Pentru…Nici eu nu mai stiu exact…Aproximativ 10 ani de prietenie. Pentru ca nu mai imi amintesc cum a inceput totul, cum am ajuns sa fim prietene. Pentru toate amintirile din copilarie pe care le impartim. Pentru ca esti singura care nu imi spune “Vio”, nu pot nici macar sa imi imaginez cum ar fi sa imi spui “Vio”, dar nu ma simt alta persoana cand sunt cu tine, ci dimpotriva, atunci poate ca ma simt cu adevarat eu.
Pentru ca am invatat ca desi exista perioade in care nu cu intentie, ci pentru ca iti spui “”Lasa mai bine maine” nu mai dai un mesaj ori un telefon, uneori asta nu aduce instrainare. Si pentru ca mi-am spus, acum ceva timp, ca nu voi mai lasa sa se intample asta. Pentru ca atunci cand sunt alaturi de tine ma simt cumva in siguranta, pentru ca nici nu trebuie sa iti spun ce probleme am, ca atunci cand imi demonstrezi inca o data cat de puternica si ambitioasa esti, parca am certitudinea ca imi pot si eu rezolva problemele, candva. Pentru ca tu esti dovada vie ca un prieten nu trebuie sa iti spuna totul.
Ori poate doar pentru ca aflu, de fiecare data ne vedem si ma gandesc ca te cunosc de cand erai de o schiopa ca exista anumite lucruri pe care timpul nu le distruge. Or, pentru mine, nu exista un lucru care sa imi aduca atata multumire sufleteasca decat sa stiu ca in cursa asta nebuna care se numeste viata unde timpul creeaza si distruge totul dupa bunul plac, fara ca noi sa putem face ceva impotriva asta, exista ceva stabil, ca un munte care nu poate fi erodat intr-o imensitate de desert unde oamenii ratacesc de colo colo ca niste fire de nisip. Esti muntele din desertul unde ratacesc, numit viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu