Daca golesti contintul gentii unei femei, si analizezi obiectele din fata ta, ai sa afli ceva despre caracterul acelei femei. Ceva de suprafata. Asta nu te va ajuta sa descoperi cum reactioneaza intr-o situatie critica, ori atunci cand este nervoasa ( insa, daca ai sa gasesti acolo un S&W Magnum mai bine fugi in directia opusa), ori care sunt visurile ei. Nu o sa iti spuna nimic despre dezamagirile si sperantele ei, nu te va ajuta sa intelegi ce ascunde dincolo de acel zambet care ii lumineaza uneori chipul. Insa o sa vorbeasca despre hobby-urile ei. O sa iti spuna cate ceva despre modul in care vrea sa apara in societate. O sa iti dea cateva sfaturi despre cum trebuie sa te porti la o prima intalnire, pentru a avea garantia ca va mai urma si alta. De exemplu, daca isi poarta geanta cu eleganta pe brat, ai sa iti dai seama repede ca ar fi indicat sa nu o duci pe aceasta femeie undeva la cine stie ce ferma, ori prin natura. Daca are un rucscac pe umeri, atunci foarte bine poti sa te duci la gara si sa luati primul tren spre munte.
Poti gasi acolo articole de machiaj, farduri, de existenta carora nu stiai, deodorant, parfumuri…Da, ii place sa se aranjeze. Asta nu are neaparat legatura cu tine. Nu vrea sa iti atraga tie atentia, ci sa le eclipseze pe celalalte in ochii tai. Despre asta a fost vorba intotdeauna. Poti gasi tot felul de facturi de platit ori chitante, bonuri, liste cu lucruri de facut….Sunt femeile care aproape au uitat ca poate cu vreo doi ani in urma isi purtau geanta eleganta pe un umar, in timp ce in cealalta tineau un pahar de la Starbucks ori o tigara. Acum, isi tin bine strans in brate un copil a carui posibila existenta au negat-o atata timp. Se prea poate sa gasesti si un pachet de prezervative. Asta inseamna ca posesoarea acelei genti e pregatita pentru orice situatie, nu ca ar fi o femeie usoara. Buletinul, permisul de conducere, nu spun nimic, pentru ca se gasesc in gentile tuturor. Telefonul mobil nu lipseste niciodata. Traim intr-o epoca a comunicarii prin mesaje si e-mailuri. Nici portofelul nu poate lipsi. Nu ne putem baza pe faptul ca barbatii vor plati pentru noi o consumatie la restaurant. Asta inseamna ca feministele din secolul XIX s-au luptat degeaba pentru ca noi sa fim considerate egale cu barbatii, daca asteptam ca un barbat sa ne plateasca masa, doar pentru ca am venit la intalnire imbracate intr-o rochie cu decolteu generos. Poate vei gasi pixuri, carnetele de notat, ori creioane, sau chiar ac si ata, ori cateva pastile de paracetamol sau aspirina; tampoane; umbrela…Toate astea ne definesc spiritul practic. Nu vrem sa fim prinse intr-o situatie anume nepregatite. Poate ai sa gasesti un aparat de fotografiat. Ne place sa imortalizam anumite momente mai mult decat altor persoane. Asta imediat te duce cu gandul la acel cliseu care te face uneori sa iti rotesti ochii in semn de “Nu va mai saturati de asta?”, al fetelor care isi fac poze in baie, cu buzele si pieptul in fata si cu fundul cat mai inapoi…Gresesti. Ne aflam cu prietene foarte bune, cu amici, cu oameni la care tinem si vrem sa imortalizam asta, pentru ca tinem la acesti oameni. Vrem sa ne amintim mereu anumite evenimente. Daca vei gasi un i-pod ori casti, sa stii ca ne aflam printre cele dependente de muzica. Vei gasi gustari. Da, ne place sa mai rontaim din cand in cand. Pentru unele dintre noi, nu exista doar masura 0. Poate ai sa gasesti o carte. Asta inseamna ca vanam momente in care putem sa ne bucuram de o lectura placuta.
Golesti continutul unei genti si ai in fata niste articole. Analizandu-le pe fiecare in parte, dar si in raport cu celelalte, vei da peste ceva ca un cod care, descifrat, te va ajuta sa descoperi ceva aproape insignifiant, mai mult ca sigur neadevarat, dar totusi ceva…Nu mai pornesti in asta parca legat la ochi. Sigur, cum poti afla asta? Nu e un gest frumos sa scormonesti in geanta unei femei. Poate ca nu mai poti de curiozitate si profiti de momentul in care ea se duce la toaleta, cand va aflati la o cina romantica intr-un restaurant. Deschizi atunci geanta….Iti mai amintesti de mitul despre cutia Pandorei? Sa nu-l uiti in momentul ala, pentru ca s-ar putea sa gasesti lucruri care sa nu-ti convina deloc. Poate o poza a fostului iubit la care inca mai tine. Poate niste pastile prescrise pentru a trata o anumita boala mentala. Poate niste bilete la un film romantic, pe care le-a cumparat pentru a-ti face o surpriza. Cine cauta, gaseste, si faptul ca incalci un teritoriu atat de intim….S-ar putea sa primesti exact ce meriti. Nu faci asta decat daca vrei sa descoperi ceva socant, ori mult prea intim. Decat daca zambetul pe care l-a afisat toata seara te-a facut sa te intrebi: “Oare chiar ma place?”.
Ce ai putea descoperi rasturnand continutul gentii mele? Nimic…Si asta pentru ca nu port genti ( decat foarte rar). Cand pot sa ies din casa indesand in buzunare strictul necesar, sunt cea mai fericita. Daca asta inseamna ca sunt o persoana foarte simpla, ei bine, acum accept asta. Ce ar putea spune continutul unui rucsacel, felul de geanta pe care il port atunci cand nu pot sa ies din casa cu mainile in buzunare? Nu prea multe, sau poate totul. Ca sunt dependenta de muzica, ca imi place sa rontai cate ceva, ca nu ma machiez…Ma defineste asta ca persoana? Lipsa tuturor acelor articole pe care le gasesti in alte genti ma anihileaza ca fiinta umana? Nu exist, pentru ca nu consider ca trebuie sa port aceste obiecte cu mine? Gramajoara mea de lucruri, comparata cu continutul celorlate genti, atat de anemica, spune despre mine ca sunt neglijenta, delasatoare, comoda, lenesa? Poate. Poate ca asta am crezut si eu, pana sa privesc si din cealalta perspectiva. Orice lucru are mai multe fete, si acolo unde cineva vede un gunoi, altcineva poate vedea ceva bine lucrat. La fel de bine, asta poate spune despre mine si ca sunt simpla, ca nu caut sa impresionez, ca pur si simplu m-am nascut incapabila sa port o geanta eleganta pe umar ori pe brat, in timp ce un rucsac se potriveste perfect pe spatele meu, ma indreapta, ma face sa merg mai sprinten si sa mai imi imaginez o viitoare excursie la munte. De ce sa privesc asta ca pe ceva rau, ori dimpotriva ca pe ceva bun? Asta e ceea ce sunt.
Poate ca lipsa unei genti spune mai mult despre mine, nu doar ceva de suprafata. Poate ca vreau sa trec prin viata lipsita de orice greutate, cu mainile in buzunar. Sa nu apese pe umerii mei greutatea unui rucsac ori a unei relatii. Sa nu car dupa mine atatea lucruri ori atatea regrete ca am dezamagit pe cineva, ori resentimente fata de oamenii care m-au dezamagit. Sa nu se adune un morman de lucruri chiar lipsite de importanta atunci cand rastorni continutul gentii, iar eu sa ma intreb: “Dar la ce imi trebuie asta?” Nu. Doar strictul necesar. Poate felul in care as veni la o intalnire, cu mainile in buzunar, iti spune: “Uite cum vad eu lucrurile. Nu vreau sa adun in geanta lucruri inutile. Amintiri de ale tale, ori gelozii de ale mele. Vreau sa am mainile libere. “
Ori poate ca toate astea nu spun de fapt nimic despre mine. Nu poti sti. Nici macar eu nu stiu.
De fiecare data cand pui un post, ma gandesc ce a fost in mintea ta care sa te faca sa te gandesti la asta. Care sunt evenimentele care te-au modelat, care te-au impins incet incet in aceasta directie. Mi-am dat seama abia acum despre ce te-a facut sa scrii asta. Neveste disperate. ;))
RăspundețiȘtergereprobabil :-??
RăspundețiȘtergere