fobii

Tuturor ne este frica de ceva. Probabil frica de moarte, izvorata din teama fata de necunoscut,a chinuit, candva, fiecare om, fie si pentru o clipa. Am cautat mai demult o lista cu fobii, pentru ca voiam sa vad de ce se mai tem oamenii, in afara de moarte. Nu mi-a venit sa cred cate fobii exista. Oare oamenii chiar nu pot trai fara sa-si complice viata, fara sa-si puna tot felul de intrebari existentiale, fara...sa le fie frica?

http://phobialist.com/

Pare ca exista cate o fobie pentru orice. Frica de a adormi, de mancare, de anumite culori,ori de niste situatii comune. Exista si fobia fata de orice, panophobia. Oare cum traiesc oamenii carora le este frica de ...tot?
Sunt curioasa cum se naste o fobie si cum poate fi explicata, pentru ca eu insami sunt putin anxioasa, uneori. Nu sufar de nicio fobie, doar ca am anumite momente in care simt ca nu detin deloc controlul asupra vietii mele, ca se pot intampla tot felul de lucruri pe care nu le pot modifica si pe care trebuie sa invat sa le accept. Nu mi-e frica de necunoscut, ba din contra. Necunoscutul trezeste acel copil din interiorul meu. Nici eu nu stiu exact de ce mi-e frica, dar uneori..mi-e frica.
Ah, si evit, pe cat se poate, lifturile. Nu am niciun atac de panica cand merg cu liftul, dar ma simt incomfortabil, desi nu cred ca am claustrofobie. Doar nu-mi plac lifturile, desi nu am avut parte de nicio experienta traumatizanta in vreun lift care sa justifice aceasta aversiune. Dar, la urma urmei, fobiile sunt irationale, nu? Am impresia ca nu detin controlul deloc asupra situatiei, si ca, in cazul in care s-ar intampla ceva, as ramane prinsa intr-un fel de cusca, cu usa inchisa, cheia aflandu-se la altcineva, de care as depinde pentru a iesi de acolo. De fiecare data cand merg cu liftul, ma simt intr-un fel prizionera acolo. Ciudat e faptul ca atunci cand mai este si altcineva cu mine, o persoana apropiata sau chiar un strain, nu am niciun fel de problema, poate pentru ca stiu ca daca s-ar intampla ceva, nu sunt singura. Senzatia de neputinta apare atunci cand merg de una singura cu liftul, ceea ce se intampla din an in paste. Singurul "sport" pe care il practic zilnic este urcatul pe scari.
Stiu doar ca o viata traita in frica nu este o viata cu adevarat, si aproape intotdeauna stiu sa-mi ascund acea frica stranie. O ignor, nu o las sa ma controleze, iar ea dispare. Cat despre lifturi...Nu or sa-mi placa niciodata.