Just paper

Sunt doar o foaie alba de hartie, purtata de vant de colo-colo. Celuloza mea proaspata nu a absorbit in fibrele ei inca nimic. Vreau ca cineva sa ma prinda si sa-l multumeasca pe Creatorul meu, umplandu-ma cu cerneala si scriind pe mine o poveste; sa-mi dea un rost; sa ma acopere de cuvinte pe care sa le simt cum ma ard si ale caror strigate sa ma zdruncine, sa ma oblige sa le cunosc, inteleg si, absorbindu-le in adancurile mele, in final, sa le traiesc. Imi astept Scriitorul, care, prin intermediul meu, sa-si creeze opera de arta care sa-l salveze de Infern. Vreau sa fiu calcata in picioare de o talpa grea, care sa apese cu putere peste mine, apoi rupta in mii de bucatele si aruncata in noroi. Distrugerea asta mi-ar putea oferi senzatia ca exist, constiinta faptului ca sunt doar o biata foaie in bataia vantului, care poate fi distrusa de ghearele oricarui animal, de mana oricarui om. Apoi, acele parti din mine care mai pot fi salvate, sa fie adunate si reciclate. Voi iesi de acolo cu cateva parti vechi ale mele, trecute prin mocirla, pangarite, improscate cu noroi, acelea care au supravietuit iadului si s-au intors pe pamant purificate, albe, care au rezistat atacului strainului, oricine ar fi fost acesta, care au putut fi reunite. Voi avea niste parti nou-noute, curate, care asteapta sa le fie tesute cuvintele in fibre, si altele distruse definitiv, ingropate in mizerie. Nu vreau sa ma uite cineva in paginile unei Biblii si sa car in mine cuvintele evlavioase ale vreunei rugaciuni. Nici nu vreau sa fiu hartia din mainile acoperite de sange ale unui pacatos, si sa ma arda cuvinte din infern. Vreau sa fiu foaia mototolita din buzunarul unui hoinar, unde isi scrie ruta pe care o va urma. Harta lui formata din scurte cuvinte. Nu vreau sa fie scrisa pe mine o poveste care sa ajunga cunoscuta de toata lumea, ci doar ca Scriitorul care m-a gasit sa simta cum aceasta poveste il transfigureaza. Vreau sa fiu rupta in doua de niste maini nerabdatoare, care nu inteleg rostul meu de foaie goala, purtata de vant, si apoi lipita la loc de aceleasi maini. Sa ramana semnul rupturii acolo, mereu, sa-l fac sa-l doara pe cel care nu a crezut in mine, care nu a avut rabdarea sa gaseasca cuvintele potrivite. M-am saturat de albu-mi virgin. Vreau ca cineva sa scuipe sange peste mine, si apoi sa lase ploaia sa ma spele. Nu am fost creata ca sa raman asa, alba, fara niciun cuvant scris pe mine. Cineva o sa ma gaseasca si o sa-si creeze povestea cu ajutorul meu. Voi fi umpluta cu cerneala vietii. In sinea mea sper ca acel Om, oricine ar fi, barbat, femeie, copil, sa fie destul de bland cu mine si sa aiba rabdare pana ce voi asimila asa cum trebuie cuvintele scrise de mana lui, pana ce nu imi va mai fi teama, dar indeajuns de dur incat aceste cuvinte sa ramana bine impregnate in fibrele mele, scrise cu un creion manuit de cineva care stie sa lase urme adanci si persistente.