Uhm…Se presupune ca aici trebuie sa vorbesc despre mine…Sa spun cine sunt…Adevarul este ca nu stiu cine sunt. Nu am nici cea mai vaga idee cine este si ce vrea acea fata pe care o observ uitandu-ma in oglinda. Sunt un strain fata de mine insumi, fara nicio harta sau busola intr-o calatorie de descoperire a propriei identitati. Asta e adevarul: nu ma cunosc deloc.
Insa, voi incerca sa creionez un autoportret…
Te-ai jucat vreodata cu niste papusi Matrioska? Exact asa sunt si eu…Am o gramada de straturi, straturi-masti, care poate ca nu ascund nimic. Observi zambetul meu si te miri ce chip de copil am si cata naivitate se ascunde in inima-mi prostuta, si tocmai te-am pacalit, fara sa vreau, pentru ca sunt mult mai mult de atat. Ma pacalesc si pe mine insami ca sunt asa, pentru a ascunde ceea ce sunt cu adevarat, pentru a uita de acea amaraciune din sufletul meu, pentru a ignora gandurile care uneori nu imi dau pace. Ori poate ca imi ceri ceva si eu nu pot sa nu te ajut, nu pot sa spun “Nu’ si iti spui: “Uite-o si pe fraiera asta!”. Adevarul e ca te ajut doar pentru ca a fi o persoana draguta e tot ce mi-a mai ramas, cand am esuat in toate celelalte lucruri. Sunt o persoana de treaba doar pentru ca nu am reusit sa fiu altceva. Si da, sunt aiurita si impiedicata, dar asta nu e tot ce sunt.
Ce sunt cu adevarat? Ce ascunde fata asta creata si prostuta? Fata asta tacuta care stie sa asculte? Fata asta amuzanta prin inocenta ei? Fata asta loiala si de treaba? Ce ascunde?
Un copil care vrea sa creada ca lucrurile se pot rezolva printr-o mangaiere si nu printr-o palma.
O idealista care traieste visand, pentru care realitatea nu are nimic de oferit in comparatie cu acea lume a ei, interioara. In lumea mea, sunt o regina. In lumea mea, am creat imperii si le-am distrus dupa bunul meu plac.
O persoana umila care vrea sa fie lasata in pace, careia nu ii place sa fie in centrul atentiei.
O fiinta ridicol de vulnerabila. Pana si o soapta ma poate rani.
O cinica. Nu te lasa inselat de caracterul diafan al compunerilor mele si de spiritul meu idealist. Adevarul e ca stiu cat de putreda e lumea asta. Adevarul e ca nu cred in nimic din ce vreau sa gasesc, insa mi-e dor de toate aceste lucruri pe care nu le-am cunoscut, chiar daca nu cred in ele. Pentru o persoana de treaba, ai fi uimit/a sa afli cat de cinica sunt de fapt.
Cineva care nu are nevoie de oameni pentru ca ii iubeste, ci care ii iubeste pentru ca are nevoie de ei.
Care are probleme cu increderea in propria persoana.
Un ghem de contradictii.
O fata pe care o caut, printre toate straturile astea. Ma caut pe mine insami.
Cine sunt eu, asta trebuia sa spun? Un labirint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu