata trupul ei gol si alb, si-a imaginat cum ar fi ca mainile lui sa se plimbe pe pielea ei catifelata, ori sa ii mangaie parul lung si carliontat, cum ar fi…De atunci, a dus o lupta fata de propria persoana, toate astea pentru ca avea un caracter incredibil de onest. Toti prietenii lui ii spuneau ca exista tot mai putine persoane ca el, care aleg sa faca ceea ce trebuie in loc sa isi asculte instinctele primare, dorintele copilaresti, ca este cea mai corecta si cinstita persoana pe care o stiu. De ar fi stiut ei chinul interior prin care trecea! Incerca sa isi infranga obsesia, sa o anihileze, dar nu reusea. Traia intr-o minciuna, ca totul este bine cu el, ca este unul dintre acei cavaleri la care viseaza toate fetele, bine facut, cu un caracter integru, amuzant, cand de fapt el o dorea pe sora lui! Nu putea sa isi asculte foamea, oricat de tare acel Aici si Acum, de fiecare data cand sora lui era langa el, ii rodea stomacul, ii macina inima, il lovea in moalele capului. Nu o urmarise niciodata, nu o privea noaptea cand doarme, nu incerca sa o spioneze cand facea dus, desi ideile astea ii provocau uneori erectii de care se rusina. In schimb, isi strica calculatorul intentionat din cand in cand, si se prefacea un nestiutor, pentru ca asa o putea privi chiar si ore bune cum ea i-l repara, amuzata de “nestiinta” lui. De fiecare data cand gasca ei de prieteni tocilari, majoritatea baieti, veneau in vizita, ii venea sa stea cu ochii pe ei, sa-i ia la bataie pe toti. I se parea ca toti o doresc, era de-a dreptul paranoic. O scotea in fiecare vineri in oras, si existau momente din viata lui in care astepta doar aceste seri, in care nimic altceva nu ii mai trezea interesul. Odata, a inventat o adresa de e-mail si s-a prefacut a fi un strain. Corespondenta dintre ei a durat trei luni, timp in care au comunicat mai mult decat toata viata lor, in care a aflat mai multe despre ea, pentru ca reusise sa ii castige increderea si ea, fara sa banuiasca o clipa care era identitatea strainului, i se destanuia lipsita de inhibitii. A inventat o intreaga alta poveste despre el, si-a creat o personalitate virtuala in conformitate cu tipul de baiat despre care banuia ca sora lui s-ar putea indragosti, drept urmare, dupa o luna, e-mailurile amicale s-au transformat in adevarate declaratii de dragoste. In fiecare seara de vineri, ii vorbea numai despre acel strain. El, prefacandu-se sceptic, ii spunea: Cum poti iubi pe cineva despre care nici nu stii cum arata? “. Ii raspundea ca au tot timpul din lume si ca inca nu simte dorinta de a sti asta, ca era indragostita de personalitatea lui si ca putea arata oricum, atata timp cat putea sa vorbeasca cu el despre orice. Cand citea acele confesiuni ale ei, isi simtea sufletul impacat. Ar fi aprobat orice prostie ar fi zis, ar fi sustinut orice convingere de-a ei, iubea tot ce ii spunea. Isi dezvaluia sufletul in fata lui, nu mai era fata aceea timida si tacuta, si descoperise ca adevarata pasiune pe care o facuse era pentru ceea ce era ea, ce completa intr-un mod perfect tot ce era el. Insa, atunci cand, intr-un e-mail, a scris la final ca asteapta sa ii trimita niste poze, a facut cel mai greu lucru din viata lui: i-a scris un e-mail in care a spus ca totul a fost o minciuna, ca se plictisea si de asta coresponda cu ea si ca nu mai vrea sa stie nimic de ea. Stia ca o sa-i franga inima, si ca nu i se mai intamplase deloc asta pana acum, dar imediat sentimentul de vina a fost dat uitarii, pentru ca in acea perioada si-a gasit alinarea in compania lui si petreceau impreuna mai mult timp ca niciodata.
Incerca sa isi explice obsesia. Nu reusise. Doar exista.
Un an..Un an de cand nu o mai vazuse. Un an in care de fiecare data cand vorbea cu ea la telefon, simtea un gol in stomac, in care ii simtise lipsa ca si cand cineva i-ar fi amputat o mana. Un an..Cum a putut crede ca avea sa ii treaca?
Nu indraznea sa intre in casa. Se holba la ea, indrebandu-se de ce nu fuge, speriata. Niciodata nu o mai vazuse imbracata atat de sumar. Parul negru si ud ii cadea pe umeri, drept, nu purta ochelarii, iar prosopul pe care il legase in dreptul unui umar ii ajungea pana la genunchi si dezvaluia privirilor sale o realitate mai frumoasa decat fanteziile sale. Avea talia subtire si niste sani rotunzi. De cate ori nu se intrebase cum arata sanii ei, cat ii ura tricourile care si pe el ar fi stat ca pe gard, ce nu dezvaluiau nimic!
Era ca si cand nu mai putea sa lupte. Obosise. Insa tot mai era ceva din el care se opunea. Nu voia sa o raneasca, sa ii distruga viata…
- Te asteptam sa vii maine…
Auzindu-i vocea, era ca si cand un painjen s-ar fi plimbat pe spatele lui.
- Intra, ma duc sa ma schimb…
In secunda in care s-a intors cu spatele la el, monstrul ala interior a urlat din cauza dorintei de a-i trage prosopul de pe ea. Nu stia sa defineasca ce il facuse sa reziste tentatiei. Nu banuise ca arata atat de bine.
S-a dus in bucatarie. Se simtea bolnav, iar gandurile care ii treceau prin minte il faceau sa-si doreasca sa poata sa iasa din sine insusi si sa se scuture bine de tot, sa isi dea pumni, sa se trezeasca. Sora lui! Cum putea sa o doreasca pe sora lui? Era prea gresit.
