I'm so glad that I'll never fit in

Felicitari! Felicitari pentru parul tau blond platinat, a buzelor senzuale, stralucind de gloss, felicitari pentru hainele ce nu se sfiesc sa arate mai mult decat e necesar, pentru bietii caini chihiuaua care tremura de frig inghesuiti in gentuta ta. Felicitari pentru ca ne demonstrezi ca iubirea nu tine cont de varsta ori alte lucruri, atunci cand te afisezi in public cu un nene ce ti-ar putea fi bunic pe care il saruti pe buze, si afirmi ca esti indragostita pana peste cap de el. Felicitari pentru modul tau de a trai viata, din plin, pentru petrecerile la care te duci si sesiunile la shopping. Felicitari pentru ca, datorita tie, tinerele adolescente cred ca sa fii frumoasa inseamna sa ai un trup perfect si se infometeaza ori isi baga degetele pe gat dupa ce pacatuiesc mancand mai mult decat trebuia. Felicitari pentru ca ati facut ca Louisa May Alcott ori Simone de Beauvoir sa militeze in van pentru drepturile femeii. Felicitari pentru ca influentati unele fete care arata foarte bine, dar in acelasi timp sunt si extrem de inteligente, sa va urmeze exemplul si sa adopte o masca superficiala, pentru ca lor li se pare ca sunteti amuzante si ca duceti o viata de invidiat.
Felicitari pentru numarul vostru din ce in ce mai mare.
Felicitari pentru ce imagine a femeii promovati in societate.
Va multumesc pentru ca datorita voua fetele ca mine sunt considerate neinteresante. Va multumesc pentru ca ati facut lumea sa creada ca o femeie trebuie sa fie doar vazuta, nu si auzita. Va multumesc pentru ca in trecut m-ati facut sa imi fie rusine de propriul trup.
Va multumesc pentru ca ma faceti sa fiu mandra ca nu sunt ca voi.

"I want you on my team"; "So does everybody else"

Stii...Dintotdeauna ai stiut ca ei toti te doresc. Tu care, departe de a fi pitipoanca si a cadea in ridicol, ai ales sa adopti o atitudine putin usuratica, sa tratezi cu oarecare superficialitate anumite aspecte ale vietii, desi esti capabila de mult mai mult si dispui de o inteligenta sclipitoare.

Tu..Orice fata inalta, cu parul bogat, si cu forme perfecte. Tu, dorita de toti barbatii si invidiata de toate femeile, care spun despre tine ca esti proasta, desi n-au dreptate.

Eu nu te invidiez. Te respect. Te-am respectat si te voi respecta intotdeauna. Te respect, pentru ca imi dau seama cat de greu e sa fii tu. Ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa fiu tu, si te respect pentru ca tu indeplinesti aceasta sarcina atat de bine. Pentru ca poti dansa toata noaptea intr-un club purtand niste tocuri de 20 cm, in rochita ta decoltata, iar apoi, a doua zi, iti pui niste tenisi in picioare si te duci sa alergi in parc. Pentru ca esti sexy oricand. Pentru ca te pricepi sa te machiezi ca o profesionista, iar machiajul nu te face sa pari falsa, ci iti pune in evidenta trasaturile superbe. Pentru ca poti purta o rochie cu conversi fara sa pari ridicola.Pentru ca esti populara fara a fi si ingamfata din cauza asta. Ei toti te critica, spunand ca esti usuratica atunci cand te imbraci in fuste scurte ori mai pozezi aproape dezbracata prin reviste. Ca te vinzi usor. Dar eu consider ca vinzi ce ai tu mai bun intr-o societate atat de superficiala. Societatea e superficiala, nu tu. Pentru societate, tot ce ai tu mai bun e aspectul exterior. Niciodata nu va privi dincolo de asta. Niciodata barbatii nu te vor intreba ce parere ai despre vreo problema din politica ori vor discuta filosofii cu tine. Se vor holba la sanii tai mari,naturali.Te respect, pentru ca, desi poate ca tanjesti sa arati ca nu esti numai o fata frumoasa,ci si inteligenta, ca iti doresti ca un barbat sa se uite in ochii tai albastri sau verzi si sa-i vina pofta de a discuta despre sensul vietii ori o carte clasica, nu de a te fute toata noaptea, tu ai reusit sa adopti aceasta masca de fata amuzanta si spirituala. Te respect, pentru ca desi e atat de usor sa ajungi in postura "surorilor" tale care danseaza fara chiloti si beau pana uit de ele, si sunt conduse acasa de diversi straini, tu ai ales sa ajungi acasa pe propriile tale picioare, condusa de iubitul tau,pe care nu il inseli. Da, poate ca flirtrzi si cu alti baieti, e normal, ai ce arata. Da, poate ca relatiile tale nu dureaza mult asta pentru ca te saturi la un moment dat sa fii privita ca o pizda pe tocuri, si nimic mai mult.

Te respect. N-as putea sa fiu tu din comoditate. Daca m-as fi nascut ca tine, daca as fi avut o talie zvelta si niste forme perfecte si picioare lungi cat sunt eu acum de inalta, m-as fi pierdut. Nu as fi reusit sa fiu tanara asta amuzanta si spirituala care stie sa se distreze si care nu accepta sa fie intretinuta de barbati. Nu as fi reusit sa imi accept destinul de a fi considerata de toti doar un chip dragut, asa cum ai acceptat tu.

Femeile care te invidiaza habar n-au cat de greu e sa fii tu. Dar eu mi-am dat seama.

Uratii se plang de superficialitatea acestei lumi, dar, daca ar petrece doar o zi in pielea unui om frumos, si-ar da seama cu adevarat ce inseamna aceasta superficialitate, si nu i-ar mai invidia niciodata pe cei frumosi, i-ar compatimi.

Din postura mea de om cu o infatisare normala, comuna, nici urat, dar nici frumos, ii respect pe toti cei care sunt altfel, fie la o extrema, fie la cealalta..

Ei toti zic ca normalitatea e plictisitoare. Eu consider ca normalitatea e o binecuvantare.

Voalul rubiniu

Le incuiati bine, le acoperiti trupurile si parul, le biciuiti, le omorati cu pietre, si totul in numele religiei. Nu conteaza cat de mult s-au emancipat femeile din marile orase islamice, precum Cairo, ca acum pot umbla fara voal si pot profesa, in micile sate din Africa de Nord si Arabia nimic nu s-a schimbat fata de acum sute de ani, cand Mohamed a intemeiat religia musulmana, de cand mii de habotnici se ghideaza dupa legile Coranului. Nu conteaza cat de mult poate ca se vor schimba lucrurile si in aceste sate, o mentalitate a oamenilor ce a avut timp sa evolueze timp de peste o mie de ani nu va schimba niciodata. Mereu veti considera ca femeile voastre trebuie sa stea inchise in casa, sa mearga la piata insotite de cineva, sa isi acopere tot corpul, sa va creasca copiii si sa ii invete Coranul. Oricat de multe femei musulmane emancipate pledeaza pentru libertatea intre sexe, chiar si femeile voastre considera ca este bine sa poarte val si sa nu iasa din cuvantul barbatului. Le-ati inabusit libertatea, le-ati calcat in picioare sufletul, le-ati maltratat pentru ca au indraznit sa isi ridice privirea din pamant, de sute de ani, si veti continua sa faceti asta, totul in numele unei carti sfinte pe care au citit-o de cand erau mici, si ale carei legi si le-au asumat. Daca scrie in Coran ca barbatul are dreptul sa isi pedepseasca nevasta cand aceasta greseste, atunci, pentru ea, palmele ori violenta verbala nu sunt cu nimic gresite, ba chiar te porti ca un bun musulman. Spuneti ca faceti toate astea pentru ca femeia, in religia voastra, e sfanta, e undeva, deasupra voastra, si trebuie sa o protejati, sa nu ii permiteti sa pacatuiasca. In momentul in care ar pacatui, si-ar pierde din aceasta sacralitate, nu ar mai fi demna de venerat. Va folositi de aceasta scuza pentru a va purta cu ele asa cum un stapan se poarta cu animalul lui. Sunt doar o posesie, nu au suflet. Poate ca v-au redus si ele la tacere, acum, in secolul XXI, prin atitudinea lor feminista, poate ca acceptati influentele occidentale pe care le preiau, insa, in inconstientul vostru, inca va este inferioara.
Le acoperiti cu bijuterii pe care le smulgeti apoi de pe bratele lor, aruncandu-le in loviturile biciului, in fata publica. Religia voastra e cea mai inalta forma de misoginism, un misoginism pervers, atata timp cat ele accepta asta, bucuroase, nevazandu-se ca pe niste victime, ci ca pe niste femei norocoase. Dar, in inconstientul lor, sa stiti, ca va urasc. Va urasc pentru ca le este teama de voi.
Vreti sa le distrugeti, dar fiecare lovitura le intareste senzualitatea. Pentru ca femeile din religia voastra, asa cum merg prin pietele micului sat, cu voalul pe cap, acoperindu-le parul bogat, sunt unele dintre cele mai senzuale femei. Li se vad doar ochii, dar acei ochi stralucesc de-a dreptul. Va infrang prin privirea lor, unde s-a adunat pofta de a trai cu adevarat, eliberate de influenta voastra. Ochii unei femei musulmane sunt o poarta spre o lume unde barbatii de aceeasi religie nu vor ajunge niciodata, o poarta spre sufletul lor. Poarta in timiditatea cu care se plimba pe stradutele inguste cu privirea in jos, supunerea. Dar, in clipa cand ii ridica spre cerul albastru, in ei se scalda un erotism la care femeile occidentale, imbracate in fustele lor ce de abia le acopera fundul si cu decolteele lor adanci nu il pot atinge niciodata. Aceasta e singura lor arma contra sotilor lor. De la Seherezada pana la dansatoarele orientale, fiecare femeie musulmana poarta in sufletul ei aceasta arta a seductiei.
Fiecare dansatoare care isi unduieste soldurile, fiecare sotie care isi da incet voalul jos de pe fata, arunca cu pietre in voi, asa cum voi aruncati cu pietre in ele, cand le judecati. E felul lor de a spune: “Hai, distruge-ma, anihileaza-ma ca persoana…Fara sa stii ca, in umilinta mea, iti rezist si te inving.”
Ele vorbesc pe un ton suav, linistit. Nu au voce. Vorbiti voi in numele lor. Insa, cand se uita la voi supuse, cu acel chip acoperit de voal care dezvaluie niste ochi mari si expresivi, riposteaza fara ca voi sa stiti.
As striga in numele lor, intr-o piata publica dintr-un sat al Orientului Mijlociu: “Biet misogin amarat cu complexe de inferioritate!” si as arunca cu pietre in voi, barbatii musulmani. Pentru ca eu pot. As striga pentru toate.
Pentru ca m-am nascut aici, in vest, si pentru ca nu va pot intelege religia. Incerc…Dar nu pot.

Pledoarie pentru compasiune

“Daca poti ajuta, atunci ajuta. Dar daca nu poti face asta, cel putin straduieste-te sa nu le faci rau.”
- Dalai Lama

In aceasta lume, a secolului XXI, macinata de razboaie, saracie, foamete, violenta, pusti care iau un pistol si impusca oameni la intamplare prin universitati, talhari care pandesc la miezul noptii la colt de strada vreun trecator intarziat, violatori, habotnici care distrug in numele religiei, in aceasta lume care devine pe zi ce trece ca un camp de razboi, unde cei mai puternici, pentru a supravietui, trebuie sa ii anihileze pe cei mai slabi, a incerca, atat cat putem, sa ne asumam aceste vorbe ale inteleptului Dalai Lama ca pe un crez personal, poate reprezenta o luminita plapanda in intunericul in care ratacim calcand prin baltile de sange ale oamenilor sacrificati pentru religie, ori in numele nebuniei altora.
Ce este binele? Ce este raul? De mii de ani, inteleptii si filosofii lumii au tratat aceasta problema, oferind diverse perspective. Dupa unii dintre ei, o fapta este morala in masura in care ea respecta o norma, un principiu, dupa altii, o actiune este dezirabila in functie de scopul, finalitatea ei. Cert este ca aceasta dihotomie se construieste relativ in sistemul de valori al fiecaruia, in functie de educatia primita, temperament, mediul in care traieste, felul de a reactiona intr-o situatie limita. Binele si raul sunt notiuni percepute relativ de fiecare dintre noi, si ceea ce este “bine” pentru cineva poate fi de-a dreptul imoral pentru altcineva. Insa, dincolo de aceasta relativitate a notiunilor de bine si rau, inca de cand au aparut primele civilizatii, au aparut si anumite reguli a caror nerespectare este calificata automat drept “rau”.
Avem o nevoie disperata sa ascultam de indemnul lui Dalai Lama. E ca o hrana sufleteasca pentru cei care ratacesc, infometati, cautand ceva, straini de lume si de ei insisi. In aceste timpuri, un astfel de cod moral este printre putinele lucruri care mai poate salva adevaratele valori pentru care umanitatea merita sa lupte, in care oamenii trebuie sa creada.
Acest indemn face apel la caracteristici esential umane: capacitatea de a ajuta un seaman la nevoie, si constiinta, discernamantul intre bine si rau, posibilitatea de a alege in cunostinta de cauza ceea ce este dezirabil, nu ceea ce este gresit. Suntem oameni, inzestrati cu ratiune, nu avem scuza daca ne purtam ca animalele din jungla. Animalele de prada nu ucid din ura, ci de foame. Isi urmeaza un instinct natural, actioneaza dupa cum le dicteaza acel elan vital. Insa, atunci cand pe scara evolutiva a intervenit pana si o bruma de ratiune, a trai manat de instincte, a urma legea junglei, devine de condamnat. Ce daca exista acei ucigasi care se nasc cu “o gena criminala”? Ce daca exista unii psihopati? Nu sunt de iertat. Ii condamn. Atata vreme cat pot gandi, ii condamn. Observ cum exista o anumita atractie pentru acesti oameni rai “de la natura”. Sunt charismatici. E si normal. Oamenii buni niciodata nu atrag atentia asupra lor. Daca pozeaza in fiinte pline de compasiune pentru a atrage atentia asupra lor, atunci nu mai e vorba despre nimic moral. Cei buni sunt plictisitori. “Baietii rai” sunt interesanti. Sa fie. Nu prea ma omor de dragul lor. Ce nu condamn…Acele persoane care sunt “rele” pentru ca au fost crescuti printre monstri. Cand tot ce vezi in jurul tau este raul, nu poti sa stii ce inseamna binele. Nu ii poti cere unui om ce a fost crescut de niste parinti alcoolici si batut in copilarie sa fie moral, sa asculte de indemnul asta. Cel mai bun lucru pe care il poate face un astfel de om e sa incerce sa uite trecutul, sa-l accepte, dar intotdeauna va fi o persoana vigilenta, care se apara atacand inainte de a fi lovit.
Constiinta nu implica automat faptul ca esti in stare sa faci fapte bune, nu toti oamenii sunt sfinti, nimeni nu iti cere sa fii sfant, ci inseamna tocmai acest “cel putin nu fa rau”. Acest indemn, apeland la umanitatea noastra, o poate glorifica.
Daca sfatul lui Dalai Lama ar fi ascultat de fiecare dintre noi, ar aduce dupa sine o ameliorare a luptei pentru putere, ar diminua rata criminalitatii, violenta, ar putea imbunati, la un nivel superficial, anumite aspecte negative cu care se confrunta societatea. Aceasta imbunatatire ar porni de la nivelul individual, la unul colectiv, social. Incepi prin a te purta mai bine cu familia, apropiatii, si ajungi sa tolerezi oamenii care-ti sunt antipatici. Nu sa ii iubesti, nu sa ii ajuti cand au nevoie de ajutor, ci sa poti sa ii tolerezi, sa-ti infrangi instinctul de a le da o palma. Se poate observa cum acest indemn nu pune accentul pe necesitatea de a face bine, ci pe nevoia de nu face rau, pentru a ne dezvolta intr-o societate armonioasa. Nu este dezirabil binele, este dezirabila abtinerea de la a face rau. Acest imperativ, “straduieste-te”, implica ideea unei lupte interioare, cu demonii nostri launtrici, cu instinctele noastre primare, o serie de incercari si esecuri. Straduinta de nu face rau devine constientizarea constiintei tale, a-ti da seama ca poti gandi. Ca sa nu faci rau, nu e nevoie de sfortari incredibile, ci doar sa lasi fie si o bruma de constiinta sa lucreze. Cat de greu poate fi sa te abtii sa calci in picioare un om care se afla la pamant, atunci cand in clipa in care aproape ca iti lipesti talpa bocancului de fata lui iti amintesti ca esti om, nu animal?
Sigur, niciodata nu a aparut un tiran care sa spuna ca este rau ceea ce face. Toate personalitatile care au lasat o pata de sange de nesters in filele istoriei au fost manati de dorinta de a schimba in bine societatea, dar vointa lor de putere a fost pana la urma prea mare. Hitler a vrut sa faca bine, dar ideea lui de bine anihila ideea de bine a altor mii de persoane. In toate aceste lupte din istorie, a fost vorba despre o confruntare dintre ideea de bine a cuiva cu vointa de putere ce suprima ideea de bine a dusmanului, despre viziunea lui a unei societati cu tente utopice ce nu putea deveni realitate relationand cu alte sisteme morale, ci anihilandu-le. Asta deoarece nimeni nu poate veni sa recunoasca faptul ca scopul lui este de a face rau, pentru ca asta contrazice nevoia de baza a omului, de a fi fericit. Niciodata raul nu a fost asociat cu atingerea fericirii. Ce e de facut, atunci? Cum se pot impaca ideile morale a sase miliarde de persoane, unele extrem de diferite? Nu e de mirare ca s-a ajuns intr-o astfel de situatie. E complicat, dar nu imposibil, daca incerci sa fii tolerant, daca iti spui zilnic: Parerea omului astuia e diferita, e ok, e loc pentru toti pe pamantul asta, de ce sa-l anihilez ca sa lupt pentru parerea mea, in loc sa gasesc o cale prin care sa ajungem la un punct comun?” Sunt constienta de faptul ca mii de oameni nu sunt de acord cu mine, cum ca compasiunea ne-ar putea salva. Oameni ai razboiului, Hitleri, oameni ce il sustin pe Nietsche. Insa vreau sa cred ca nu sunt singura ce pledeaza pentru compasiune. Uneori, inclin sa cred ca lumea asta are nevoie de un alt razboi cutremurator. Omenirea asta are nevoie sa redescopere ce e raul cu adevarat, pentru a-si da seama cat de intemeiat e indemnul “straduieste-te sa nu faci rau””.
Revin la intrebarea mea: Cum poate fi atat de greu sa te straduiesti sa nu faci rau? Nu inteleg…Nimeni nu iti cere sa faci donatii, nimeni nu iti cere sa dai un ban cersetorului de la coltul strazii, nimeni nu iti cere sa faci bine. Ceea ce ti se cere este doar “sa nu faci rau”. Sa fii tolerant. Suntem OAMENI. E ironic cum exista atatea reguli ale bunelor maniere pentru a manca la o cina festiva, atatea tacamuri, in timp ce animalele sfasie cu coltii, dar cand e vorba sa ii calcam in picioare pe altii, ne coboram la ordinul felinelor pradatoare. Am putea foarte bine sa renuntam la toate aceste reguli, sa mancam cu mainile libere, sa ne reintoarcem la o societate primitiva, daca tot ce facem pentru a fi oameni e doar sa urmam aceste reguli irelevante, dar sa ucidem, snopim in bataie un biet amarat care ne-a injurat, dam cu pumnii in copiii nostri si cu picioarele in nevestele noastre…Ne acoperim corpurile cu haine la moda, pentru ca asa se cade, pentru ca suntem oameni, dar tragem cu dintii de hainele altuia, daca nu ne plac.
Filosofia lui Dalai Lama exprimata in acest enunt nu inseamna resemnarea crestina a intoarcerii celuilalt obraz, ci lupta cu noi insine de a nu lovi obrazului seamanului. E nevoie de aceasta convingere, care sa ne ghideze intr-o lume ce pare ca si-a pierdut constiinta colectiva. Fara ea, am fi condamnati sa traim intr-o lume ostila, in care legea junglei sa functioneze chiar si intr-o societate a oamenilor, a acestor fiinte rationale prin definitie.Trebuie sa cautam adanc in noi insine, pentru a o regasi.

"People are often unreasonable and self-centered. Forgive them anyway.
If you are kind, people may accuse you of ulterior motives. Be kind anyway.
If you are honest, people may cheat you. Be honest anyway.
If you find happiness, people may be jealous. Be happy anyway.
The good you do today may be forgotten tomorrow. Do good anyway.
Give the world the best you have and it may never be enough. Give your best anyway.
For you see, in the end, it is between you and God. It was never between you and them anyway.
- Maria Tereza-

Draga bucatare...

Draga bucatare,
Sa nu crezi ca imi place gustul mancarii pe care mi-o oferi, doar pentru ca o mananc. Inghit, pentru a nu muri de foame. Mancarea asta lipsita de orice gust, de plastic.
Stau la cantina, la coada uriasa, cu platoul in mana, si astept sa comand ceva. Noi, toti consumatorii, credem ca iti comandam ce vrem…Dar adevarul este ca tu parca ai intrat in creierul nostru si invarti niste rotite pe acolo. Cuvintele noastre sunt ceea ce vrei tu sa auzi. Cumparam ceea ce promovezi cel mai bine: o mancare din plastic, fara gust. Nu stii deloc sa gatesti. Si noi, in loc sa ne mobilizam si sa te invatam cum sa ne gatesti, pentru ca asta este de datoria noastra, sa formam un bucatar priceput intr-o lume care are nevoie de asta, noi ce facem? Ne batem pe mancare. Tragem cu mainile tremurand de platourile altora, poftind dupa o mancare care ne dezgusta, doar ca sa avem burtile mai pline decat oamenii care stau in rand cu noi. Ne calcam in picioare, la propriu, totul pentru o portie in plus de friptura. Vedem unii consumatori cazuti la pamant, otraviti de mancare, si continuam sa devoram mancarea lui. Se pare ca ne e imposibil sa impartim din portia noastra. Aplicam legea jungle, desi ne aflam doar intr-o cantina.
Bogatii primesc portii duble. Saracii uneori nu primesc nimic. Suntem blocati in cantina asta. Sigur, mai sunt si aceia care nu pot digera deloc ce oferi tu. Le distruge organismele, le arde limba. Nu sunt carbohidrati, sunt ca niste lame taindu-le stomacul pe interior. Ei iti scuipa imediat mancarea in fata si iti cer sa le gatesti ceva bun. Apoi, cand tu le intinzi alt platou, cu o mancare la fel de proasta, scuipa din nou. Enervat pe ei, vrei sa ii dai afara din cantina, dar ei deja au plecat, inainte sa strigi “Iesi de aici!”.
Sunt condamnati, mai mult de ei insisi, sa nu mai intre in cantina. Sunt proprii lor bucatari. Sunt poate singurii oameni care gusta ceva bun.
Draga bucatarule, crezi ca poti sa inveti sa gatesti? Crezi ca poti, macar odata, sa imi dai sa mananc ceva bun? Vezi tu, eu nu am curajul sa-ti scuip in fata mancarea, pentru ca asta ar insemna automat exilul meu. Iar asta e o situatie ce se poate incheia in 2 feluri. Pentru ca nu toti oamenii de “afara” traiesc fericiti. Unii dintre ei au murit de foame, pentru ca nu au putut sa invete sa gateasca.
Te poti stradui, macar? Mi-e foame.

Cu drag,
Un consumator

Filosofand despre pornografie

Deschizi ziarul. Vrei sa afli informatii de interes general, de actualitate. De pe prima pagina iti zambeste o duduie in bustul gol, asemenea statuilor grecesti antice. Titluri de prima pagina? “Alina Plugaru porneste maratonul sexual”. “Bianca si Bote au facut sex in masina” etc. Il rasfoiesti, cautand indignat acele articole care relateaza evenimente importante, dar aproape la fiecare pagina dai de tinere in floarea varstei, semi nud.
Bine ai venit in secolul XXI.
Secolul in care pentru fiecare site “normal”, exista trei site-uri porno. In care literele XXX sunt de zece ori mai cautate decat alte cuvinte, ca “Immanuel Kant”, “criza economica”, etc. In care pentru fiecare meserie exista si varianta porno ( aceasta febra a inceput sa devieze si in regnul animal: exista costume de iepuras porno, albinuta porno, pisicuta porno etc. si ridiculizeaza si sistemul religios: vezi calugarita porno). In care,uneori, se inventeaza o noua meserie doar pentru ca varianta ei porno sa invadeze site-urile specific, iar costumul acestiea magazinele de sex-shop. In care mai mult de 50% din adolescentii americani vor sa devina “pizza delivery guy” din cauza filmelor porno vizionate ( de unde cam primesc si toata educatia sexuala).
O educatie gresita, eronata. Care distorsoneaza realitatea. Ce te invata pornografia? Ca toate femeile au picioarele lungi si sanii extrem de mari si sunt dispuse sa faca orice vrea barbatul. Extrem de flexibile, pot adopta orice pozitie a corpului, chiar purtand tocuri de 20 cm. Au o silueta perfecta si pielea fina. Barbatii sunt extrem de bine dotati si pot rezista foarte mult. Nu exista greseli. Totul e perfect.
Ce aduce realitatea, lucrurile astea pe care pornografia le ascunde? Femei mai inhibate, care nu accepta chiar orice. Femei cu celulita. Uneori, inflexibile. Care mai uita din cand in cand sa se epileze. Barbati nu atat de bine dotati, ori cu un corp atletic, duri. Dar toti- femeile mai rotunjoare, barbatii mai molai, au o calitate care ii face superiori acelor staruri porno: sunt REALI. Da, si acei actori sunt reali, dar, trezit-va: niciodata nu se vor afla langa voi acele femei cu cupa D la sutien, si cu picioare care nu se mai termina, gata sa va implineasca toate dorintele, ori barbati dotati si experimentati care sa stie cum sa va faca sa atingeti orgasmul de nenumarate ori. Faptul ca persoanele de langa voi sunt REALE, asta le face net superioare. In filmul “500 Days of Summer”, la un moment dat, anumite personaje au raspuns la felul in care vad ele dragostea, ori si-au descris partenerii de viata. Unul dintre ele, a spus: I guess I just got lucky. Uhm, we met in elementary school, in seventh grade we had the same class schedule, and, uh, we just clicked, you know? …I think technically the “girl of my dreams” would probably have, like, a really bodacious rack, you know. Maybe different hair. Probably—you know, she’d probably be a little more into sports. But um, truthfully: Robyn’s—Robyn’s better than the girl of my dreams; she’s real.” Ironic cum de mii de ani filosofii se chinuie sa dea un sens dragostei,cum vin cu tot felul de definitii metafizice, si pustiulica asta imatur se apropie atat de a exprima ce inseamna sa tii cu adevarat la cineva. Ironic….
Fata asta pe care natura nu a inzestrat-o cu un bust generos si care nu prea este experimentata, care nu indrazneste prea multe…Fata asta e amuzanta, iti gateste si iti calca bluzele, curata dupa tine, e acolo, langa tine, o poti atinge. E carne si oase. Tu preferi sa descarci un film porno si sa te autosatisfaci privind acele actrite bine dotate, in loc sa te duci in pat langa ea si sa incercati, impreuna, sa imbunatatiti lucrurile. Baiatul asta cam impiedicat, care uneori nu stie cum sa-ti trezeasca interesul, baiatul asta te conduce in fiecare zi la serviciu ori la cursuri, desi poate ca e obosit, asta pentru ca fundul tau pretios sa nu cumva sa urce in vreun autobuz, prostul asta iti plateste consumatia si vine cu tine la shopping, asteapta plictisit in timp ce tu te plimbi prin magazine, carandu-ti pungile, si tu? Tu te plangi prietenelor tale de cat de fastacit e uneori, salivezi la fotomodele masculine imbracate doar in boxeri, observandu-se clar dotarea lor. E ca si cand ai avea o masina de mana a doua, cu care te duci in fiecare zi la serviciu, dar vrei sa scapi de ea. Visezi la o masina de lux. Stii totul despre acest prototip. Colectionezi poze. Visezi la ziua in care te vei lauda cu aceasta masina in fata prietenilor tai. Si, intr-o zi, vechea, loiala ta masina, se strica. Cedeaza. Si, atunci cand esti nevoit sa infrunti infernul din RATB ori sa mergi pe jos la serviciu, de abia atunci incepi sa o pretuiesti. Cand nu mai poti face nimic pentru a o recupera. Nu, nu va inteleg, pe voi cei care va plangeti de masinile vechi pe care le aveti si le-ati schimba oricand cu o masina noua. Si apoi, cand in sfarsit obtineti masina noua,dupa un timp va plictisiti de ea, ea devine veche, demodata, si vreti alta…Nu inteleg. De ce va plangeti? Voi macar aveti o blestemata de masina! Eu ma aflu in postura oamenilor care nu au nicio masina, care merg pe jos de fiecare data…Sunt multumita asa, dar uneori ma dor picioarele ca dracu si credeti-ma, as urca in orice masina, fara pretentii.
Pornografia, in linii mari,e suprasaturatie. Exces de nuditate, de goliciune. Ca si consumator, te saturi inca dinainte de a incepe sa consumi. Fie urmatoarea situatie: Te afli la un restaurant ori in fata unui frigider plin. Mancarurile sunt atat de ostentativ prezentate, incat te saturi parca doar uitandu-te la ele, fara sa le gusti. Insa, incepi sa mananci. Chiar si cu burta plina, continui sa bagi in tine, desi ti-e sila sa mananci. Esti un consumator masochist, iti vine sa vomiti, insa nu te opresti, mananci asa, in scarba. Uitati-va, intr-o zi, pe expresiile oamenilor dintr-un restaurant. Nimeni nu mananca de placere, toti fac asta cu scarba. Mai intalnesti din cand in cand un prost in necunostinta de cauza care mananca de placere, si te duci la el si ii explici clar cum e facuta acea mancare, pentru ca el sa o vomite pe tine, scarbit peste poate. Te plangi dupa toate astea ca te roade stomacul ori ca ai cancer. Asa si cu pornografia. Transforma o experienta individuala, pe care fiecare ar trebui s-o traiasca in dormitorul lui, cum o vrea el, natural si simplu, intr-o experienta colectiva, ce trebuie aratata in amanunt. Se pare ca doar Adam si Eva s-au putut descurca fara sa ii invete cineva ce sa faca, urmandu-si un instinct natural, noi, restul oamenilor suntem cam handicapati si avem nevoie sa ne arate niste asa zisi “ profesori”cum stau lucrurile. Atatea carti, atatea filme, atatea poze pentru ce? Pentru ceva ce ar trebui sa fie doar treaba ta? Pe nimeni nu ar trebui sa intereseze cum iti traiesti tu viata intima, e VIATA TA, insa nu se mai tine cont de asta. Barbatii dau raportul la o bere despre prestatiile partenerelor, femeile isi lauda ori isi critica la o mica barfa partenerii. Ma scarbeste chestia asta. Ba mai mult, ma ingrozeste. Da, sunt idealista. N-as fi in stare sa vorbesc despre o asemenea experienta intima cu nimeni. Glume, da. In general, da. Dar cum ma raportez eu la acest aspect al vietii mele- e poate unul dintre cele mai personale lucruri, ceva doar al meu. Dupa mine, o poza cu o tanara imbracata intr-un pulovar larg, ce ii vine pana la genunchi, stand langa un semineu si uitandu-se intr-o parte, zambind misterios, debordeaza de sexualitate, e o explozie de erotism, mult mai mult decat o poza ce arata o blondina dezbracata, cu picioarele larg desfacute, aratandu-si partile intime. In al doilea caz, este vorba despre aceasta suprasaturatie, de excesul de “Hai sa aratam tot”. Erotismul unei poze se naste de acolo unde incepe curiozitatea celui care priveste. Cand vrei sa stii mai mult, cand te intrebi, cand luminile si umbrele cad in asa fel pe un corp acoperit de un prosop, de exemplu, incat tie ti se trezeste pofta, tocmai din cauza ca trebuie sa descoperi, sa-ti imaginezi mai mult. Erotismul unui film se naste din acele scene filmate pe semi-intuneric, iar o poveste erotica este cu atat mai reusita cu cat ascunde cat mai multe. Prefer erotica pornografiei, chiar daca poate ca este doar o varianta mai stilizata, mai ingrijita, in care nu se pune accentul pe subiect, ci pe decor, lumini si umbre, mesajul transmis. Dar macar erotica nu dezvaluie totul: de fapt, cu cat ascunde mai mult, reusind sa trezeasca dorinte, cu atat filmul, poza, cartea, respective sunt mai reusite.
Vreau sa clarific: nu critic in intregime pornografia. Din cand in cand, e sanatoasa. Aceste randuri sunt o critica adusa pornografiei in exces…Insa, cum oamenii nu mai stiu cand sa spuna: “Stop, asta e limita”, sunt mai multe cazurile in care pornografia capata o importanta exagerata in viata anumitor oameni, decat acele cazuri cand este considerata doar o sursa de condimentare a vietii sexuale, ceva de citit intr-o zi ploioasa, de vazut ocazional, cand te plictisesti.
Cum am mai afirmat mai sus, sunt constienta ca atitudinea mea este idealista, peste masura. Insa, sunt destul de realista incat sa-mi dau seama ca nici intr-o suta de ani, nimeni nu va schimba impactul pe care a ajuns sa-l aiba pornografia asupra societatii in general si a formarii anumitor indivizi in particular. Sexul vinde cel mai bine. Nu-l gasesti la tine in dormitor? Nicio problema. Il gasesti pe rafturile magazinelor ori pe mii de site-uri. Nu te ingrijora, nu e panica. De ce sa aprecizei o lucrare care nu dezvaluie tot? Sa-ti pui mintea la contributie? Scriitorul C. S. Lewis afirma ca: “ Nu ai un suflet, esti un suflet. Ai un trup”. Pare greu de inteles pentru noi asa ceva! E mai usor sa ne purtam ca si cum am fi un trup, si sufletul a venit doar asa, in vizita,e mai usor sa ne ocupam de placerile trupesti si sa lasam sufletul sa se atrofieze. Sa ajungem sa spunem ca, de fapt, nu noi avem un trup, ci trupul ne are pe noi.
Era mai usor cand credeam ca industria porno e amuzanta si aveam o cu totul alta parere ( de altfel, asta a fost pana nu demult). Dar, cred ca am mai crescut putin, si ma intreb cand s-a intamplat asta. Parca a fost ceva…Brusc. M-am trezit, intr-o zi, si toate convingerile mele au fost date peste cap. Toate opiniile mele, ce erau ca o casa subreda…au cedat. La inceput, m-am infuriat. Mi-era frig si nu mai aveam casa. Apoi, mi-am dat seama ca fiecare piatra a acestei case, incepand de la temelie pana la acoperis, a fost adaugata de altcineva…Societate, cunostinte…Ca aia nu era casa mea, era casa in care ma adopasteam datorita altora. Si asa, am decis sa raman pe drumuri o vreme, sa incep sa imi construiesc, cu sudoarea fruntii mele, propria mea casa. Se prea poate sa ajunga o coliba darapanata, inconjurata de vile luxoase, se prea poate sa aiba floricele si alte prostii antice, dar va fi casa mea. Si-mi va lua mult timp sa o construiesc.
Era mai usor, inainte, dar, dupa cum a afirmat si John Stuart Mill, e mai bine sa fii un Socrate nefericit decat un porc satisfacut. Aleg calea lui Socrate.

