not another love story

Povestea asta nu e despre ce a fost, ci despre ce ar fi putut fi daca ceea ce a fost nu s-ar fi intamplat.
A fost odata ca niciodata, o fata micuta cu un zambet mare. Aceasta fata s-a inchis in camera ei. Ii era frica sa iasa afara de acolo, desi cheia era doar la ea. Ii era frica, intr-un fel, de lume, de ce ar putea zice sau face oamenii daca ar cunoaste-o cu adevarat, era convinsa ca nu era nimic special cu ea, ca era doar o fata micuta si speriata, ca nu avea nimic de oferit lumii. Era prizionera in acea incepere, din propria ei vointa, dar stia, ca intr-o zi, sufletul ei pereche o va gasi, va sparge acea usa, o va lua de acolo si o va aduce cumva la viata, o va invata sa traiasca. De asta, zambea mereu, desi existau unele nopti in care singuratatea parca o ingheta, si patura nu ii era de ajuns pentru a se proteja de frig. Nu voia ca barbatul destinat sa o iubeasca sa o vada pentru prima oara trista, voia sa il intampine cu un zambet mare si cald, sa il imbratiseze strans si sa ii sopteasca la ureche: Bine ai venit, dragule. Hai sa mergem de aici.”.
Ceea ce nu stia ea, era ca acest erou pe care il visa, o cauta peste tot. Desi nu o vazuse niciodata, o iubea. Stia cum trebuie sa fie acea femeie pe care o putea iubi cu adevarat, sufletul lui pereche, si tot ce cauta el era tot ce ascundea ea fata de lume. O cautase prin toata lumea, ii intreba pe toti de ea, incercase sa gaseasca in fiecare iubita o urma din cea pe care o visa, si atunci cand isi dadea seama ca asta nu este posibil, renunta la acea dragoste, pentru a cauta apoi in van inima acelei fetite micute cu zambetul mare sub chipul alteia. De fiecare data, era convins ca o gasise, in sfarsit, dar apoi, dupa ceva timp, isi dadea seama ca mai e ceva…Ca desi poate acea fata semana cu ea, nu era ea! Si, in tot timpul asta, fata micuta, fricoasa, nu iesea din camera sa-l ajute. Doar il astepta.
Povestea asta nu are un final fericit. La un moment dat, el a renuntat s-o mai caute, vazand ca nu reuseste sa o gaseasca. A uitat-o. Era ca si cand inima lui niciodata nu s-ar fi gandit la o fata micuta cu un zambet mare. Invatase sa aprecieze persoanele de langa el, reale, acele femei care il imbratisau, pe care le putea atinge, nu se mai gandea la o fantasma. Iar fata micuta il astepta in continuare, si existau unele nopti in care plangea, zambind cu gura pana la urechi, intrebandu-se de ce ii ia atat de mult sa o gaseasca. Nu se gandea nicio clipa ca totul depindea doar de ea, ca doar trebuia sa deschida usa cu cheia pe care o tinea strans in mana, ai carei zimti ii zgariau podul palmei. Asta a fost greseala ei teribila.
Ar fi putut fi o poveste de dragoste minunata, dar, din vina ei, nu s-a intamplat nimic.