De fiecare data cand vad vreun copil, nu pot sa nu zambesc. Energia lor, zambetul lor curat, ochii lor mari si limpezi… Copiii sunt inocenti. Nu stiu nimic, si prin aceasta nestiinta, uneori inteleg lucrurile mai bine decat adultii. Am fi uimiti daca am asculta cate lucruri intelepte poate spune un copil. Doar ei stiu sa traiasca in prezent, “aici si acum”. Nu se pot concentra indeajuns de mult la ceva anume, pentru ca intreaga lume din jurul lor este atat de interesanta ... Nu se pot preface. Cat de minunata este izbucnirea unui copil! Atunci cand un copil este furios, intreaga lume vede asta! Fata i se inroseste, isi strange pumnii, bate din picior si isi manifesta mania printr-un urlet rasunator. Apoi, in urmatoarea secunda, zambeste si te imbratiseaza strans, uitand totul. Intreaga lor lume este “aici si acum”. Il inteleg pe Holden Caulfield. Si mie mi-ar placea sa stau de veghe si sa privesc joaca unor copii, sa ascult rasetele lor cristaline, sa admir joaca lor nevinovata, si sa fiu acolo pentru a-i pazi, pentru ca nu cumva sa li se intample ceva rau, pentru a-i alina in cazul in care se ranesc…Inchid ochii si uneori imi imaginez o scena idilica: stau la umbra unui copac si privesc cum niste copii inalta zmeie, alergand pe culmea unui deal inverzit, cu vantul mangaindu-le buclele, cu obrajii rosii, razand, invartindu-se, jucandu-se de-a v-ati ascunselea, mancand cu pofta cirese ori inghetata, patandu-se pe haine si pe fata, fara sa le pese...Sunt acolo doar ca sa am grija sa nu li se intample ceva rau. Daca as putea, as construi un zid de piatra care sa ii tina departe de restul lumii. Daca as putea, le-as spune: “ Gasiti un loc unde sa va ascundeti pentru totdeauna. Nu mai cresteti. Nu ascultati ce va spune lumea. O sa fiti dezamagiti. O sa ajungeti sa lucrati in niste cladiri de beton, si o sa inchideti geamurile de sticla atunci cand veti auzi rasetele nevinovate ale unor copii ce se joaca in parc, pentru ca va enerveaza, pentru ca nu va puteti concentra, pentru ca sunteti frustrati ca nu puteti sa lasati deoparte proiectul la care lucrati, sa va descaltati de pantofi si sa va duceti sa alergati in parc, fara nicio grija, sa manancati vata pe bat, sa va dati in leagan si sa faceti figurine in nisip. O sa ajungeti acasa si o sa va puneti copiii sa isi faca toate temele, sa faca exercitii suplimentare, nu o sa le permiteti sa se joace, sa se bucure de copilarie, o sa ii inscrieti la tot felul de cursuri, nu o sa iesiti niciodata cu ei sa cautati spiridusi prin padure, nu o sa panditi cu ei noaptea, asteptand aparitia lui Mos Craciun.Peter Pen nu exista, dar cautati-l, va rog…” Ce minunat e sa vezi un copil ce zambeste din suflet, pentru ca lumea este pentru el un imens parc de distractii! Sa privesti un copil ce alearga, ori care urla din cauza ca cineva i-a luat jucaria, ori care, dimpotriva, imparte bucuros toate jucariile pe care le are…Noi credem ca trebuie sa ii invatam totul: sa manance fara sa se murdareasca pe maini si pe fata, sa nu mai urle atunci cand ceva nu le convine, sa invete timpurile verbale din engleza, sa nu mai mazgaleasca, ci sa deseneze dupa un anumit contur…Cand de fapt, ei ne pot invata cum sa traim. Cand de fapt, ei ne pot aduce aminte ca, indiferent de cate am ajuns sa stim, indiferent de cate am trait, putem inca sa ne pastram inocenta,ca nu e o rusine ca din cand in cand sa mananci pur si simplu o inghetata ca si cand asta ar fi ultima masa din viata ta, ori sa alergi descult prin parc, si ca oricand poti revedea un desen clasic de la Disney, bucurandu-te de acel happy end de la sfarsit, doar pentru ca stii ca in viata e altfel.
Suntem copii doar pentru o secunda, clipa noastra edenica, dar ne putem aduce intotdeauna aminte de cat de minunata a fost acea secunda. Sa privesti lumea prin ochii unui copil, chiar daca stii exact cum e, chiar daca stii raspunsurile exacte la toate acele “De ce-uri”, raspunsuri reci, ce inainte erau fabricate de spiridusi si zane…Nu oricine poate face asta. Am sa mananc maine o inghetata exact ca un copil, am sa zambesc unui strain oarecare asa cum face un copil, am sa ma incred iar si iar in oamenii din viata mea, indiferent daca acestia ma dezamagesc intr-una. Nu ii pot veghea pe ei, nu ii pot opri din crescut, dar imi pot veghea sufletul. Sa nu ajunga rece, sa nu uite ca a existat o secunda in care doar a trait, cu adevarat, desi asta s-a intamplat de mult, desi nu-si mai aminteste nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu