Daca golesti contintul gentii unei femei, si analizezi obiectele din fata ta, ai sa afli ceva despre caracterul acelei femei. Ceva de suprafata. Asta nu te va ajuta sa descoperi cum reactioneaza intr-o situatie critica, ori atunci cand este nervoasa ( insa, daca ai sa gasesti acolo un S&W Magnum mai bine fugi in directia opusa), ori care sunt visurile ei. Nu o sa iti spuna nimic despre dezamagirile si sperantele ei, nu te va ajuta sa intelegi ce ascunde dincolo de acel zambet care ii lumineaza uneori chipul. Insa o sa vorbeasca despre hobby-urile ei. O sa iti spuna cate ceva despre modul in care vrea sa apara in societate. O sa iti dea cateva sfaturi despre cum trebuie sa te porti la o prima intalnire, pentru a avea garantia ca va mai urma si alta. De exemplu, daca isi poarta geanta cu eleganta pe brat, ai sa iti dai seama repede ca ar fi indicat sa nu o duci pe aceasta femeie undeva la cine stie ce ferma, ori prin natura. Daca are un rucscac pe umeri, atunci foarte bine poti sa te duci la gara si sa luati primul tren spre munte.
Poti gasi acolo articole de machiaj, farduri, de existenta carora nu stiai, deodorant, parfumuri…Da, ii place sa se aranjeze. Asta nu are neaparat legatura cu tine. Nu vrea sa iti atraga tie atentia, ci sa le eclipseze pe celalalte in ochii tai. Despre asta a fost vorba intotdeauna. Poti gasi tot felul de facturi de platit ori chitante, bonuri, liste cu lucruri de facut….Sunt femeile care aproape au uitat ca poate cu vreo doi ani in urma isi purtau geanta eleganta pe un umar, in timp ce in cealalta tineau un pahar de la Starbucks ori o tigara. Acum, isi tin bine strans in brate un copil a carui posibila existenta au negat-o atata timp. Se prea poate sa gasesti si un pachet de prezervative. Asta inseamna ca posesoarea acelei genti e pregatita pentru orice situatie, nu ca ar fi o femeie usoara. Buletinul, permisul de conducere, nu spun nimic, pentru ca se gasesc in gentile tuturor. Telefonul mobil nu lipseste niciodata. Traim intr-o epoca a comunicarii prin mesaje si e-mailuri. Nici portofelul nu poate lipsi. Nu ne putem baza pe faptul ca barbatii vor plati pentru noi o consumatie la restaurant. Asta inseamna ca feministele din secolul XIX s-au luptat degeaba pentru ca noi sa fim considerate egale cu barbatii, daca asteptam ca un barbat sa ne plateasca masa, doar pentru ca am venit la intalnire imbracate intr-o rochie cu decolteu generos. Poate vei gasi pixuri, carnetele de notat, ori creioane, sau chiar ac si ata, ori cateva pastile de paracetamol sau aspirina; tampoane; umbrela…Toate astea ne definesc spiritul practic. Nu vrem sa fim prinse intr-o situatie anume nepregatite. Poate ai sa gasesti un aparat de fotografiat. Ne place sa imortalizam anumite momente mai mult decat altor persoane. Asta imediat te duce cu gandul la acel cliseu care te face uneori sa iti rotesti ochii in semn de “Nu va mai saturati de asta?”, al fetelor care isi fac poze in baie, cu buzele si pieptul in fata si cu fundul cat mai inapoi…Gresesti. Ne aflam cu prietene foarte bune, cu amici, cu oameni la care tinem si vrem sa imortalizam asta, pentru ca tinem la acesti oameni. Vrem sa ne amintim mereu anumite evenimente. Daca vei gasi un i-pod ori casti, sa stii ca ne aflam printre cele dependente de muzica. Vei gasi gustari. Da, ne place sa mai rontaim din cand in cand. Pentru unele dintre noi, nu exista doar masura 0. Poate ai sa gasesti o carte. Asta inseamna ca vanam momente in care putem sa ne bucuram de o lectura placuta.
Golesti continutul unei genti si ai in fata niste articole. Analizandu-le pe fiecare in parte, dar si in raport cu celelalte, vei da peste ceva ca un cod care, descifrat, te va ajuta sa descoperi ceva aproape insignifiant, mai mult ca sigur neadevarat, dar totusi ceva…Nu mai pornesti in asta parca legat la ochi. Sigur, cum poti afla asta? Nu e un gest frumos sa scormonesti in geanta unei femei. Poate ca nu mai poti de curiozitate si profiti de momentul in care ea se duce la toaleta, cand va aflati la o cina romantica intr-un restaurant. Deschizi atunci geanta….Iti mai amintesti de mitul despre cutia Pandorei? Sa nu-l uiti in momentul ala, pentru ca s-ar putea sa gasesti lucruri care sa nu-ti convina deloc. Poate o poza a fostului iubit la care inca mai tine. Poate niste pastile prescrise pentru a trata o anumita boala mentala. Poate niste bilete la un film romantic, pe care le-a cumparat pentru a-ti face o surpriza. Cine cauta, gaseste, si faptul ca incalci un teritoriu atat de intim….S-ar putea sa primesti exact ce meriti. Nu faci asta decat daca vrei sa descoperi ceva socant, ori mult prea intim. Decat daca zambetul pe care l-a afisat toata seara te-a facut sa te intrebi: “Oare chiar ma place?”.
Ce ai putea descoperi rasturnand continutul gentii mele? Nimic…Si asta pentru ca nu port genti ( decat foarte rar). Cand pot sa ies din casa indesand in buzunare strictul necesar, sunt cea mai fericita. Daca asta inseamna ca sunt o persoana foarte simpla, ei bine, acum accept asta. Ce ar putea spune continutul unui rucsacel, felul de geanta pe care il port atunci cand nu pot sa ies din casa cu mainile in buzunare? Nu prea multe, sau poate totul. Ca sunt dependenta de muzica, ca imi place sa rontai cate ceva, ca nu ma machiez…Ma defineste asta ca persoana? Lipsa tuturor acelor articole pe care le gasesti in alte genti ma anihileaza ca fiinta umana? Nu exist, pentru ca nu consider ca trebuie sa port aceste obiecte cu mine? Gramajoara mea de lucruri, comparata cu continutul celorlate genti, atat de anemica, spune despre mine ca sunt neglijenta, delasatoare, comoda, lenesa? Poate. Poate ca asta am crezut si eu, pana sa privesc si din cealalta perspectiva. Orice lucru are mai multe fete, si acolo unde cineva vede un gunoi, altcineva poate vedea ceva bine lucrat. La fel de bine, asta poate spune despre mine si ca sunt simpla, ca nu caut sa impresionez, ca pur si simplu m-am nascut incapabila sa port o geanta eleganta pe umar ori pe brat, in timp ce un rucsac se potriveste perfect pe spatele meu, ma indreapta, ma face sa merg mai sprinten si sa mai imi imaginez o viitoare excursie la munte. De ce sa privesc asta ca pe ceva rau, ori dimpotriva ca pe ceva bun? Asta e ceea ce sunt.
Poate ca lipsa unei genti spune mai mult despre mine, nu doar ceva de suprafata. Poate ca vreau sa trec prin viata lipsita de orice greutate, cu mainile in buzunar. Sa nu apese pe umerii mei greutatea unui rucsac ori a unei relatii. Sa nu car dupa mine atatea lucruri ori atatea regrete ca am dezamagit pe cineva, ori resentimente fata de oamenii care m-au dezamagit. Sa nu se adune un morman de lucruri chiar lipsite de importanta atunci cand rastorni continutul gentii, iar eu sa ma intreb: “Dar la ce imi trebuie asta?” Nu. Doar strictul necesar. Poate felul in care as veni la o intalnire, cu mainile in buzunar, iti spune: “Uite cum vad eu lucrurile. Nu vreau sa adun in geanta lucruri inutile. Amintiri de ale tale, ori gelozii de ale mele. Vreau sa am mainile libere. “
Ori poate ca toate astea nu spun de fapt nimic despre mine. Nu poti sti. Nici macar eu nu stiu.
vineri, 29 octombrie 2010
luni, 25 octombrie 2010
Legi ( nu foarte) bine gandite
Totul a inceput n 1773, cu Partida de Ceai de la Boston, cand cincizeci de colonisti, enervati de faptul ca li se impuneau taxe,au hotarat sa organizeze o forma de protest.Patru ani mai tarziu, acest act s-a finalizat cu obtinerea independentei fata de Marea Britanie. La sfarsitul secolului urmator? Noul stat format a devenit cel mai puternic din intreaga lume.
America...Tara tuturor posibilitatilor. Acum cateva decenii, tara fagaduintei. Tara de unde s-au raspandit, ca ciuma, in intregul glob, mari crize economice. Tara geniilor, a nebunilor, tara unde e posibil ca un negru sa ajunga la conducerea statului si unde, asa cum spune un fel de banc pe net, baiatul cu pizza ajunge mai repede decat o ambulanta la tine acasa. Unde, de altfel, conform unui studiu, majoritatea adolescentilor vor sa ajunga "pizza delivery guy", datorita filmelor porno vizionate, de unde primesc toata educatia sexuala de care au nevoie. Tara unde 5 copii din 4 au probleme de obezitate. Si tara unde, daca stai sa te iei dupa posturile care exista pe net, dai de unele dintre cele mai stupide legi care pot fi inventate, legi sclipitoare prin prostia lor. Legi pe care atunci cand le citesti nu poti sa ramai impasibil. Ramai stupefiat, printre hohotele de ras. Te intrebi daca nu cumva ai citit ceva gresit...Pentru ca nu iti vine sa crezi ca asemenea legi ar putea exista. Legi religioase. Legi discriminatorii. Legi puritane intr-o societate unde pornografia se vinde mai bine ca oriunde. Legi misogine. Legi absurde.
Legi..americane. Iar ceea ce urmeaza, e doar o mostra din aceasta incredibila, sclipitoare, geniala prostie:
In orasul Alexandria din statul american Minneapolis, exista o hotarare legala care-i interzice oricarui barbat caruia-i miroase gura a peste, sa aiba vreun contact sexual cu o femeie. ( Dar cu un barbat? De asta nu se spune nimic!)
Legile statului Ohio pedepsesc cu inchisoarea pe oricine incearca sa imbete un peste. ( Doar americanii pot inventa asa ceva...Sa imbeti pestii…In loc sa se gandeasca la tot petrolul cu care polueaza apele, ei se gandesc la o situatie ipotetica, neverosimila, in care un idiot arunca intr-un lac 1500 l de Jack Daniels)
In statul Florida, daca o femeie nemaritata sare cu parasuta in zilele de Sambata, acesta ajunge invariabil la inchisoare. ( N-ai inel, draga? Ai sarit? Sambata? La inchisoare! Daar dungile orizontale ma fac sa par grasa. N-AI INEL!)
In statul american Vermont, pentru orice femeie care vrea sa poarte o proteza dentara, este nevoie de acordul scris si semnat al sotului acesteia. ( Draga, pot sa te intreb ceva? Hm? Pot sa imi pun proteza dentara? Nu, draga mea, arati bine si asa, fara)
Daca ajungi cumva in orasul Logan County, sa nu saruti niciodata o femeie care doarme, indiferent daca iti este sotie sau prietena. Legile acestui oras pedepsesc acest gest cu inchisoarea ( Mi se pare perfect logic. Trebuie sa ai o minte bolnava daca saruti o femeie care doarme! Cine stie in ce fel pot ameninta societatea?)
In statul american Iowa, daca un barbat saruta o femeie mai mult de 5 minute neintrerupte, fapta se considera infractiune, iar barbatul patimas risca inchisoarea. ( Iarasi…Patimile astea nu sunt bune. Foarte bine le face. Schimb de saliva > decat 300 secunde- posibil caracter patologic. Mai bine sa previi decat sa tratezi).
Orasul St. Louis din Missouri are in vigoare o lege conform careia este interzis ca un barbat sa salveze o femeie aflata in pericol, daca aceasta este imbracata in pijamale.(Scena: Miezul noptii. Sotia are un stop cardiac. Sotul nu suna la medic. Sotia moare. Legi perverse.)
In orasul Baltimore din Maryland, este ilegal sa intri cu un leu intr-o sala de cinema. ( Oh, micutul meu, degeaba ragi…Mami nu poa’ sa te ia sa-l vezi si tu pe Edward Cullen stralucind. Dar, stai linistit, descarcam filmul acasa….)
In statul american Oklahoma, orice persoana care se stramba in mod voit la un caine, ajunge la inchisoare sub invinuirea de agresiune asupra celui mai bun prieten al omului. ( Mi se pare corect. Inca din cele mai vechi timpuri, cainii ne apara de pericole, ne conduc daca suntem orbi, cauta prin troiene de zapada vreun ratacit prin munti in locul nostru, toate astea pentru un amarat de os…Macar atat sa facem si noi pentru ei!)
Exista o lege in orasul Oxford din statul Ohio, care interzice oricarei femei sa se dezbrace in fata unei fotografii care reprezinta un barbat. ( Foarte bine! Asta e depravare! Ai un sot. Ai un prieten. O fotografie ar trebui sa ramana o simpla fotografie, nu sa te faca sa te dezbraci. Esti singura? Nu conteaza! E doar o fotografie. )
Legile orasului Willowdale din statul Oregon interzic oricarui barbat care face dragoste cu o femeie, sa injure sau sa blesteme pe durata intregului act sexual. ( Perfect! Adica, cum sa indraznesti sa te legi de numele lui Dumnezeu, sa batjocoresti astfel cele sfinte? Abtine-te , pacatosule)
In timpul oricarui act sexual petrecut in orasul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un barbat sa traga cu o arma de foc in momentul in care partenera sa se apropie de orgasm. ( Mare ti-e gradina, Doamne…Asta depaseste orice capacitate a mea de a incerca macar sa inteleg: De unde pana unde, ce e cu legea asta? Ma face sa ma intreb daca legile astea chiar exista….Daca da, mai mult ca sigur ca cei care le-au inventat au intrat in sala senatului ori bauti, ori putin fumati, ori- nu ma mira- in deplinatatea facultatilor mintale, stralucind de inteligenta)
Orice femeie aflata pe teritoriul orasului Tremorton din statul Utah va ajunge la inchisoare daca face dragoste cu un barbat in interiorul unei ambulante. ( Exista cel putin 2 situatii. 1: esti un bolnav in stare critica. Cum sa te mai gandesti la asa ceva, cum sa mai fii in stare de asa ceva? Locul tau nu e intr-un spital! 2: esti o asistenta sau un doctor. Se presupune ca trebuie sa fii cu ochii pe pacient, sa te asiguri ca nu moare in drum spre spital doar pentru ca hormonii tai o iau razna. )
Pana in prezent, 24 de state americane dau castig de cauza divortului intentat de orice femeie care pretinde ca sotul sau este impotent. ( Nu comentez)
Daca ajungeti cumva in statul american Kentucky, sa nu transportati niciodata cornete de inghetata in propriile buzunare. Exista o lege in vigoare conform careia puteti ajunge la inchisoare pentru aceasta fapta. (….)
In Alabama exista o lege care spune ca nu ai voie sa conduci descult.
In Alaska este interzis accesul cangurilor in frizerii. ( Discriminare! Daca saracul cangur vrea sa se tunda….Ce face? )
In Arizona este legal pentru un barbat sa isi bata sotia, insa acest lucru nu poate fi facut decat o data pe luna. ( Una, dar buna!)
Este interzis in Arizona ca intr-o casa sa existe mai mult de 2 vibratoare. ( Sunt curioasa daca intr-adevar exista cineva…( reprezentant al legii) care sa verifice chestia asta…Si ce se intampla cu vibratoarele in plus…Sunt probe pentru proces? Ceva ca: Inculpata X se face acuzata de detinerea….( avocatul acuzarii arata martorilor “arma crimei”, bine sigilata”) si prin urmare condamnata la....Oare se confisca si celelalte?)
In Washington D.C. singura pozitie sexuala acceptata este cea a “Misionarului”. Toate celelalte sunt considerate ilegale. ( Conform acestei legi, toti cetatenii statului ar trebui or sa plateasca amenzi, ori sa fie inchisi…Toti se fac vinovati de incalcarea unei legi foarte bine gandite!)
In Idaho, daca ai mai mult de 88 de ani, nu mai ai voie sa iti conduci propria motocicleta! ( Tataie, statul te vrea mort, nu cu pletele in vant, pe o Harley Davidson, ai inteles? Nu ma auzi, trebuie sa vorbesc putin mai tare? Poftim, nici nu mai auzi bine! Minunatia asta nu iti mai apartine. Cum, nu am dreptul? Scrie in lege! Plus ca insigna asta pe care o port in piept imi cam da dreptul sa fac orice!)
Arizona: Femeile pot sa umble in sanii goi deoarece acestia nu sunt considerati parti intime ale corpului. ( Vorbim de acelasi stat in care este interzi ca intr-o casa sa existe mai mult de 2 vibratoare….)
Alaska: Este considerata ofensa publica servirea de bauturi alcoolice unui elan ( Am un vis…Visez la o lume in care bietul elan are dreptul sa se imbete, intr-o zi care i-a mers prost, in care a descoperit ca elanita il inseala….)
In Cleveland este ilegal sa conduci un vehicul in timp ce stai asezat in poala cuiva
In Los Angeles, este o infractiune sa lingi o broasca. ( Da…Nu sunt acceptate toate perversiunile! La un moment dat, trebuie sa se traga o linie….Si tu, oricine ai fi, daca lingi o broasca…Ai depasit grav linia asta! )
In statul american Louisiana, femeile nu au voie sa conduca o masina decatatunci cand sotul alearga in fata automobilului cu un steag rosu in mana. ( Nu pot sa mai spun nimic. )
Minessota: . Este ilegal să treci graniţa statului purtând o raţă pe cap.
Si lista ar mai putea continua....
http://www.dumblaws.com/
Avertisment: Acest site poate provoca hohote de ras, involuntare, precum si adevarate crize exentiale, adevarate intrebari "Dar de ce...", fara niciun raspuns.
America...Tara tuturor posibilitatilor. Acum cateva decenii, tara fagaduintei. Tara de unde s-au raspandit, ca ciuma, in intregul glob, mari crize economice. Tara geniilor, a nebunilor, tara unde e posibil ca un negru sa ajunga la conducerea statului si unde, asa cum spune un fel de banc pe net, baiatul cu pizza ajunge mai repede decat o ambulanta la tine acasa. Unde, de altfel, conform unui studiu, majoritatea adolescentilor vor sa ajunga "pizza delivery guy", datorita filmelor porno vizionate, de unde primesc toata educatia sexuala de care au nevoie. Tara unde 5 copii din 4 au probleme de obezitate. Si tara unde, daca stai sa te iei dupa posturile care exista pe net, dai de unele dintre cele mai stupide legi care pot fi inventate, legi sclipitoare prin prostia lor. Legi pe care atunci cand le citesti nu poti sa ramai impasibil. Ramai stupefiat, printre hohotele de ras. Te intrebi daca nu cumva ai citit ceva gresit...Pentru ca nu iti vine sa crezi ca asemenea legi ar putea exista. Legi religioase. Legi discriminatorii. Legi puritane intr-o societate unde pornografia se vinde mai bine ca oriunde. Legi misogine. Legi absurde.
Legi..americane. Iar ceea ce urmeaza, e doar o mostra din aceasta incredibila, sclipitoare, geniala prostie:
In orasul Alexandria din statul american Minneapolis, exista o hotarare legala care-i interzice oricarui barbat caruia-i miroase gura a peste, sa aiba vreun contact sexual cu o femeie. ( Dar cu un barbat? De asta nu se spune nimic!)
Legile statului Ohio pedepsesc cu inchisoarea pe oricine incearca sa imbete un peste. ( Doar americanii pot inventa asa ceva...Sa imbeti pestii…In loc sa se gandeasca la tot petrolul cu care polueaza apele, ei se gandesc la o situatie ipotetica, neverosimila, in care un idiot arunca intr-un lac 1500 l de Jack Daniels)
In statul Florida, daca o femeie nemaritata sare cu parasuta in zilele de Sambata, acesta ajunge invariabil la inchisoare. ( N-ai inel, draga? Ai sarit? Sambata? La inchisoare! Daar dungile orizontale ma fac sa par grasa. N-AI INEL!)
In statul american Vermont, pentru orice femeie care vrea sa poarte o proteza dentara, este nevoie de acordul scris si semnat al sotului acesteia. ( Draga, pot sa te intreb ceva? Hm? Pot sa imi pun proteza dentara? Nu, draga mea, arati bine si asa, fara)
Daca ajungi cumva in orasul Logan County, sa nu saruti niciodata o femeie care doarme, indiferent daca iti este sotie sau prietena. Legile acestui oras pedepsesc acest gest cu inchisoarea ( Mi se pare perfect logic. Trebuie sa ai o minte bolnava daca saruti o femeie care doarme! Cine stie in ce fel pot ameninta societatea?)
In statul american Iowa, daca un barbat saruta o femeie mai mult de 5 minute neintrerupte, fapta se considera infractiune, iar barbatul patimas risca inchisoarea. ( Iarasi…Patimile astea nu sunt bune. Foarte bine le face. Schimb de saliva > decat 300 secunde- posibil caracter patologic. Mai bine sa previi decat sa tratezi).
Orasul St. Louis din Missouri are in vigoare o lege conform careia este interzis ca un barbat sa salveze o femeie aflata in pericol, daca aceasta este imbracata in pijamale.(Scena: Miezul noptii. Sotia are un stop cardiac. Sotul nu suna la medic. Sotia moare. Legi perverse.)
In orasul Baltimore din Maryland, este ilegal sa intri cu un leu intr-o sala de cinema. ( Oh, micutul meu, degeaba ragi…Mami nu poa’ sa te ia sa-l vezi si tu pe Edward Cullen stralucind. Dar, stai linistit, descarcam filmul acasa….)