S-a intors, imbracata ca de obicei, dar in mintea lui inca staruia imaginea trupului ei acoperit doar de acel prosop.
- Cum a fost…
- Sunt foarte obosit, ma duc sa ma culc!
A plecat in camera lui, inainte ca sora lui sa mai apuce sa spuna altceva.
*
Zborul il obosise, intr-adevar. Dormise chinuit de niste visuri pe care le ura, din cauza ca erau atat de gresite, din cauza ca ii placeau prea mult. Ar fi trebuit sa traga acel prosop de pe ea, sa o lipeasca de un perete si sa o mangaie pe tot corpul. Corp, care, oricum ar fi aratat, nu ii pasa. Daca obsesia lui era pur fizica, s-ar fi consumat de mult. Ar fi intrat intr-o noapte in camera ei si ar fi obtinut ce voia. Poate ca apoi i-ar fi trecut. Obsesiile pur fizice sunt usor de satisfacut si dispar imediat. El o dorea pe ea. Dorea sa gaseasca un loc care sa le apartina lor, unde sa poata sa traiasca impreuna, unde lumea sa nu stie cat de vinovat e, dorea sa aprinda in ea macar o mica parte din ce ardea in el, incinerand incet incet tot ce mai ramasese neatins de pacat. Dorea sa isi aduca aminte de acea lume de demult oglindita in ochii ei. Dorea ca ea sa existe doar pentru el, sa o venereze toata viata lui, ca pe o icoana.
Nu mai putea rezista, avea nevoie de ea, tanjea dupa ea asa cum un orb tanjeste dupa lumina pierduta. Pentru el, nu ar fi fost nicio binecuvantare sa vada din nou, ci un blestem pacatos de perfect.
A deschis incet usa de la camera ei. Dormea ca un inger, iar razele lunii ii mangaiau chipul. S-a asezat in genunchi langa pat si si-a trecut degetele peste obrazul ei. Ar fi vrut sa o picteze. Ar fi putut sa o priveasca asa o eternitate. Ar fi vrut sa i picteze nudul undeva, pe o plaja, cu lumina lunii pline cazand pe trupul ei, facand-o sa para o zeita.
Dormea imbracata intr-unul din tricourile ei negre si foarte largi, care ii ajungea pana aproape de genunchi. A tras incet de el, in sus, avand grija sa nu o trezeasca. Isi plimba degetele peste sfarcurile ei intarite din cauza frigului. Se ura pentru ceea ce facea, voia sa se opreasca, trebuia sa se opreasca, dar ii era imposibil. Isi framanta degetele in abdomenul ei. Carnea aia..Trupul ei fragil si neprihanit, carapace a sufletului pe care il simtea completandu-l pe al lui…Era atat de bine! Si-a coborat incet degetele pe coapsele ei. Ii era sila de sine insusi, dar nu putea sa nu ii atinga pielea fina. Sora lui a inceput sa respire sacadat, dar nu deschisese ochii. “Shh, draga mea, visezi acum…Visezi ca un necunoscut iti exploreaza pentru prima oara trupul. Sunt doar un necunoscut…” I-a dat chilotii jos, fara sa se mai gandeasca la pacate si vina si iad, ci doar la felul in care ii putea venera sufletul si invalui trupul in placere, si chiar atunci sora lui s-a trezit. A scos un strigat, terifiata, dar el a apasat cu palma peste gura ei. Nu ar fi suportat sa o auda tipand. Nu ar fi suportat sa stie ca o raneste. Nu voia sa o raneasca. Sa o auda tipand, ar fi insemnat ca cineva sa ii rupa sufletul in mii de bucati, ar fi fost ca si cand sufletul lui ar fi fost infierat.
- Te rog, nu tipa! a implorat el, punand tot ce mai ramasese curat din el insusi in rugamintea asta, punandu-si sufletul in palme in fata ei. Nu vreau sa te ranesc. Sa te ranesc…E ultimul lucru pe care l-as face.
I-a dat drumul la gura. Il ascultase. Linistea din incapere parca era de gheata.
Lacrimi de frica si neputinta curgeau din ochii ei, in timp ce el isi apropia tot mai mult fata de chipul ei. Ar fi vrut sa ii guste lacrimile. Ar fi vrut sa le inchida undeva si sa ii promita: Vor fi ultimele lacrimi pe care lei varsa. Atata timp cat voi fi cu tine, vei fi protejata de suferinta.” I-a sters o lacrima si a soptit:
- Nu mai plange, draga mea.
*
Imediat ce s-a auzit soneria metalica, toti cursantii unei scoli de vara au iesit in ziua calduroasa. Printre ultimii, se afla o fata scunda, ce se pierdea intr-un tricou negru cu Star Trek. Era ca si invizibila pentru restul lumii.
Acum, ii placea ca sora lui are stilul pe care il are. Trecea astfel neobservata. Cat de fericit era niciun tip nu isi indrepta privirile spre ea, dorind-o, asa cum faceau cand vedeau fete imbracate in fuste scurte! Cat de fericit era ca el era singurul care o venera, care putea sa o transforme intr-o opera de arta!
A ajuns langa el. Dincolo de sticla ochelarilor, parca il priveau proprii ochi, iar atunci cand i-a zambit, a avut impresia ca se uita de fapt in oglinda. Era zambetul lui.
In acele clipe, se uita la sora lui si vedea o oglinda perfecta a propriei persoane. Se uita la ea si se vedea pe sine insusi, asa cum ea era pierduta pe acolo, prin sufletul lui. Candva, aveau sa gaseasca un loc unde iubirea lor sa nu mai fie un blestem.