“Daca poti ajuta, atunci ajuta. Dar daca nu poti face asta, cel putin straduieste-te sa nu le faci rau.”
- Dalai Lama
In aceasta lume, a secolului XXI, macinata de razboaie, saracie, foamete, violenta, pusti care iau un pistol si impusca oameni la intamplare prin universitati, talhari care pandesc la miezul noptii la colt de strada vreun trecator intarziat, violatori, habotnici care distrug in numele religiei, in aceasta lume care devine pe zi ce trece ca un camp de razboi, unde cei mai puternici, pentru a supravietui, trebuie sa ii anihileze pe cei mai slabi, a incerca, atat cat putem, sa ne asumam aceste vorbe ale inteleptului Dalai Lama ca pe un crez personal, poate reprezenta o luminita plapanda in intunericul in care ratacim calcand prin baltile de sange ale oamenilor sacrificati pentru religie, ori in numele nebuniei altora.
Ce este binele? Ce este raul? De mii de ani, inteleptii si filosofii lumii au tratat aceasta problema, oferind diverse perspective. Dupa unii dintre ei, o fapta este morala in masura in care ea respecta o norma, un principiu, dupa altii, o actiune este dezirabila in functie de scopul, finalitatea ei. Cert este ca aceasta dihotomie se construieste relativ in sistemul de valori al fiecaruia, in functie de educatia primita, temperament, mediul in care traieste, felul de a reactiona intr-o situatie limita. Binele si raul sunt notiuni percepute relativ de fiecare dintre noi, si ceea ce este “bine” pentru cineva poate fi de-a dreptul imoral pentru altcineva. Insa, dincolo de aceasta relativitate a notiunilor de bine si rau, inca de cand au aparut primele civilizatii, au aparut si anumite reguli a caror nerespectare este calificata automat drept “rau”.
Avem o nevoie disperata sa ascultam de indemnul lui Dalai Lama. E ca o hrana sufleteasca pentru cei care ratacesc, infometati, cautand ceva, straini de lume si de ei insisi. In aceste timpuri, un astfel de cod moral este printre putinele lucruri care mai poate salva adevaratele valori pentru care umanitatea merita sa lupte, in care oamenii trebuie sa creada.
Acest indemn face apel la caracteristici esential umane: capacitatea de a ajuta un seaman la nevoie, si constiinta, discernamantul intre bine si rau, posibilitatea de a alege in cunostinta de cauza ceea ce este dezirabil, nu ceea ce este gresit. Suntem oameni, inzestrati cu ratiune, nu avem scuza daca ne purtam ca animalele din jungla. Animalele de prada nu ucid din ura, ci de foame. Isi urmeaza un instinct natural, actioneaza dupa cum le dicteaza acel elan vital. Insa, atunci cand pe scara evolutiva a intervenit pana si o bruma de ratiune, a trai manat de instincte, a urma legea junglei, devine de condamnat. Ce daca exista acei ucigasi care se nasc cu “o gena criminala”? Ce daca exista unii psihopati? Nu sunt de iertat. Ii condamn. Atata vreme cat pot gandi, ii condamn. Observ cum exista o anumita atractie pentru acesti oameni rai “de la natura”. Sunt charismatici. E si normal. Oamenii buni niciodata nu atrag atentia asupra lor. Daca pozeaza in fiinte pline de compasiune pentru a atrage atentia asupra lor, atunci nu mai e vorba despre nimic moral. Cei buni sunt plictisitori. “Baietii rai” sunt interesanti. Sa fie. Nu prea ma omor de dragul lor. Ce nu condamn…Acele persoane care sunt “rele” pentru ca au fost crescuti printre monstri. Cand tot ce vezi in jurul tau este raul, nu poti sa stii ce inseamna binele. Nu ii poti cere unui om ce a fost crescut de niste parinti alcoolici si batut in copilarie sa fie moral, sa asculte de indemnul asta. Cel mai bun lucru pe care il poate face un astfel de om e sa incerce sa uite trecutul, sa-l accepte, dar intotdeauna va fi o persoana vigilenta, care se apara atacand inainte de a fi lovit.
Constiinta nu implica automat faptul ca esti in stare sa faci fapte bune, nu toti oamenii sunt sfinti, nimeni nu iti cere sa fii sfant, ci inseamna tocmai acest “cel putin nu fa rau”. Acest indemn, apeland la umanitatea noastra, o poate glorifica.
Daca sfatul lui Dalai Lama ar fi ascultat de fiecare dintre noi, ar aduce dupa sine o ameliorare a luptei pentru putere, ar diminua rata criminalitatii, violenta, ar putea imbunati, la un nivel superficial, anumite aspecte negative cu care se confrunta societatea. Aceasta imbunatatire ar porni de la nivelul individual, la unul colectiv, social. Incepi prin a te purta mai bine cu familia, apropiatii, si ajungi sa tolerezi oamenii care-ti sunt antipatici. Nu sa ii iubesti, nu sa ii ajuti cand au nevoie de ajutor, ci sa poti sa ii tolerezi, sa-ti infrangi instinctul de a le da o palma. Se poate observa cum acest indemn nu pune accentul pe necesitatea de a face bine, ci pe nevoia de nu face rau, pentru a ne dezvolta intr-o societate armonioasa. Nu este dezirabil binele, este dezirabila abtinerea de la a face rau. Acest imperativ, “straduieste-te”, implica ideea unei lupte interioare, cu demonii nostri launtrici, cu instinctele noastre primare, o serie de incercari si esecuri. Straduinta de nu face rau devine constientizarea constiintei tale, a-ti da seama ca poti gandi. Ca sa nu faci rau, nu e nevoie de sfortari incredibile, ci doar sa lasi fie si o bruma de constiinta sa lucreze. Cat de greu poate fi sa te abtii sa calci in picioare un om care se afla la pamant, atunci cand in clipa in care aproape ca iti lipesti talpa bocancului de fata lui iti amintesti ca esti om, nu animal?
Sigur, niciodata nu a aparut un tiran care sa spuna ca este rau ceea ce face. Toate personalitatile care au lasat o pata de sange de nesters in filele istoriei au fost manati de dorinta de a schimba in bine societatea, dar vointa lor de putere a fost pana la urma prea mare. Hitler a vrut sa faca bine, dar ideea lui de bine anihila ideea de bine a altor mii de persoane. In toate aceste lupte din istorie, a fost vorba despre o confruntare dintre ideea de bine a cuiva cu vointa de putere ce suprima ideea de bine a dusmanului, despre viziunea lui a unei societati cu tente utopice ce nu putea deveni realitate relationand cu alte sisteme morale, ci anihilandu-le. Asta deoarece nimeni nu poate veni sa recunoasca faptul ca scopul lui este de a face rau, pentru ca asta contrazice nevoia de baza a omului, de a fi fericit. Niciodata raul nu a fost asociat cu atingerea fericirii. Ce e de facut, atunci? Cum se pot impaca ideile morale a sase miliarde de persoane, unele extrem de diferite? Nu e de mirare ca s-a ajuns intr-o astfel de situatie. E complicat, dar nu imposibil, daca incerci sa fii tolerant, daca iti spui zilnic: Parerea omului astuia e diferita, e ok, e loc pentru toti pe pamantul asta, de ce sa-l anihilez ca sa lupt pentru parerea mea, in loc sa gasesc o cale prin care sa ajungem la un punct comun?” Sunt constienta de faptul ca mii de oameni nu sunt de acord cu mine, cum ca compasiunea ne-ar putea salva. Oameni ai razboiului, Hitleri, oameni ce il sustin pe Nietsche. Insa vreau sa cred ca nu sunt singura ce pledeaza pentru compasiune. Uneori, inclin sa cred ca lumea asta are nevoie de un alt razboi cutremurator. Omenirea asta are nevoie sa redescopere ce e raul cu adevarat, pentru a-si da seama cat de intemeiat e indemnul “straduieste-te sa nu faci rau””.
Revin la intrebarea mea: Cum poate fi atat de greu sa te straduiesti sa nu faci rau? Nu inteleg…Nimeni nu iti cere sa faci donatii, nimeni nu iti cere sa dai un ban cersetorului de la coltul strazii, nimeni nu iti cere sa faci bine. Ceea ce ti se cere este doar “sa nu faci rau”. Sa fii tolerant. Suntem OAMENI. E ironic cum exista atatea reguli ale bunelor maniere pentru a manca la o cina festiva, atatea tacamuri, in timp ce animalele sfasie cu coltii, dar cand e vorba sa ii calcam in picioare pe altii, ne coboram la ordinul felinelor pradatoare. Am putea foarte bine sa renuntam la toate aceste reguli, sa mancam cu mainile libere, sa ne reintoarcem la o societate primitiva, daca tot ce facem pentru a fi oameni e doar sa urmam aceste reguli irelevante, dar sa ucidem, snopim in bataie un biet amarat care ne-a injurat, dam cu pumnii in copiii nostri si cu picioarele in nevestele noastre…Ne acoperim corpurile cu haine la moda, pentru ca asa se cade, pentru ca suntem oameni, dar tragem cu dintii de hainele altuia, daca nu ne plac.
Filosofia lui Dalai Lama exprimata in acest enunt nu inseamna resemnarea crestina a intoarcerii celuilalt obraz, ci lupta cu noi insine de a nu lovi obrazului seamanului. E nevoie de aceasta convingere, care sa ne ghideze intr-o lume ce pare ca si-a pierdut constiinta colectiva. Fara ea, am fi condamnati sa traim intr-o lume ostila, in care legea junglei sa functioneze chiar si intr-o societate a oamenilor, a acestor fiinte rationale prin definitie.Trebuie sa cautam adanc in noi insine, pentru a o regasi.
"People are often unreasonable and self-centered. Forgive them anyway.
If you are kind, people may accuse you of ulterior motives. Be kind anyway.
If you are honest, people may cheat you. Be honest anyway.
If you find happiness, people may be jealous. Be happy anyway.
The good you do today may be forgotten tomorrow. Do good anyway.
Give the world the best you have and it may never be enough. Give your best anyway.
For you see, in the end, it is between you and God. It was never between you and them anyway.
- Maria Tereza-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu