Fum si vise

Inhalez fumul din tigara pe care o fumezi. Esti undeva, departe de restul lumii, incredibil de singura, chiar daca mai cazi din cand in cand alaturi de cei care au vanat vise din aceleasi sticle si cutii ca tine, chiar daca te insoteste, imaginea indepartata a cuiva pe care nu stii daca il mai cunosti atat de bine ca inainte. Desi ma aflu langa tine, nu te pot ajuta. Nu stiu deloc cum e sa traiesti asa cum o faci tu, o imbinare de mai multe figuri colorate si asimetrice, disparate intr-o masa de cercuri negre si anoste. Ma aflul la marginile lumii, asa cum o percepi tu, si niciodata nu am sa trec de portile in spatele carora te afli, pierduta in vartejuri de culori, chiar si atunci cand linistea sta sa explodeze in jurul tau. Nu am sa plec, am sa te privesc in continuare si, oricat de tare imi doresc sa fac macar un pas dincolo, am sa raman nemiscata, cu mainile stranse de barele metalizate ale portii, din cauza ca mi-e teama ca visele astea, m-ar strivi sub greutatea lor, pentru ca nu as putea face fata intensitatii acestora, asa cum ai stiut tu.

Vreau sa sufli fumul ala spre mine, sa-l trag in piept cat de tare pot, pentru ca doar asa ma pot intoxica cu o farama din universul tau. O alta lacrima, formata din visele care s-au topit, care te-au tradat, or o exteriorizare a tot ceea ce distrug in tine cuvintele grele pe care le-ai auzit, pline de furie,cuvinte care nu au ce cauta in lumea ta, iti cade pe obraz. Neputinta mea, faptul ca nu stiu ce sa spun ca sa fac sa iti fie mai bine, ori cum sa rezolv situatia, ca nu inteleg, desi ma doare sa te privesc asa, ca si cand o mica parte din suferinta ta s-ar rasfrange asupra mea, ma face sa-mi plec privirea.

Va fi mai bine. Intr-o zi. Pana atunci, nu pot decat sa fiu alaturi de tine, o fumatoare pasiva. Nu ma lasa sa uit ca asta ma hraneste si pe mine, cumva, cu visuri anemice.