Crezi ca te uraste, dar ca ii este frica sa plece de langa tine. Crezi ca ai reusit sa o controlezi, sa o faci sa creada ca nimeni nu a iubit-o si nimeni nu o va iubi vreodata, fiindca nu este buna de nimic, fiindca nu are nimic de oferit lumii. Nu te-ai multumit sa ii invinetesti doar corpul, sa ii dai palme, sa o lovesti cu picioarele in burta, nu ai abuzat-o doar fizic…Esti convins ca vorbele tale reci, vorbe ca : “Nu esti buna de nimic”, “ Esti un nimeni”, i-au invinetit si stima de sine, si increderea in propria persoana, esti convins ca ai abuzat-o si psihic, astfel. Crezi ca nu pleaca de langa tine fiindca ai reusit sa o faci sa creada ca nu mai poate gasi pe nimeni.
Te inseli. Nu te uraste, ii este mila de tine. E convinsa de faptul ca este o persoana unica, cu defectele si calitatile sale, si de fiecare data cand dai in ea, de fiecare data cand o tragi de par si ii dai pumni in fata, ea stie ca asta nu are de-a face deloc cu ea, ci cu tine…Nu dai in ea pentru ca merita asta, ci de fapt dai in toate traumele si frustarile tale, dai in neputinta ta, dai in slabiciunea ta. Simti ca astfel controlezi pe cineva, cand ea de fapt te controleaza. Poate pleca oricand. Printre clipele cand se machiaza pentru a ascunde vanataile de pe fata si minciunile “ Nu mi-e cald” atunci cand lumea o intreaba de ce poarta bluze cu maneca lunga cand afara sunt 30 de grade, isi poate face bagajele si pleca pentru totdeauna din viata ta, lasandu-te o biata epava, dependent de ea, dependent sa lovesti pe cineva, pentru ca nu stii cum sa-ti depasesti instinctele animalice, nu te gandesti ca ai putea sa te inscrii la cursuri de alpinism, sa faci jogging ori sa te duci pe varful unui munte si sa urli acolo cat te tin plamanii, nu te gandesti ca ai putea construi o cabana ori planta copaci, nu te gandesti ca exista atatea lucruri pe care le-ai putea face, lucruri care te diferentiaza de maimutele care urla prin copaci. Nicio secunda nu ai reusit s-o faci sa creada in cuvintele tale. Stie ca nu o lovesti pe ea, ci lovesti intr-o oglinda care reflecta o imagine distortosionata a ta, imagine pe care o urasti. Nu pleaca pentru ca la inceput chiar te-a iubit, inainte ca tu sa te arati asa cum esti, iar acum suporta totul din stoicism, vrea cumva sa isi dovedeasca sie insasi ca poate indura asta, ca e mai tare decat tine. Dar, si in clipele in care slabiciunea ei te face sa razi, cand isi sterge sangele de pe obraji, e mai tare decat tine. Vanataile ei se vor vindeca. Toate astea o vor face mai puternica, iar, candva, durerea ei se va transforma in ceva frumos. Insa nimeni nu o sa vindece vreodata vanataile tale.

- Imi pare ca sunt ca un bolovan pe umerii tai.
- Nu, draga mea, nu esti bolovanul de pe umerii mei, esti vantul de sub aripile mele.

*
- Mami, cand o sa fiu male, vleau sa plind o stea!
- Daca iti doresti asta cu adevarat, intr-o zi vei reusi.
- Sunt flumoase, dar atat de depalte! De ce sunt asa depalte?
- Pentru a-ti oferi un vis, dragul meu. Sa nu ai un vis e trist. Vei intelege mai tarziu. Ar fi simplu daca ar fi mai aproape de tine, nu?
- Da. Ca jucaliile mele. Nu tebuie sa le caut pe nicaieli.
- Dar la ce ai mai visa? Vezi tu, stelele sunt doar visurile oamenilor. De fiecare data cand un om isi doreste ceva, apare o stea.
- Sunt multe, mami! Atat de multe vise?
- Da, scumpule.
[….]
- Am invatat azi la scoala despre stele. Sunt niste acumulari de gaze fierbinti si luminoase, de forma sferica si iau nastere din nori de praf cosmic.
- Exact.
- Imi amintesc ca, atunci cand eram mic, mi-ai spus ca de fiecare data cand un om isi pune o dorinta, se naste o stea.
- Da, imi amintesc.
- Dar nu e adevarat.
- Nu. Dar e mai frumos.