In statul american Oklahoma, orice persoana care se stramba in mod voit la un caine, ajunge la inchisoare sub invinuirea de agresiune asupra celui mai bun prieten al omului. ( Mi se pare corect. Inca din cele mai vechi timpuri, cainii ne apara de pericole, ne conduc daca suntem orbi, cauta prin troiene de zapada vreun ratacit prin munti in locul nostru, toate astea pentru un amarat de os…Macar atat sa facem si noi pentru ei!)
Exista o lege in orasul Oxford din statul Ohio, care interzice oricarei femei sa se dezbrace in fata unei fotografii care reprezinta un barbat. ( Foarte bine! Asta e depravare! Ai un sot. Ai un prieten. O fotografie ar trebui sa ramana o simpla fotografie, nu sa te faca sa te dezbraci. Esti singura? Nu conteaza! E doar o fotografie. )
Legile orasului Willowdale din statul Oregon interzic oricarui barbat care face dragoste cu o femeie, sa injure sau sa blesteme pe durata intregului act sexual. ( Perfect! Adica, cum sa indraznesti sa te legi de numele lui Dumnezeu, sa batjocoresti astfel cele sfinte? Abtine-te , pacatosule)
In timpul oricarui act sexual petrecut in orasul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un barbat sa traga cu o arma de foc in momentul in care partenera sa se apropie de orgasm. ( Mare ti-e gradina, Doamne…Asta depaseste orice capacitate a mea de a incerca macar sa inteleg: De unde pana unde, ce e cu legea asta? Ma face sa ma intreb daca legile astea chiar exista….Daca da, mai mult ca sigur ca cei care le-au inventat au intrat in sala senatului ori bauti, ori putin fumati, ori- nu ma mira- in deplinatatea facultatilor mintale, stralucind de inteligenta)
Orice femeie aflata pe teritoriul orasului Tremorton din statul Utah va ajunge la inchisoare daca face dragoste cu un barbat in interiorul unei ambulante. ( Exista cel putin 2 situatii. 1: esti un bolnav in stare critica. Cum sa te mai gandesti la asa ceva, cum sa mai fii in stare de asa ceva? Locul tau nu e intr-un spital! 2: esti o asistenta sau un doctor. Se presupune ca trebuie sa fii cu ochii pe pacient, sa te asiguri ca nu moare in drum spre spital doar pentru ca hormonii tai o iau razna. )
Pana in prezent, 24 de state americane dau castig de cauza divortului intentat de orice femeie care pretinde ca sotul sau este impotent. ( Nu comentez)
Daca ajungeti cumva in statul american Kentucky, sa nu transportati niciodata cornete de inghetata in propriile buzunare. Exista o lege in vigoare conform careia puteti ajunge la inchisoare pentru aceasta fapta. (….)
In Alabama exista o lege care spune ca nu ai voie sa conduci descult.
In Alaska este interzis accesul cangurilor in frizerii. ( Discriminare! Daca saracul cangur vrea sa se tunda….Ce face? )
In Arizona este legal pentru un barbat sa isi bata sotia, insa acest lucru nu poate fi facut decat o data pe luna. ( Una, dar buna!)
Este interzis in Arizona ca intr-o casa sa existe mai mult de 2 vibratoare. ( Sunt curioasa daca intr-adevar exista cineva…( reprezentant al legii) care sa verifice chestia asta…Si ce se intampla cu vibratoarele in plus…Sunt probe pentru proces? Ceva ca: Inculpata X se face acuzata de detinerea….( avocatul acuzarii arata martorilor “arma crimei”, bine sigilata”) si prin urmare condamnata la....Oare se confisca si celelalte?)
In Washington D.C. singura pozitie sexuala acceptata este cea a “Misionarului”. Toate celelalte sunt considerate ilegale. ( Conform acestei legi, toti cetatenii statului ar trebui or sa plateasca amenzi, ori sa fie inchisi…Toti se fac vinovati de incalcarea unei legi foarte bine gandite!)
In Idaho, daca ai mai mult de 88 de ani, nu mai ai voie sa iti conduci propria motocicleta! ( Tataie, statul te vrea mort, nu cu pletele in vant, pe o Harley Davidson, ai inteles? Nu ma auzi, trebuie sa vorbesc putin mai tare? Poftim, nici nu mai auzi bine! Minunatia asta nu iti mai apartine. Cum, nu am dreptul? Scrie in lege! Plus ca insigna asta pe care o port in piept imi cam da dreptul sa fac orice!)
Arizona: Femeile pot sa umble in sanii goi deoarece acestia nu sunt considerati parti intime ale corpului. ( Vorbim de acelasi stat in care este interzi ca intr-o casa sa existe mai mult de 2 vibratoare….)
Alaska: Este considerata ofensa publica servirea de bauturi alcoolice unui elan ( Am un vis…Visez la o lume in care bietul elan are dreptul sa se imbete, intr-o zi care i-a mers prost, in care a descoperit ca elanita il inseala….)
In Cleveland este ilegal sa conduci un vehicul in timp ce stai asezat in poala cuiva
In Los Angeles, este o infractiune sa lingi o broasca. ( Da…Nu sunt acceptate toate perversiunile! La un moment dat, trebuie sa se traga o linie….Si tu, oricine ai fi, daca lingi o broasca…Ai depasit grav linia asta! )
In statul american Louisiana, femeile nu au voie sa conduca o masina decatatunci cand sotul alearga in fata automobilului cu un steag rosu in mana. ( Nu pot sa mai spun nimic. )
Minessota: . Este ilegal să treci graniţa statului purtând o raţă pe cap.
Si lista ar mai putea continua....
http://www.dumblaws.com/
Avertisment: Acest site poate provoca hohote de ras, involuntare, precum si adevarate crize exentiale, adevarate intrebari "Dar de ce...", fara niciun raspuns.
joi, 7 octombrie 2010
Dragul meu pulover,
As vrea sa iti cer scuze pentru felul in care m-am purtat cu tine la inceput, cand inca nu te cunosteam, si sa iti multumesc pentru cum ai grija de mine si ma incalzesti in noptile in care imi este frig. Iarta-ma ca nu mi-am dat seama de la inceput de cat de minunat esti. Cine ar fi crezut ca vom ajunge sa ne intelegem atat de bine?
Trebuie sa intelegi….In prima zi cand te-am vazut….Nu mi-ai lasat nicio impresie. Erai doar o bluza groasa, nici frumoasa, nici urata( nici macar pulover nu te poti numi, dar imi place sa te alint asa). Neagra si extrem de simpla: fara buzunare, fara fermoare, fara niciun model. Ai fost fabricat din acel negru anost, care nu spune nimic. Erai pierdut undeva prin dulapul mamei. Imi amintesc si acum cand te-am vazut prima oara…Te-a scos de acolo, s-a uitat la tine cu un chip inexpresiv, neimpresionat, si mi-a spus: “Ia-l tu, poate o sa ai nevoie de el cand mai mergi pe la munte.” De parca nu aveam atatea hanorace si polare menite sa imi tina de cald in plimbarile mele montane! Ce puteam eu face cu o bluza oarecare, neagra? Am ridicat din umeri, te-am luat in grija mea si te-am aruncat pe undeva prin dulap, uitand de tine din prima secunda in care ai devenit al meu. Iarta-ma…Pe atunci nu stiam nimic despre tine.
Zilele treceau, canicula verii ma facea ca atunci cand mai deschideam dulapul, sa ma uit cu dragoste la toate bluzele de iarna, si sa astept cu nerabdare ziua in care materialul lor avea sa imi mangaie pielea…Dar tu erai pe undeva, prin spate, in umbra, nevazut, nestiut, nedorit . Tacut, un articol vestimentar a carui unica dorinta e sa treaca cat mai nebagat in seama de posesor, nu ca acele rochii decoltate ori fuste scurte care stau in dulapurile tinerelor strigand: “Poarta-ma! Poarta-ma! Am sa te ajut sa primesti atentia de care ai nevoie!”. Prin croiala ta, in comparatie cu toate rochiile alea narcisiste, pline de sine, esti plictisitor, deloc sexy si mult prea simplu. ( Pentru restul lumii, dragul meu. Nu te intrista. Pentru mine, dupa ce am ajuns sa te cunosc…Asta e alta poveste)
Pana intr-o zi, cand mi s-a facut foarte frig si am deschis dulapul, cautand ceva cu care sa ma imbrac. Te-am vazut, atunci. La fel de tacut, la fel de simplu, fara sa-mi atragi atentia cu nimic, asteptand cuminte sa-ti indeplinesti menirea de pulovar, dar nu foarte dezamagit de perspectiva de a ramane doar o bluza uitata in dulap. Te-am luat de acolo, de langa toate bluzele dupa care tanjeam vara ( aproape ca am simtit gelozia celorlalte hanorace: “Cum l-ai ales pe asta? Nu te uiti ca nu arata…nicicum?”), si te-am imbracat.
A fost parca o revelatie. Felul in care te potriveai cu pielea mea, in care ma incalzeai…M-am imbratisat, vrand sa imi ingrop cat mai mult degetele in materialul tau, sa descopar din ce esti facut de ma acoperi atat de bine.
Cred ca mi-ai oferit o lectie de viata in ziua aia. Mi-ai aratat ca lucrurile, uneori, sunt mai mult decat ceea ce par si ca nu trebuie sa judeci dupa prima impresie. E ca si cand ai refuza sa mananci o bomboana pentru ca nu iti place ambalajul in care e invelita. Dar e o prostie! Doar pentru ca nu-ti place ambalajul, asta nu inseamna ca bomboana nu ar fi buna. Un ambalaj nu spune nimic despre ce ai sa gasesti dupa ce il desfaci. Si asa, unii oameni prefera sa arunce bomboanele invelite in ambalaje care nu le atrag atentia si poate ca pierd astfel sansa de a gusta multe sortimente minunate. Asa si cu oamenii. Aparentele lor nu pot spune prea multe despre cum sunt, si pana si fata aia inalta si schiloada, o sperietoare de ciori, cu parul cret si pistrui, ori tanara supraponderala de care parca ti-e scarba, parca ti-e mila, sunt mai mult decat ceea ce par, au atatea de spus, daca te-ai opri sa asculti.
Mi-ai dovedit de atunci, constant, ca esti un adevarat prieten.La fel de tacut, astepti sa am nevoie de tine; si, atunci, nu ma dezamagesti niciodata. Ma incalzesti ca si cand in fibrele tale s-ar afla scantei.
M-am privit intr-o seara in oglinda. Eram imbracata in cine stie ce pantaloni…Si te purtam pe tine. Felul in care ma infatisai mie insumi…Posibilele rochii decoltate, ori fuste scurte? Posibilele neglijeuri sexy? Mi-ar arata, incercand sa-mi ascunda defectele si sa le transforme in ceva frumos, ce nu pot fi niciodata. Ar sta pe carnea mea criticandu-ma. Poate ca prin aspectul lor m-ar face sa arat bine, in vazul lumii, dar, in ochii mei, constienta de imperfectiunea trupului meu, ascuns dincolo de ele, m-ar urati. Ar rade de mine: “ Ce faci? Incerci sa pari altcineva, purtandu-ma pe mine?”. Insa tu…Imi mangai imperfectiunea. Nu esti facut ca sa ma faci sa stralucesc, ci sa ma incalzesti. Ma faci sa ma accept asa cum sunt.
Poate ca m-am atasat de tine pentru ca imi amintesti, intr-un fel, de mine, asa cum esti: tacut, pe cat de simplu poate fi un articol vestimentar, fara sa iti doresti sa atragi atentia asupra ta, stand linistit in coltul tau, gata sa ajuti pe oricine are nevoie de tine, si apoi, cand nu mai e nevoie de tine, aruncat, undeva, uitat acolo.
Dar acum, ca te-am cunoscut…N-am sa mai fac greseala asta. Atunci cand o sa vina vara, te voi impacheta frumos si, in zilele in care voi deschide dulapul tanjind dupa racoarea zilelor de iarna, doar la tine ma voi uita.
Cat ma bucur ca esti “o haina de casa”. Ca te pot purta doar in sanctuarul meu…E ca si cand atunci cand te imbrac, ma port pe mine, ca si cand in fibrele tale se afla o particica din mine, pe care nimeni din afara nu o mai poate vedea.
Daca ar fi sa fiu un articol vestimentar…As vrea sa fiu ca tine. Nu vreo rochie eleganta ori vreun costum, sa stau pe un umeras, perfect, nesifonat, sa infatisez lumii un posesor frumos, stralucitor…Ci vreun tricou larg, de casa. Sa fiu purtat in zilele ploioase, apasand peste mine alte cateva bluze, ori in acele zile cand posesorul simte nevoia de a sta in casa, la televizor, uitandu-se la filme sau chiar la desene animate ( cu totii avem nevoie de zile din astea, desi foarte putini o recunosc). Atunci cand trebuie sa faca curatenie. In diminetile cand isi bea somnoros cafeaua si citeste presa. Daca e vorba de vreun posesor pictor, sa fiu purtat de fiecare data cand deseneaza ceva, patat de pete de acuarela. Vechi, dar sa insemn ceva pentru cel care ma poarta. Sa nu ma poata arunca, chiar daca in timp ajung sa fiu acoperit de pete care nu se mai iau la spalat. Sa miros a toate partidele de sex de care posesorul meu a avut parte fara sa se mai dezbrace de mine. Daca destinul meu ar fi sa fiu un articol de imbracaminte, n-as vrea sa fiu ceva elegant, sa-mi cunosc posesorul doar in cadrul spectacolelor, al cinelor la restaurant ori al petrecerilor.N-as sti nimic despre el, asa….As fi ca un ambalaj. Vreau sa se uite la mine si sa vada o parte din sine insusi. Sa-l cunosc in intregime. Fibrele mele sa fie patate de cafea, de mancarea pe care o arunca in aer, uneori, bebelusii, de tot felul de accidente domestice, patate de viata…Pentru ca ma intreb, dragul meu pulovar care nu stie nimic despre ce e viata, cati dintre noi am putea sa iti spunem ( si crezand in asta) ca viata consta in lucrurile astea mici, pe care le uiti imediat….Ca atunci cand astepti, te chinui, vrei, doresti ceva mare, grandios, spectaculos, nu traiesti, vanezi viata si niste vise poate imposibil de atins, dar atunci cand iti bei cafeaua dimineata, cand injuri din cauza ca esti blocat in trafic, cand te bucuri de un rasarit de soare, cand barfesti la o bere cu un vechi prieten, atunci traiesti…Cati dintre noi iti pot spune ca in fiecare zi primim si clipe de fericire marunta, dar si de mici frustrari, ca o balanta care se afla in echilibru.
As adora sa fiu hanoracul unui baiat si sa fiu oferit unei fete, o simpla cunostinta ori persoana iubita, intr-o seara friguroasa. In cazul in care fata e doar o amica, posesorul meu s-ar dovedi un gentleman. In cazul in care ei doi sunt impreuna…Dupa mine, e unul dintre cele mai frumoase gesturi prin care arati ca tii la cineva. Asa ca, in situatia in care fata ar fi la fel de usor de multumit ca mine, mi-ar placea ca o mana delicata sa ma cuprinda, sa stiu ca sunt privit de niste ochi sclipind de fericire, sa incalzesc un trup fragil. Vezi tu, dragul meu pulovar, ai o posesoare usor de multumit. Nu am nevoie de cadouri scumpe, de bijuterii ori de sesiuni de shopping, dar unele mici gesturi din partea celor dragi ma pot entuziasma mai mult decat orice. O imbratisare cand ma astept mai putin de la un vechi prieten, o ciocolata de la persoana iubita, un mesaj de la mama, ori promisiunea unei zile in care m-as putea afla doar in compania lui si a ta…Nu am nevoie de mult ca sa fiu multumita. Ii las pe marii oameni sa se bucure de gesturi mari.
Dragul meu pulover, ma bucur ca te-am intalnit. Lumea asta ar fi un altfel de loc daca toti oamenii si-ar da seama ca au de invatat ceva de la tine: cum sa fie niste prieteni adevarati, ori lectia umilintei. Dar lasa-i pe ei….Eu am invatat ce trebuia sa invat, de la tine, si am sa-ti raman vesnic recunoscatoare pentru asta.
Te las acum…Vreau sa scriu o alta scrisoare, si pentru bucatica de ciocolata care se gaseste mereu pe tava mea…Lucrurile s-ar putea sa devina mai…intense, aici.
Cu drag,
Posesoarea ta micuta si creata
As vrea sa iti cer scuze pentru felul in care m-am purtat cu tine la inceput, cand inca nu te cunosteam, si sa iti multumesc pentru cum ai grija de mine si ma incalzesti in noptile in care imi este frig. Iarta-ma ca nu mi-am dat seama de la inceput de cat de minunat esti. Cine ar fi crezut ca vom ajunge sa ne intelegem atat de bine?
Trebuie sa intelegi….In prima zi cand te-am vazut….Nu mi-ai lasat nicio impresie. Erai doar o bluza groasa, nici frumoasa, nici urata( nici macar pulover nu te poti numi, dar imi place sa te alint asa). Neagra si extrem de simpla: fara buzunare, fara fermoare, fara niciun model. Ai fost fabricat din acel negru anost, care nu spune nimic. Erai pierdut undeva prin dulapul mamei. Imi amintesc si acum cand te-am vazut prima oara…Te-a scos de acolo, s-a uitat la tine cu un chip inexpresiv, neimpresionat, si mi-a spus: “Ia-l tu, poate o sa ai nevoie de el cand mai mergi pe la munte.” De parca nu aveam atatea hanorace si polare menite sa imi tina de cald in plimbarile mele montane! Ce puteam eu face cu o bluza oarecare, neagra? Am ridicat din umeri, te-am luat in grija mea si te-am aruncat pe undeva prin dulap, uitand de tine din prima secunda in care ai devenit al meu. Iarta-ma…Pe atunci nu stiam nimic despre tine.
Zilele treceau, canicula verii ma facea ca atunci cand mai deschideam dulapul, sa ma uit cu dragoste la toate bluzele de iarna, si sa astept cu nerabdare ziua in care materialul lor avea sa imi mangaie pielea…Dar tu erai pe undeva, prin spate, in umbra, nevazut, nestiut, nedorit . Tacut, un articol vestimentar a carui unica dorinta e sa treaca cat mai nebagat in seama de posesor, nu ca acele rochii decoltate ori fuste scurte care stau in dulapurile tinerelor strigand: “Poarta-ma! Poarta-ma! Am sa te ajut sa primesti atentia de care ai nevoie!”. Prin croiala ta, in comparatie cu toate rochiile alea narcisiste, pline de sine, esti plictisitor, deloc sexy si mult prea simplu. ( Pentru restul lumii, dragul meu. Nu te intrista. Pentru mine, dupa ce am ajuns sa te cunosc…Asta e alta poveste)
Pana intr-o zi, cand mi s-a facut foarte frig si am deschis dulapul, cautand ceva cu care sa ma imbrac. Te-am vazut, atunci. La fel de tacut, la fel de simplu, fara sa-mi atragi atentia cu nimic, asteptand cuminte sa-ti indeplinesti menirea de pulovar, dar nu foarte dezamagit de perspectiva de a ramane doar o bluza uitata in dulap. Te-am luat de acolo, de langa toate bluzele dupa care tanjeam vara ( aproape ca am simtit gelozia celorlalte hanorace: “Cum l-ai ales pe asta? Nu te uiti ca nu arata…nicicum?”), si te-am imbracat.
A fost parca o revelatie. Felul in care te potriveai cu pielea mea, in care ma incalzeai…M-am imbratisat, vrand sa imi ingrop cat mai mult degetele in materialul tau, sa descopar din ce esti facut de ma acoperi atat de bine.
Cred ca mi-ai oferit o lectie de viata in ziua aia. Mi-ai aratat ca lucrurile, uneori, sunt mai mult decat ceea ce par si ca nu trebuie sa judeci dupa prima impresie. E ca si cand ai refuza sa mananci o bomboana pentru ca nu iti place ambalajul in care e invelita. Dar e o prostie! Doar pentru ca nu-ti place ambalajul, asta nu inseamna ca bomboana nu ar fi buna. Un ambalaj nu spune nimic despre ce ai sa gasesti dupa ce il desfaci. Si asa, unii oameni prefera sa arunce bomboanele invelite in ambalaje care nu le atrag atentia si poate ca pierd astfel sansa de a gusta multe sortimente minunate. Asa si cu oamenii. Aparentele lor nu pot spune prea multe despre cum sunt, si pana si fata aia inalta si schiloada, o sperietoare de ciori, cu parul cret si pistrui, ori tanara supraponderala de care parca ti-e scarba, parca ti-e mila, sunt mai mult decat ceea ce par, au atatea de spus, daca te-ai opri sa asculti.
Mi-ai dovedit de atunci, constant, ca esti un adevarat prieten.La fel de tacut, astepti sa am nevoie de tine; si, atunci, nu ma dezamagesti niciodata. Ma incalzesti ca si cand in fibrele tale s-ar afla scantei.
M-am privit intr-o seara in oglinda. Eram imbracata in cine stie ce pantaloni…Si te purtam pe tine. Felul in care ma infatisai mie insumi…Posibilele rochii decoltate, ori fuste scurte? Posibilele neglijeuri sexy? Mi-ar arata, incercand sa-mi ascunda defectele si sa le transforme in ceva frumos, ce nu pot fi niciodata. Ar sta pe carnea mea criticandu-ma. Poate ca prin aspectul lor m-ar face sa arat bine, in vazul lumii, dar, in ochii mei, constienta de imperfectiunea trupului meu, ascuns dincolo de ele, m-ar urati. Ar rade de mine: “ Ce faci? Incerci sa pari altcineva, purtandu-ma pe mine?”. Insa tu…Imi mangai imperfectiunea. Nu esti facut ca sa ma faci sa stralucesc, ci sa ma incalzesti. Ma faci sa ma accept asa cum sunt.
Poate ca m-am atasat de tine pentru ca imi amintesti, intr-un fel, de mine, asa cum esti: tacut, pe cat de simplu poate fi un articol vestimentar, fara sa iti doresti sa atragi atentia asupra ta, stand linistit in coltul tau, gata sa ajuti pe oricine are nevoie de tine, si apoi, cand nu mai e nevoie de tine, aruncat, undeva, uitat acolo.
Dar acum, ca te-am cunoscut…N-am sa mai fac greseala asta. Atunci cand o sa vina vara, te voi impacheta frumos si, in zilele in care voi deschide dulapul tanjind dupa racoarea zilelor de iarna, doar la tine ma voi uita.
Cat ma bucur ca esti “o haina de casa”. Ca te pot purta doar in sanctuarul meu…E ca si cand atunci cand te imbrac, ma port pe mine, ca si cand in fibrele tale se afla o particica din mine, pe care nimeni din afara nu o mai poate vedea.
Daca ar fi sa fiu un articol vestimentar…As vrea sa fiu ca tine. Nu vreo rochie eleganta ori vreun costum, sa stau pe un umeras, perfect, nesifonat, sa infatisez lumii un posesor frumos, stralucitor…Ci vreun tricou larg, de casa. Sa fiu purtat in zilele ploioase, apasand peste mine alte cateva bluze, ori in acele zile cand posesorul simte nevoia de a sta in casa, la televizor, uitandu-se la filme sau chiar la desene animate ( cu totii avem nevoie de zile din astea, desi foarte putini o recunosc). Atunci cand trebuie sa faca curatenie. In diminetile cand isi bea somnoros cafeaua si citeste presa. Daca e vorba de vreun posesor pictor, sa fiu purtat de fiecare data cand deseneaza ceva, patat de pete de acuarela. Vechi, dar sa insemn ceva pentru cel care ma poarta. Sa nu ma poata arunca, chiar daca in timp ajung sa fiu acoperit de pete care nu se mai iau la spalat. Sa miros a toate partidele de sex de care posesorul meu a avut parte fara sa se mai dezbrace de mine. Daca destinul meu ar fi sa fiu un articol de imbracaminte, n-as vrea sa fiu ceva elegant, sa-mi cunosc posesorul doar in cadrul spectacolelor, al cinelor la restaurant ori al petrecerilor.N-as sti nimic despre el, asa….As fi ca un ambalaj. Vreau sa se uite la mine si sa vada o parte din sine insusi. Sa-l cunosc in intregime. Fibrele mele sa fie patate de cafea, de mancarea pe care o arunca in aer, uneori, bebelusii, de tot felul de accidente domestice, patate de viata…Pentru ca ma intreb, dragul meu pulovar care nu stie nimic despre ce e viata, cati dintre noi am putea sa iti spunem ( si crezand in asta) ca viata consta in lucrurile astea mici, pe care le uiti imediat….Ca atunci cand astepti, te chinui, vrei, doresti ceva mare, grandios, spectaculos, nu traiesti, vanezi viata si niste vise poate imposibil de atins, dar atunci cand iti bei cafeaua dimineata, cand injuri din cauza ca esti blocat in trafic, cand te bucuri de un rasarit de soare, cand barfesti la o bere cu un vechi prieten, atunci traiesti…Cati dintre noi iti pot spune ca in fiecare zi primim si clipe de fericire marunta, dar si de mici frustrari, ca o balanta care se afla in echilibru.
As adora sa fiu hanoracul unui baiat si sa fiu oferit unei fete, o simpla cunostinta ori persoana iubita, intr-o seara friguroasa. In cazul in care fata e doar o amica, posesorul meu s-ar dovedi un gentleman. In cazul in care ei doi sunt impreuna…Dupa mine, e unul dintre cele mai frumoase gesturi prin care arati ca tii la cineva. Asa ca, in situatia in care fata ar fi la fel de usor de multumit ca mine, mi-ar placea ca o mana delicata sa ma cuprinda, sa stiu ca sunt privit de niste ochi sclipind de fericire, sa incalzesc un trup fragil. Vezi tu, dragul meu pulovar, ai o posesoare usor de multumit. Nu am nevoie de cadouri scumpe, de bijuterii ori de sesiuni de shopping, dar unele mici gesturi din partea celor dragi ma pot entuziasma mai mult decat orice. O imbratisare cand ma astept mai putin de la un vechi prieten, o ciocolata de la persoana iubita, un mesaj de la mama, ori promisiunea unei zile in care m-as putea afla doar in compania lui si a ta…Nu am nevoie de mult ca sa fiu multumita. Ii las pe marii oameni sa se bucure de gesturi mari.
Dragul meu pulover, ma bucur ca te-am intalnit. Lumea asta ar fi un altfel de loc daca toti oamenii si-ar da seama ca au de invatat ceva de la tine: cum sa fie niste prieteni adevarati, ori lectia umilintei. Dar lasa-i pe ei….Eu am invatat ce trebuia sa invat, de la tine, si am sa-ti raman vesnic recunoscatoare pentru asta.
Te las acum…Vreau sa scriu o alta scrisoare, si pentru bucatica de ciocolata care se gaseste mereu pe tava mea…Lucrurile s-ar putea sa devina mai…intense, aici.
Cu drag,
Posesoarea ta micuta si creata
marți, 5 octombrie 2010
Let it rain...
Cat am asteptat zilele ca asta! Zile mohorate, in care stai in casa, imbracat intr-un pulovar, bei o cana de ceai si te uiti la filmele tale preferate, ori te ghemuiesti in pat, in patura, cu o carte in mana...Ori in care, atunci cand iesi afara, tremuri putin de frig la inceput, oricat de gros ai fi imbracat. Departe de a fi depresiva, intodeauna mi-a placut aceasta vreme. De cand ma stiu, asteptam vara doar pentru ca era vacanta, nicidecum pentru caldura si pentru faptul ca ma puteam imbraca in fuste scurte.
Imi place sa simt frigul. Senzatia aceea ca esti in viata, ca tremuri, ca simti ceva...Cand eram mica, nimic nu imi placea mai mult decat sa imi incalzesc mainile la calorifer dupa ce ma intorceam de la sanius. Am plans odata de frig, pentru ca imi inghetasera mainile. Nu poti plange de cald.
Vara e un spectacol. Iarna e magie.
Imi place sa ascult ploaia cum bate in geam, ori sa ma plimb prin ploaie si sa las picaturile de ploaie sa imi intre pe sub piele, sa imi ravaseasca parul.
O imagine perfecta pentru mine? Nu a fost niciodata o plaja din vreo insula din Caraibe, cu nisipul fin, si hamace intinse sub palmieri, cu marea turcoaz si cerul senin. Ci o cabana de munte, undeva, la o altitudine destul de mare, un semineu si o cana de ciocolata calda ori de vin fiert....Ci munti cu crestele inzapezite. Zapada alba ca in basmele din copilaria noastra.
Imi place vara, dar iubesc iarna.
Imi place sa simt frigul. Senzatia aceea ca esti in viata, ca tremuri, ca simti ceva...Cand eram mica, nimic nu imi placea mai mult decat sa imi incalzesc mainile la calorifer dupa ce ma intorceam de la sanius. Am plans odata de frig, pentru ca imi inghetasera mainile. Nu poti plange de cald.
Vara e un spectacol. Iarna e magie.
Imi place sa ascult ploaia cum bate in geam, ori sa ma plimb prin ploaie si sa las picaturile de ploaie sa imi intre pe sub piele, sa imi ravaseasca parul.
O imagine perfecta pentru mine? Nu a fost niciodata o plaja din vreo insula din Caraibe, cu nisipul fin, si hamace intinse sub palmieri, cu marea turcoaz si cerul senin. Ci o cabana de munte, undeva, la o altitudine destul de mare, un semineu si o cana de ciocolata calda ori de vin fiert....Ci munti cu crestele inzapezite. Zapada alba ca in basmele din copilaria noastra.
Imi place vara, dar iubesc iarna.
duminică, 3 octombrie 2010
High school never ends
Lumea poate sa fie ca o scena de teatru, unde fiecare joaca un rol…Lumea poate sa fie ca o jungla, unde trebuie sa lupti pentru a supravietui…Dar cred ca lumea seamana cel mai bine cu un liceu.
4 ani…Patru ani binecuvantati sau blestemati, si urmeaza absolvirea. Crezi ca o sa dai peste altceva dincolo de portile liceului? Nu. Nu mai termini niciodata liceul, lumea intreaga se invarte dupa aceleasi reguli ca in liceu.
In orice grup mai mare, in orice multime, in orice echipa de la un viitor job…Ii vei intalni.
Intodeauna vor exista acei oameni ca profesorii aia enervanti, care sunt convinsi ca stiu totul si ca tu nu esti altceva decat un cretin, dar care, daca ii analizezi atent, descoperi ca de fapt nu stiu mare lucru. Intodeauna vor exista directorii, conducatorii lumii.
Peste tot vei da peste acei oameni populari…Care pot sa fie sociabili, de treaba, prieteni cu toata lumea, genul acela de persoane carora norocul le-a suras in toate privintele, inzestrate, pe langa un aspect fizic placut, si cu inteligenta, aceia pe care nu ii poti uri chiar daca tot ce iti doresti e sa ajungi ca ei, or afurisiti si plini de sine, cei care creeaza trendurile, aceia care privesc restul lumii, care nu au haine de firma ca ei de undeva de sus, si nu schimba o vorba cu cine nu e de nasul lor. Datorita norocului, oamenii astia ajung sa conduca, exact cum conduceau in curtea liceului. Insa, mai exista si cativa care nu se bucura de acelasi noroc, si ajung sa fie condusi de tocilari…Sa te feresti aici!
Peste tot vei da peste tocilari. Si sa fii sigur ca ei, din incapatanare, vor ajunge in posturi de conducere ( ori cel putin vor incerca din rasputeri). Daca nimeresc peste unii din acei populari mandri, carora norocul nu le-a mai suras, or sa se razbune pentru tot ce au trait in liceu: pentru toate glumele facute pe seama lor, si poreclele pe care trebuiau sa le accepte…Pentru ca ii trimiteau sa le cumpere pranzul, ori chiar le luau pranzul. Pentru ca erau mereu refuzati atunci cand isi faceau curajul sa invite pe cineva in oras. Pentru toate serile in care stateau sa joace Solitaire, in timp ce ceilalti ieseau prin cubluri. In noua cazuri din zece, atunci cand auzi pe cineva plangandu-se de un sef afurisit, care il “fute la cap toata ziua”, seful acela nu este altceva decat un tocilar dintr-un liceu care a ajung intr-un post de conducere, si a dat peste un popular fara noroc. Degeaba bietul angajat striga: Nu sunt eu colegul ala care te baga cu capul in toaleta in prima zi de scoala! Si oricum, revino-ti! Nu mai suntem in liceu!”. Directorul, cu un ranjet pervers pe fata, i-ar raspunde: Ba da…Inca suntem. Si acum e timpul meu”, si –ar da si mai multe sarcini de facut. Atunci cand auzi despre vreo secretara care a ajuns in situatia de a ii oferi felatii sefului inainte de vreo sedinta, acel sef, tocilar, vede in ea fata aceea populara pentru care a facut o pasiune in liceu, care nici nu stia de existenta lui.