Scantei de iubire

Flacarile mi se sting usor. Mai pui cateva vreascuri in semineu. Iti luminez fata, dar cumva, pare ca tu ma luminezi pe mine, ca stralucirea din privirea ta ma aprinde din nou si pe mine. Iti apropii mainile de flacarile-mi ce paraie si ard si sar si fac scantei. Parca ai vrea sa ma atingi, sa vezi cat de tare ard. Mangai cu un zambet absent pe chip aerul din jurul meu, aerul pe care il incalzesc, vrei sa prinzi umbra esentei mele, vrei sa ma nasti din tine. Doar pentru tine, ard tot mai tare, sunt mai ceva decat un vulcan ce acopera de cenusa orase intregi. In universul tau, sunt focul primordial, focul adus de Prometeu pamantenilor, atragand mania zeilor, focul datator de viata, focul distrugator. Iti slujesc tie, ard pentru ca ochii tai la randul lor ard de pasiune. In mine paraie sufletul tau.
Se asaza pe covorul moale, langa tine, si iti da o cana de ciocolata calda. Ii multumesti. Te saruta dragastos pe obraz si isi pune mana pe umarul tau. Stati asa, in tacere, el bandu-si cafeaua, tu ciocolata calda, va uitati la mine de parca ati incerca sa ma descifrati. De parca flacarile mele canta ceva, o melodie ale carei versuri nu le intelegeti, dar al carei ritm nu este altceva decat ecoul inimilor voastre pline de iubire. Iti asezi capul pe umarul lui. Parca suntem intr-un tablou de Craciun: un cuplu ce sta in fata unui semineu. Totul e incremenit, e o liniste edenica, doar flacarile mele lumineaza intreaga camera, doar eu indraznesc sa tulbur linistea.
Si apoi, brusc, intr-o fractiune de secunda, secunda aceea de la inceput cand nu era nimic iar universul a explodat, el isi lipeste buzele de buzele tale. Va sarutati nu ca si cand asta ar fi ultima oara cand veti mai face asta, ca si cand dupa ce va veti desprinde din aceasta inclestare, o prapastie se va deschide intre voi, si nu veti putea niciodata sa treceti de ea pentru a va regasi, ci ca si cand nu mai puteti respira oxigen, ci ambrozia de pe buzele fiintei iubite. Iar sa va opriti din a va saruta inseamna sa nu mai puteti respira.
Iar eu…Incremenesc. Caldura mea ingheata, ciocnindu-se cu caldura emanata din trupurile voastre unite intr-unul. Flacarile mele tac, la auzul soaptelor voastre stinse. Devin doar o parte din decor, caldura mea nu poate lupta cu incendiul din sufletul vostru ce va parjoleste fiecare celula din corp, la terminatiile nervoase ale celulelor personei iubite aflandu-se izvorul de apa care poate stinge asta. Va strangeti unul in altul pentru ca nicio celula sa ramana neacoperita de celula-pereche a persoanei iubite, si corpul sa va arda din cauza asta. Tot ce pot sa fac este sa trimit umbrele flacarilor mele sa lumineze corpurile voastre, or mai bine zis corpul vostru.
Cand va despartiti unul de altul, sunt mandru ca iar va trebui sa cautati caldura mea pentru a va incalzi, iar acele clipe cand voi erati geneza mea s-au stins. Uneori, as vrea sa-mi trimit flacarile in lume, sa capete forma umana si sa imi spuna ce inseamna ca un sentiment sa aprinda in tine poate ultima scanteie din focul lui Prometeu.