*
-Proasto!
- Idioato!
- Daca imi infig mainile in claia aia din capu’ tau! De cand nu te-ai mai pieptanat?
- Tu nu te uiti in oglinda? Pe tine nici macar un uragan nu te-ar putea lua pe sus, esti in siguranta!
- Ai niste picioare foarte dragute. Pot sa le imprumut sa mananc niste mancare chinezeasca cu ele?
- O sa ma mai gandesc. Au sunat azi cei de la Mcdonalds. Vor sa nu mai iesi din casa, le faci reclama proasta...
- Esti foarte simpatica azi. Mai ca-mi vine sa te mananc, doar ca nu-mi place sa rod oase goale.
- Umflato!
- Aragaz cu patru ochi! Hai, pleaca odata de aici! De ce nu te duci la scoala?
- Nu-mi place la scoala!
- Cum sa nu-ti placa? E mai greu la inceput, de abia a trecut o saptamana de cand ai inceput scoala, dar crede-ma ca te vei obisnui. Imi amintesc ca si la mine a fost putin mai greu la inceput…
- Dar colegii mei isi bat joc de mine, si nimeni nu vrea sa se imprieteneasca cu mine…Imi zic ca sunt ratusca cea urata!
- Vin cu tine la scoala!
- De ce?
- Ca sa le spun tuturor ca cine se va lua de tine, o sa aiba de-a face cu mine! Nimeni nu se ia de sora mea mai mica! Ei pierd ca nu vor sa fie prietenii tai! Stii povestea cu ratusca cea urata, nu?
- Da, atunci cand a crescut, s-a transformat intr-o lebada, nu?
- Exact. Asteapta si ai sa vezi! Toate fetele te vor invidia atunci pentru inaltimea ta, mai ales daca vor vrea sa devina fotomodele, dar nu vor fi destul de inalte. Hai sa mergem, prajino!
- Da’tu de ce ma insulti mereu, vaco?
- E de datoria mea, sperietoare de ciori! Da stii ca te iubesc…
- Ca sarea in…
- In ochi.

Nu tine coatele pe masa, termina-ti temele, de ce te-ai murdarit pe fata, nu, nu iesi afara! " Uite, mami, ce pasare frumoasa!"

De fiecare data cand vad vreun copil, nu pot sa nu zambesc. Energia lor, zambetul lor curat, ochii lor mari si limpezi… Copiii sunt inocenti. Nu stiu nimic, si prin aceasta nestiinta, uneori inteleg lucrurile mai bine decat adultii. Am fi uimiti daca am asculta cate lucruri intelepte poate spune un copil. Doar ei stiu sa traiasca in prezent, “aici si acum”. Nu se pot concentra indeajuns de mult la ceva anume, pentru ca intreaga lume din jurul lor este atat de interesanta ... Nu se pot preface. Cat de minunata este izbucnirea unui copil! Atunci cand un copil este furios, intreaga lume vede asta! Fata i se inroseste, isi strange pumnii, bate din picior si isi manifesta mania printr-un urlet rasunator. Apoi, in urmatoarea secunda, zambeste si te imbratiseaza strans, uitand totul. Intreaga lor lume este “aici si acum”. Il inteleg pe Holden Caulfield. Si mie mi-ar placea sa stau de veghe si sa privesc joaca unor copii, sa ascult rasetele lor cristaline, sa admir joaca lor nevinovata, si sa fiu acolo pentru a-i pazi, pentru ca nu cumva sa li se intample ceva rau, pentru a-i alina in cazul in care se ranesc…Inchid ochii si uneori imi imaginez o scena idilica: stau la umbra unui copac si privesc cum niste copii inalta zmeie, alergand pe culmea unui deal inverzit, cu vantul mangaindu-le buclele, cu obrajii rosii, razand, invartindu-se, jucandu-se de-a v-ati ascunselea, mancand cu pofta cirese ori inghetata, patandu-se pe haine si pe fata, fara sa le pese...Sunt acolo doar ca sa am grija sa nu li se intample ceva rau. Daca as putea, as construi un zid de piatra care sa ii tina departe de restul lumii. Daca as putea, le-as spune: “ Gasiti un loc unde sa va ascundeti pentru totdeauna. Nu mai cresteti. Nu ascultati ce va spune lumea. O sa fiti dezamagiti. O sa ajungeti sa lucrati in niste cladiri de beton, si o sa inchideti geamurile de sticla atunci cand veti auzi rasetele nevinovate ale unor copii ce se joaca in parc, pentru ca va enerveaza, pentru ca nu va puteti concentra, pentru ca sunteti frustrati ca nu puteti sa lasati deoparte proiectul la care lucrati, sa va descaltati de pantofi si sa va duceti sa alergati in parc, fara nicio grija, sa manancati vata pe bat, sa va dati in leagan si sa faceti figurine in nisip. O sa ajungeti acasa si o sa va puneti copiii sa isi faca toate temele, sa faca exercitii suplimentare, nu o sa le permiteti sa se joace, sa se bucure de copilarie, o sa ii inscrieti la tot felul de cursuri, nu o sa iesiti niciodata cu ei sa cautati spiridusi prin padure, nu o sa panditi cu ei noaptea, asteptand aparitia lui Mos Craciun.Peter Pen nu exista, dar cautati-l, va rog…” Ce minunat e sa vezi un copil ce zambeste din suflet, pentru ca lumea este pentru el un imens parc de distractii! Sa privesti un copil ce alearga, ori care urla din cauza ca cineva i-a luat jucaria, ori care, dimpotriva, imparte bucuros toate jucariile pe care le are…Noi credem ca trebuie sa ii invatam totul: sa manance fara sa se murdareasca pe maini si pe fata, sa nu mai urle atunci cand ceva nu le convine, sa invete timpurile verbale din engleza, sa nu mai mazgaleasca, ci sa deseneze dupa un anumit contur…Cand de fapt, ei ne pot invata cum sa traim. Cand de fapt, ei ne pot aduce aminte ca, indiferent de cate am ajuns sa stim, indiferent de cate am trait, putem inca sa ne pastram inocenta,ca nu e o rusine ca din cand in cand sa mananci pur si simplu o inghetata ca si cand asta ar fi ultima masa din viata ta, ori sa alergi descult prin parc, si ca oricand poti revedea un desen clasic de la Disney, bucurandu-te de acel happy end de la sfarsit, doar pentru ca stii ca in viata e altfel.
Suntem copii doar pentru o secunda, clipa noastra edenica, dar ne putem aduce intotdeauna aminte de cat de minunata a fost acea secunda. Sa privesti lumea prin ochii unui copil, chiar daca stii exact cum e, chiar daca stii raspunsurile exacte la toate acele “De ce-uri”, raspunsuri reci, ce inainte erau fabricate de spiridusi si zane…Nu oricine poate face asta. Am sa mananc maine o inghetata exact ca un copil, am sa zambesc unui strain oarecare asa cum face un copil, am sa ma incred iar si iar in oamenii din viata mea, indiferent daca acestia ma dezamagesc intr-una. Nu ii pot veghea pe ei, nu ii pot opri din crescut, dar imi pot veghea sufletul. Sa nu ajunga rece, sa nu uite ca a existat o secunda in care doar a trait, cu adevarat, desi asta s-a intamplat de mult, desi nu-si mai aminteste nimic.