Majoretele...Sunt peste tot. La fel de bune, dar mult mai siliconate ca in liceu. Fac galerie prin cubluri, ori la tot felul de evenimente mondene.
Ciudatii….Aceia care refuza sa fie incadrati intr-un stereotip, in liceu, care indraznesc sa fie originali, stiind ca nu iti cade cerul in cap din cauza asta, ori rebeli fara cauza…Si pe ei ii intalnesti peste tot. Operele lor de arta te pot incanta sau soca. Insa, pe ei ii poti intalni si la Jilava, pentru trafic de droguri.
Retrasii…Cei invizibili, care in liceu nu indrazneau sa iasa din clasa, ori nu voiau, oamenii tacuti pe care de abia de ii observi? Si pe ei ii vezi peste tot. Toti oamenii care se multumesc cu un post decent, cat sa poata trai, care nu vor sa avanseze, care parca s-ar plange de guvern, parca nu…Ei sunt.
Batausii….Ii intalnesti atat de des! Oameni ai violentei, care nu stiu sa isi expuna altfel punctul de vedere decat folosindu-se de forta fizica.
Societatea este structurata cam la fel cum se structurau relatiile dintre elevi in liceu. Dorinta de a fi “la moda” devine telul de a conduce. Mereu exista cineva mai puternic, mai popular, mai cu bani, care sa hartuiasca pe cineva mai slab. In asta consta totul: in a gasi pe cineva mai slab decat tine, pe care sa-l conduci, de care sa profiti. Barfele, rautatile din liceu, toate farsele si acel tratament care pe unii mai retrasi, ii marcheaza pe viata, ori ii face sa isi doreasca sa se razbune? Se agraveaza, in lumea asta, un imens liceu. Devin adevarate santajari, manipulari, comploturi, totul pentru a detine controlul, totul pentru a fi puternic. Si daca in liceu, putem spune ca exista scuza de a fi tanar si prost, pentru toate greselile pe care le-am facut, ce scuze are toata lumea, deja matura, pentru prostiile de mii de ori mai mari pe care le face?
Festivitatea de absolvire…Ai crescut. Esti pregatit sa cuceresti lumea, sa iti lupti propriile lupte…Poate ca ai de spus un discurs. Poate, daca esti mai emotiv, la un moment dat, glasul o sa inceapa sa iti tremure si vei varsa o lacrima, doua…Pe motiv ca s-a terminat liceul.
Daca va fi sa plang, atunci, voi plange doar pentru ca stiu prea bine ca liceul de fapt nu s-a terminat, ca lumea asta s-a blocat in faza asta....Ca e o lume imatura, superficiala, care nu poate sa creasca si sa treaca peste dorinta de a fi la moda, o lume in care cei slabi vor fi intotdeauna hartuiti de batausi ori de cei care pentru ca au cele mai frumoase haine si cele mai scumpe masini, isi permit sa conduca. Doar pentru ca stiu prea bine ca lumea asta ar trebui toata adunata undeva si scuturata bine: “E timpul sa absolvesti! “
4 ani…Patru ani binecuvantati sau blestemati, si urmeaza absolvirea. Crezi ca o sa dai peste altceva dincolo de portile liceului? Nu. Nu mai termini niciodata liceul, lumea intreaga se invarte dupa aceleasi reguli ca in liceu.
In orice grup mai mare, in orice multime, in orice echipa de la un viitor job…Ii vei intalni.
Intodeauna vor exista acei oameni ca profesorii aia enervanti, care sunt convinsi ca stiu totul si ca tu nu esti altceva decat un cretin, dar care, daca ii analizezi atent, descoperi ca de fapt nu stiu mare lucru. Intodeauna vor exista directorii, conducatorii lumii.
Peste tot vei da peste acei oameni populari…Care pot sa fie sociabili, de treaba, prieteni cu toata lumea, genul acela de persoane carora norocul le-a suras in toate privintele, inzestrate, pe langa un aspect fizic placut, si cu inteligenta, aceia pe care nu ii poti uri chiar daca tot ce iti doresti e sa ajungi ca ei, or afurisiti si plini de sine, cei care creeaza trendurile, aceia care privesc restul lumii, care nu au haine de firma ca ei de undeva de sus, si nu schimba o vorba cu cine nu e de nasul lor. Datorita norocului, oamenii astia ajung sa conduca, exact cum conduceau in curtea liceului. Insa, mai exista si cativa care nu se bucura de acelasi noroc, si ajung sa fie condusi de tocilari…Sa te feresti aici!
Peste tot vei da peste tocilari. Si sa fii sigur ca ei, din incapatanare, vor ajunge in posturi de conducere ( ori cel putin vor incerca din rasputeri). Daca nimeresc peste unii din acei populari mandri, carora norocul nu le-a mai suras, or sa se razbune pentru tot ce au trait in liceu: pentru toate glumele facute pe seama lor, si poreclele pe care trebuiau sa le accepte…Pentru ca ii trimiteau sa le cumpere pranzul, ori chiar le luau pranzul. Pentru ca erau mereu refuzati atunci cand isi faceau curajul sa invite pe cineva in oras. Pentru toate serile in care stateau sa joace Solitaire, in timp ce ceilalti ieseau prin cubluri. In noua cazuri din zece, atunci cand auzi pe cineva plangandu-se de un sef afurisit, care il “fute la cap toata ziua”, seful acela nu este altceva decat un tocilar dintr-un liceu care a ajung intr-un post de conducere, si a dat peste un popular fara noroc. Degeaba bietul angajat striga: Nu sunt eu colegul ala care te baga cu capul in toaleta in prima zi de scoala! Si oricum, revino-ti! Nu mai suntem in liceu!”. Directorul, cu un ranjet pervers pe fata, i-ar raspunde: Ba da…Inca suntem. Si acum e timpul meu”, si –ar da si mai multe sarcini de facut. Atunci cand auzi despre vreo secretara care a ajuns in situatia de a ii oferi felatii sefului inainte de vreo sedinta, acel sef, tocilar, vede in ea fata aceea populara pentru care a facut o pasiune in liceu, care nici nu stia de existenta lui.
Majoretele...Sunt peste tot. La fel de bune, dar mult mai siliconate ca in liceu. Fac galerie prin cubluri, ori la tot felul de evenimente mondene.
Ciudatii….Aceia care refuza sa fie incadrati intr-un stereotip, in liceu, care indraznesc sa fie originali, stiind ca nu iti cade cerul in cap din cauza asta, ori rebeli fara cauza…Si pe ei ii intalnesti peste tot. Operele lor de arta te pot incanta sau soca. Insa, pe ei ii poti intalni si la Jilava, pentru trafic de droguri.
Retrasii…Cei invizibili, care in liceu nu indrazneau sa iasa din clasa, ori nu voiau, oamenii tacuti pe care de abia de ii observi? Si pe ei ii vezi peste tot. Toti oamenii care se multumesc cu un post decent, cat sa poata trai, care nu vor sa avanseze, care parca s-ar plange de guvern, parca nu…Ei sunt.
Batausii….Ii intalnesti atat de des! Oameni ai violentei, care nu stiu sa isi expuna altfel punctul de vedere decat folosindu-se de forta fizica.
Societatea este structurata cam la fel cum se structurau relatiile dintre elevi in liceu. Dorinta de a fi “la moda” devine telul de a conduce. Mereu exista cineva mai puternic, mai popular, mai cu bani, care sa hartuiasca pe cineva mai slab. In asta consta totul: in a gasi pe cineva mai slab decat tine, pe care sa-l conduci, de care sa profiti. Barfele, rautatile din liceu, toate farsele si acel tratament care pe unii mai retrasi, ii marcheaza pe viata, ori ii face sa isi doreasca sa se razbune? Se agraveaza, in lumea asta, un imens liceu. Devin adevarate santajari, manipulari, comploturi, totul pentru a detine controlul, totul pentru a fi puternic. Si daca in liceu, putem spune ca exista scuza de a fi tanar si prost, pentru toate greselile pe care le-am facut, ce scuze are toata lumea, deja matura, pentru prostiile de mii de ori mai mari pe care le face?
Festivitatea de absolvire…Ai crescut. Esti pregatit sa cuceresti lumea, sa iti lupti propriile lupte…Poate ca ai de spus un discurs. Poate, daca esti mai emotiv, la un moment dat, glasul o sa inceapa sa iti tremure si vei varsa o lacrima, doua…Pe motiv ca s-a terminat liceul.
Daca va fi sa plang, atunci, voi plange doar pentru ca stiu prea bine ca liceul de fapt nu s-a terminat, ca lumea asta s-a blocat in faza asta....Ca e o lume imatura, superficiala, care nu poate sa creasca si sa treaca peste dorinta de a fi la moda, o lume in care cei slabi vor fi intotdeauna hartuiti de batausi ori de cei care pentru ca au cele mai frumoase haine si cele mai scumpe masini, isi permit sa conduca. Doar pentru ca stiu prea bine ca lumea asta ar trebui toata adunata undeva si scuturata bine: “E timpul sa absolvesti! “
duminică, 5 septembrie 2010
I write sins, not tragedies
Picaturile de ploaie ii intrau pe sub tricou si se prelingeau incet pe spatele lui. Dintotdeauna ii placuse sa se plimbe prin ploaie, cu castile in urechi. Nu se grabea, ca ceilalti oameni care isi tineau pumnii stransi de manerele umbrelelor si care alergau sa se adaposteasca undeva. Niciodata nu a inteles de ce toti acei oameni nu se opreau o clipa din goana lor, sa asculte rapaitul ploii, sa simta apa curgand pe pielea lor, infiorandu-i…Ce bine ar fi fost daca ploaia i-ar fi putut spala si sufletul!
Nu putea fugi la nesfarsit, trebuia sa se intoarca. Acel an petrecut in strainatate, departe de familie si prieteni, departe de ea, trecuse incredibil de greu. Faptul de a studia un an la universitatea de Drept in Londra era doar un pretext pentru plecarea lui. Oricum, ar fi plecat. Devenise tot mai greu sa isi infranga demonii interiori, sa asculte de vocea ratiunii, si s-a gandit ca timpul si distanta ii vor vindeca sufletul bolnav. Avea sa fie un adevarat test, intoarcerea lui. Oare reusise sa uite? Oare n-ar mai trebuit sa stea la mii de kilometri departare de ceea ce dorea, dar nu putea avea, pentru ca ar fi fost prea gresit, mai mult decat un pacat, inca un an, doi? Dar, vine o vreme cand trebuie sa te opresti, sa-ti privesti problema in fata si sa o infrunti. Reusise atata timp…Trebuia sa poata si in continuare.
Nici nu si-a dat seama cand a ajuns in fata blocului. Si-a inchis i-podul si a urcat incet scarile spre apartamentul parintilor lui. Se chinuia. Amana momentul revederii, momentul pe care il asteptase cu inima chinuita de remuscare, dar in acelasi timp tremurand de nerabdare.
I s-a parut ca de o eternitate urca acele scari spre rai, spre iad, spre izbavirea sau condamnarea lui, atunci cand a ajuns in fata usii. Era prins intre dorinta de a pleca cat mai departe si nevoia de a se intoarce, de a se mai chinui in minciuna in care traise atata timp. A batut la usa, si parca si acele ciocanituri ii tradau nerabdarea, urlau despre vina lui. Batea intr-una, ca si cand ar fi fost nevoit sa intre in casa pentru a se ascunde de o banda de criminali care voiau sa-i improaste sangele peste tot.
Sora lui geamana i-a deschis, in cele din urma. Tocmai iesise din baie, si isi pusese un prosop pe ea.
Avea sa fie iadul, pentru el.
Nu poti sa explici o obsesie. Pur si simplu, exista. O simti, ca o piatra care te loveste in cap, ca un junghi in inima, ca o sete pe care trebuie sa o stingi, ca o foame care urla Aici si Acum. Dragostea e ceva abstract, nu o poti defini, uneori nu iti dai seama de existenta ei, obsesia nu te lasa sa uiti ca e acolo. Te poate controla, sau o poti tine in frau. De cand se luptase cu ea? Nu isi mai amintea. Era ca un duel, si voia sa castige,pentru ca era prea mandru. Lupta incepuse din prima zi in care isi daduse seama ca o doreste pe sora lui geamana. Nu incepuse ca o dorinta fizica, nici pe departe, din cauza ca sora lui se ascundea in spatele unor haine largi si neatractive, era o tocilara care stia totul despre calculatoare, care se uita la filme SF si care nu avea deloc viata sociala, spre deosebire de el, ce avea foarte multi prieteni, ii placea sa iasa si era implicat intr-o gramada de activitati. Era senzatia ca ii apartine, pe care o avusese dintotdeauna. Era dorinta sa o protejeze de orice pericole. Era convingerea ca atunci cand se afla langa ea, nu mai avea nevoie de nimic altceva. De fiecare data cand se uita in ochii ei, ascunsi in spatele unor perechi de ochelari vechi, avea impresia ca acolo se afla o poarta spre o lume pe care o cunoscuse candva, pe care o uitase si pe care trebuia neaparat sa o cunoasca din nou, astfel existenta lui ar fi fost pustie, astfel ar fi ramas un gol in sufletul lui. Si, intr-o zi, nici el nu mai stia cand, s-a intrebat oare cum arata trupul ei gol si alb, si-a imaginat cum ar fi ca mainile lui sa se plimbe pe pielea ei catifelata, ori sa ii mangaie parul lung si carliontat, cum ar fi…De atunci, a dus o lupta fata de propria persoana, toate astea pentru ca avea un caracter incredibil de onest. Toti prietenii lui ii spuneau ca exista tot mai putine persoane ca el, care aleg sa faca ceea ce trebuie in loc sa isi asculte instinctele primare, dorintele copilaresti, ca este cea mai corecta si cinstita persoana pe care o stiu. De ar fi stiut ei chinul interior prin care trecea! Incerca sa isi infranga obsesia, sa o anihileze, dar nu reusea. Traia intr-o minciuna, ca totul este bine cu el, ca este unul dintre acei cavaleri la care viseaza toate fetele, bine facut, cu un caracter integru, amuzant, cand de fapt el o dorea pe sora lui! Nu putea sa isi asculte foamea, oricat de tare acel Aici si Acum, de fiecare data cand sora lui era langa el, ii rodea stomacul, ii macina inima, il lovea in moalele capului. Nu o urmarise niciodata, nu o privea noaptea cand doarme, nu incerca sa o spioneze cand facea dus, desi ideile astea ii provocau uneori erectii de care se rusina. In schimb, isi strica calculatorul intentionat din cand in cand, si se prefacea un nestiutor, pentru ca asa o putea privi chiar si ore bune cum ea i-l repara, amuzata de “nestiinta” lui. De fiecare data cand gasca ei de prieteni tocilari, majoritatea baieti, veneau in vizita, ii venea sa stea cu ochii pe ei, sa-i ia la bataie pe toti. I se parea ca toti o doresc, era de-a dreptul paranoic. O scotea in fiecare vineri in oras, si existau momente din viata lui in care astepta doar aceste seri, in care nimic altceva nu ii mai trezea interesul. Odata, a inventat o adresa de e-mail si s-a prefacut a fi un strain. Corespondenta dintre ei a durat trei luni, timp in care au comunicat mai mult decat toata viata lor, in care a aflat mai multe despre ea, pentru ca reusise sa ii castige increderea si ea, fara sa banuiasca o clipa care era identitatea strainului, i se destanuia lipsita de inhibitii. A inventat o intreaga alta poveste despre el, si-a creat o personalitate virtuala in conformitate cu tipul de baiat despre care banuia ca sora lui s-ar putea indragosti, drept urmare, dupa o luna, e-mailurile amicale s-au transformat in adevarate declaratii de dragoste. In fiecare seara de vineri, ii vorbea numai despre acel strain. El, prefacandu-se sceptic, ii spunea: Cum poti iubi pe cineva despre care nici nu stii cum arata? “. Ii raspundea ca au tot timpul din lume si ca inca nu simte dorinta de a sti asta, ca era indragostita de personalitatea lui si ca putea arata oricum, atata timp cat putea sa vorbeasca cu el despre orice. Cand citea acele confesiuni ale ei, isi simtea sufletul impacat. Ar fi aprobat orice prostie ar fi zis, ar fi sustinut orice convingere de-a ei, iubea tot ce ii spunea. Isi dezvaluia sufletul in fata lui, nu mai era fata aceea timida si tacuta, si descoperise ca adevarata pasiune pe care o facuse era pentru ceea ce era ea, ce completa intr-un mod perfect tot ce era el. Insa, atunci cand, intr-un e-mail, a scris la final ca asteapta sa ii trimita niste poze, a facut cel mai greu lucru din viata lui: i-a scris un e-mail in care a spus ca totul a fost o minciuna, ca se plictisea si de asta coresponda cu ea si ca nu mai vrea sa stie nimic de ea. Stia ca o sa-i franga inima, si ca nu i se mai intamplase deloc asta pana acum, dar imediat sentimentul de vina a fost dat uitarii, pentru ca in acea perioada si-a gasit alinarea in compania lui si petreceau impreuna mai mult timp ca niciodata.
Incerca sa isi explice obsesia. Nu reusise. Doar exista.
Un an..Un an de cand nu o mai vazuse. Un an in care de fiecare data cand vorbea cu ea la telefon, simtea un gol in stomac, in care ii simtise lipsa ca si cand cineva i-ar fi amputat o mana. Un an..Cum a putut crede ca avea sa ii treaca?
Nu indraznea sa intre in casa. Se holba la ea, indrebandu-se de ce nu fuge, speriata. Niciodata nu o mai vazuse imbracata atat de sumar. Parul negru si ud ii cadea pe umeri, drept, nu purta ochelarii, iar prosopul pe care il legase in dreptul unui umar ii ajungea pana la genunchi si dezvaluia privirilor sale o realitate mai frumoasa decat fanteziile sale. Avea talia subtire si niste sani rotunzi. De cate ori nu se intrebase cum arata sanii ei, cat ii ura tricourile care si pe el ar fi stat ca pe gard, ce nu dezvaluiau nimic!
Era ca si cand nu mai putea sa lupte. Obosise. Insa tot mai era ceva din el care se opunea. Nu voia sa o raneasca, sa ii distruga viata…
- Te asteptam sa vii maine…
Auzindu-i vocea, era ca si cand un painjen s-ar fi plimbat pe spatele lui.
- Intra, ma duc sa ma schimb…
In secunda in care s-a intors cu spatele la el, monstrul ala interior a urlat din cauza dorintei de a-i trage prosopul de pe ea. Nu stia sa defineasca ce il facuse sa reziste tentatiei. Nu banuise ca arata atat de bine.
S-a dus in bucatarie. Se simtea bolnav, iar gandurile care ii treceau prin minte il faceau sa-si doreasca sa poata sa iasa din sine insusi si sa se scuture bine de tot, sa isi dea pumni, sa se trezeasca. Sora lui! Cum putea sa o doreasca pe sora lui? Era prea gresit.
S-a intors, imbracata ca de obicei, dar in mintea lui inca staruia imaginea trupului ei acoperit doar de acel prosop.
- Cum a fost…
- Sunt foarte obosit, ma duc sa ma culc!
A plecat in camera lui, inainte ca sora lui sa mai apuce sa spuna altceva.
*
Zborul il obosise, intr-adevar. Dormise chinuit de niste visuri pe care le ura, din cauza ca erau atat de gresite, din cauza ca ii placeau prea mult. Ar fi trebuit sa traga acel prosop de pe ea, sa o lipeasca de un perete si sa o mangaie pe tot corpul. Corp, care, oricum ar fi aratat, nu ii pasa. Daca obsesia lui era pur fizica, s-ar fi consumat de mult. Ar fi intrat intr-o noapte in camera ei si ar fi obtinut ce voia. Poate ca apoi i-ar fi trecut. Obsesiile pur fizice sunt usor de satisfacut si dispar imediat. El o dorea pe ea. Dorea sa gaseasca un loc care sa le apartina lor, unde sa poata sa traiasca impreuna, unde lumea sa nu stie cat de vinovat e, dorea sa aprinda in ea macar o mica parte din ce ardea in el, incinerand incet incet tot ce mai ramasese neatins de pacat. Dorea sa isi aduca aminte de acea lume de demult oglindita in ochii ei. Dorea ca ea sa existe doar pentru el, sa o venereze toata viata lui, ca pe o icoana.
Nu mai putea rezista, avea nevoie de ea, tanjea dupa ea asa cum un orb tanjeste dupa lumina pierduta. Pentru el, nu ar fi fost nicio binecuvantare sa vada din nou, ci un blestem pacatos de perfect.
A deschis incet usa de la camera ei. Dormea ca un inger, iar razele lunii ii mangaiau chipul. S-a asezat in genunchi langa pat si si-a trecut degetele peste obrazul ei. Ar fi vrut sa o picteze. Ar fi putut sa o priveasca asa o eternitate. Ar fi vrut sa i picteze nudul undeva, pe o plaja, cu lumina lunii pline cazand pe trupul ei, facand-o sa para o zeita.
Dormea imbracata intr-unul din tricourile ei negre si foarte largi, care ii ajungea pana aproape de genunchi. A tras incet de el, in sus, avand grija sa nu o trezeasca. Isi plimba degetele peste sfarcurile ei intarite din cauza frigului. Se ura pentru ceea ce facea, voia sa se opreasca, trebuia sa se opreasca, dar ii era imposibil. Isi framanta degetele in abdomenul ei. Carnea aia..Trupul ei fragil si neprihanit, carapace a sufletului pe care il simtea completandu-l pe al lui…Era atat de bine! Si-a coborat incet degetele pe coapsele ei. Ii era sila de sine insusi, dar nu putea sa nu ii atinga pielea fina. Sora lui a inceput sa respire sacadat, dar nu deschisese ochii. “Shh, draga mea, visezi acum…Visezi ca un necunoscut iti exploreaza pentru prima oara trupul. Sunt doar un necunoscut…” I-a dat chilotii jos, fara sa se mai gandeasca la pacate si vina si iad, ci doar la felul in care ii putea venera sufletul si invalui trupul in placere, si chiar atunci sora lui s-a trezit. A scos un strigat, terifiata, dar el a apasat cu palma peste gura ei. Nu ar fi suportat sa o auda tipand. Nu ar fi suportat sa stie ca o raneste. Nu voia sa o raneasca. Sa o auda tipand, ar fi insemnat ca cineva sa ii rupa sufletul in mii de bucati, ar fi fost ca si cand sufletul lui ar fi fost infierat.