not another love story

Povestea asta nu e despre ce a fost, ci despre ce ar fi putut fi daca ceea ce a fost nu s-ar fi intamplat.
A fost odata ca niciodata, o fata micuta cu un zambet mare. Aceasta fata s-a inchis in camera ei. Ii era frica sa iasa afara de acolo, desi cheia era doar la ea. Ii era frica, intr-un fel, de lume, de ce ar putea zice sau face oamenii daca ar cunoaste-o cu adevarat, era convinsa ca nu era nimic special cu ea, ca era doar o fata micuta si speriata, ca nu avea nimic de oferit lumii. Era prizionera in acea incepere, din propria ei vointa, dar stia, ca intr-o zi, sufletul ei pereche o va gasi, va sparge acea usa, o va lua de acolo si o va aduce cumva la viata, o va invata sa traiasca. De asta, zambea mereu, desi existau unele nopti in care singuratatea parca o ingheta, si patura nu ii era de ajuns pentru a se proteja de frig. Nu voia ca barbatul destinat sa o iubeasca sa o vada pentru prima oara trista, voia sa il intampine cu un zambet mare si cald, sa il imbratiseze strans si sa ii sopteasca la ureche: Bine ai venit, dragule. Hai sa mergem de aici.”.
Ceea ce nu stia ea, era ca acest erou pe care il visa, o cauta peste tot. Desi nu o vazuse niciodata, o iubea. Stia cum trebuie sa fie acea femeie pe care o putea iubi cu adevarat, sufletul lui pereche, si tot ce cauta el era tot ce ascundea ea fata de lume. O cautase prin toata lumea, ii intreba pe toti de ea, incercase sa gaseasca in fiecare iubita o urma din cea pe care o visa, si atunci cand isi dadea seama ca asta nu este posibil, renunta la acea dragoste, pentru a cauta apoi in van inima acelei fetite micute cu zambetul mare sub chipul alteia. De fiecare data, era convins ca o gasise, in sfarsit, dar apoi, dupa ceva timp, isi dadea seama ca mai e ceva…Ca desi poate acea fata semana cu ea, nu era ea! Si, in tot timpul asta, fata micuta, fricoasa, nu iesea din camera sa-l ajute. Doar il astepta.
Povestea asta nu are un final fericit. La un moment dat, el a renuntat s-o mai caute, vazand ca nu reuseste sa o gaseasca. A uitat-o. Era ca si cand inima lui niciodata nu s-ar fi gandit la o fata micuta cu un zambet mare. Invatase sa aprecieze persoanele de langa el, reale, acele femei care il imbratisau, pe care le putea atinge, nu se mai gandea la o fantasma. Iar fata micuta il astepta in continuare, si existau unele nopti in care plangea, zambind cu gura pana la urechi, intrebandu-se de ce ii ia atat de mult sa o gaseasca. Nu se gandea nicio clipa ca totul depindea doar de ea, ca doar trebuia sa deschida usa cu cheia pe care o tinea strans in mana, ai carei zimti ii zgariau podul palmei. Asta a fost greseala ei teribila.
Ar fi putut fi o poveste de dragoste minunata, dar, din vina ei, nu s-a intamplat nimic.