- Te rog, nu tipa! a implorat el, punand tot ce mai ramasese curat din el insusi in rugamintea asta, punandu-si sufletul in palme in fata ei. Nu vreau sa te ranesc. Sa te ranesc…E ultimul lucru pe care l-as face.
I-a dat drumul la gura. Il ascultase. Linistea din incapere parca era de gheata.
Lacrimi de frica si neputinta curgeau din ochii ei, in timp ce el isi apropia tot mai mult fata de chipul ei. Ar fi vrut sa ii guste lacrimile. Ar fi vrut sa le inchida undeva si sa ii promita: Vor fi ultimele lacrimi pe care lei varsa. Atata timp cat voi fi cu tine, vei fi protejata de suferinta.” I-a sters o lacrima si a soptit:
- Nu mai plange, draga mea.
*
Imediat ce s-a auzit soneria metalica, toti cursantii unei scoli de vara au iesit in ziua calduroasa. Printre ultimii, se afla o fata scunda, ce se pierdea intr-un tricou negru cu Star Trek. Era ca si invizibila pentru restul lumii.
Acum, ii placea ca sora lui are stilul pe care il are. Trecea astfel neobservata. Cat de fericit era niciun tip nu isi indrepta privirile spre ea, dorind-o, asa cum faceau cand vedeau fete imbracate in fuste scurte! Cat de fericit era ca el era singurul care o venera, care putea sa o transforme intr-o opera de arta!
A ajuns langa el. Dincolo de sticla ochelarilor, parca il priveau proprii ochi, iar atunci cand i-a zambit, a avut impresia ca se uita de fapt in oglinda. Era zambetul lui.
In acele clipe, se uita la sora lui si vedea o oglinda perfecta a propriei persoane. Se uita la ea si se vedea pe sine insusi, asa cum ea era pierduta pe acolo, prin sufletul lui. Candva, aveau sa gaseasca un loc unde iubirea lor sa nu mai fie un blestem.
Nu putea fugi la nesfarsit, trebuia sa se intoarca. Acel an petrecut in strainatate, departe de familie si prieteni, departe de ea, trecuse incredibil de greu. Faptul de a studia un an la universitatea de Drept in Londra era doar un pretext pentru plecarea lui. Oricum, ar fi plecat. Devenise tot mai greu sa isi infranga demonii interiori, sa asculte de vocea ratiunii, si s-a gandit ca timpul si distanta ii vor vindeca sufletul bolnav. Avea sa fie un adevarat test, intoarcerea lui. Oare reusise sa uite? Oare n-ar mai trebuit sa stea la mii de kilometri departare de ceea ce dorea, dar nu putea avea, pentru ca ar fi fost prea gresit, mai mult decat un pacat, inca un an, doi? Dar, vine o vreme cand trebuie sa te opresti, sa-ti privesti problema in fata si sa o infrunti. Reusise atata timp…Trebuia sa poata si in continuare.
Nici nu si-a dat seama cand a ajuns in fata blocului. Si-a inchis i-podul si a urcat incet scarile spre apartamentul parintilor lui. Se chinuia. Amana momentul revederii, momentul pe care il asteptase cu inima chinuita de remuscare, dar in acelasi timp tremurand de nerabdare.
I s-a parut ca de o eternitate urca acele scari spre rai, spre iad, spre izbavirea sau condamnarea lui, atunci cand a ajuns in fata usii. Era prins intre dorinta de a pleca cat mai departe si nevoia de a se intoarce, de a se mai chinui in minciuna in care traise atata timp. A batut la usa, si parca si acele ciocanituri ii tradau nerabdarea, urlau despre vina lui. Batea intr-una, ca si cand ar fi fost nevoit sa intre in casa pentru a se ascunde de o banda de criminali care voiau sa-i improaste sangele peste tot.
Sora lui geamana i-a deschis, in cele din urma. Tocmai iesise din baie, si isi pusese un prosop pe ea.
Avea sa fie iadul, pentru el.
Nu poti sa explici o obsesie. Pur si simplu, exista. O simti, ca o piatra care te loveste in cap, ca un junghi in inima, ca o sete pe care trebuie sa o stingi, ca o foame care urla Aici si Acum. Dragostea e ceva abstract, nu o poti defini, uneori nu iti dai seama de existenta ei, obsesia nu te lasa sa uiti ca e acolo. Te poate controla, sau o poti tine in frau. De cand se luptase cu ea? Nu isi mai amintea. Era ca un duel, si voia sa castige,pentru ca era prea mandru. Lupta incepuse din prima zi in care isi daduse seama ca o doreste pe sora lui geamana. Nu incepuse ca o dorinta fizica, nici pe departe, din cauza ca sora lui se ascundea in spatele unor haine largi si neatractive, era o tocilara care stia totul despre calculatoare, care se uita la filme SF si care nu avea deloc viata sociala, spre deosebire de el, ce avea foarte multi prieteni, ii placea sa iasa si era implicat intr-o gramada de activitati. Era senzatia ca ii apartine, pe care o avusese dintotdeauna. Era dorinta sa o protejeze de orice pericole. Era convingerea ca atunci cand se afla langa ea, nu mai avea nevoie de nimic altceva. De fiecare data cand se uita in ochii ei, ascunsi in spatele unor perechi de ochelari vechi, avea impresia ca acolo se afla o poarta spre o lume pe care o cunoscuse candva, pe care o uitase si pe care trebuia neaparat sa o cunoasca din nou, astfel existenta lui ar fi fost pustie, astfel ar fi ramas un gol in sufletul lui. Si, intr-o zi, nici el nu mai stia cand, s-a intrebat oare cum arata trupul ei gol si alb, si-a imaginat cum ar fi ca mainile lui sa se plimbe pe pielea ei catifelata, ori sa ii mangaie parul lung si carliontat, cum ar fi…De atunci, a dus o lupta fata de propria persoana, toate astea pentru ca avea un caracter incredibil de onest. Toti prietenii lui ii spuneau ca exista tot mai putine persoane ca el, care aleg sa faca ceea ce trebuie in loc sa isi asculte instinctele primare, dorintele copilaresti, ca este cea mai corecta si cinstita persoana pe care o stiu. De ar fi stiut ei chinul interior prin care trecea! Incerca sa isi infranga obsesia, sa o anihileze, dar nu reusea. Traia intr-o minciuna, ca totul este bine cu el, ca este unul dintre acei cavaleri la care viseaza toate fetele, bine facut, cu un caracter integru, amuzant, cand de fapt el o dorea pe sora lui! Nu putea sa isi asculte foamea, oricat de tare acel Aici si Acum, de fiecare data cand sora lui era langa el, ii rodea stomacul, ii macina inima, il lovea in moalele capului. Nu o urmarise niciodata, nu o privea noaptea cand doarme, nu incerca sa o spioneze cand facea dus, desi ideile astea ii provocau uneori erectii de care se rusina. In schimb, isi strica calculatorul intentionat din cand in cand, si se prefacea un nestiutor, pentru ca asa o putea privi chiar si ore bune cum ea i-l repara, amuzata de “nestiinta” lui. De fiecare data cand gasca ei de prieteni tocilari, majoritatea baieti, veneau in vizita, ii venea sa stea cu ochii pe ei, sa-i ia la bataie pe toti. I se parea ca toti o doresc, era de-a dreptul paranoic. O scotea in fiecare vineri in oras, si existau momente din viata lui in care astepta doar aceste seri, in care nimic altceva nu ii mai trezea interesul. Odata, a inventat o adresa de e-mail si s-a prefacut a fi un strain. Corespondenta dintre ei a durat trei luni, timp in care au comunicat mai mult decat toata viata lor, in care a aflat mai multe despre ea, pentru ca reusise sa ii castige increderea si ea, fara sa banuiasca o clipa care era identitatea strainului, i se destanuia lipsita de inhibitii. A inventat o intreaga alta poveste despre el, si-a creat o personalitate virtuala in conformitate cu tipul de baiat despre care banuia ca sora lui s-ar putea indragosti, drept urmare, dupa o luna, e-mailurile amicale s-au transformat in adevarate declaratii de dragoste. In fiecare seara de vineri, ii vorbea numai despre acel strain. El, prefacandu-se sceptic, ii spunea: Cum poti iubi pe cineva despre care nici nu stii cum arata? “. Ii raspundea ca au tot timpul din lume si ca inca nu simte dorinta de a sti asta, ca era indragostita de personalitatea lui si ca putea arata oricum, atata timp cat putea sa vorbeasca cu el despre orice. Cand citea acele confesiuni ale ei, isi simtea sufletul impacat. Ar fi aprobat orice prostie ar fi zis, ar fi sustinut orice convingere de-a ei, iubea tot ce ii spunea. Isi dezvaluia sufletul in fata lui, nu mai era fata aceea timida si tacuta, si descoperise ca adevarata pasiune pe care o facuse era pentru ceea ce era ea, ce completa intr-un mod perfect tot ce era el. Insa, atunci cand, intr-un e-mail, a scris la final ca asteapta sa ii trimita niste poze, a facut cel mai greu lucru din viata lui: i-a scris un e-mail in care a spus ca totul a fost o minciuna, ca se plictisea si de asta coresponda cu ea si ca nu mai vrea sa stie nimic de ea. Stia ca o sa-i franga inima, si ca nu i se mai intamplase deloc asta pana acum, dar imediat sentimentul de vina a fost dat uitarii, pentru ca in acea perioada si-a gasit alinarea in compania lui si petreceau impreuna mai mult timp ca niciodata.
Incerca sa isi explice obsesia. Nu reusise. Doar exista.
Un an..Un an de cand nu o mai vazuse. Un an in care de fiecare data cand vorbea cu ea la telefon, simtea un gol in stomac, in care ii simtise lipsa ca si cand cineva i-ar fi amputat o mana. Un an..Cum a putut crede ca avea sa ii treaca?
Nu indraznea sa intre in casa. Se holba la ea, indrebandu-se de ce nu fuge, speriata. Niciodata nu o mai vazuse imbracata atat de sumar. Parul negru si ud ii cadea pe umeri, drept, nu purta ochelarii, iar prosopul pe care il legase in dreptul unui umar ii ajungea pana la genunchi si dezvaluia privirilor sale o realitate mai frumoasa decat fanteziile sale. Avea talia subtire si niste sani rotunzi. De cate ori nu se intrebase cum arata sanii ei, cat ii ura tricourile care si pe el ar fi stat ca pe gard, ce nu dezvaluiau nimic!
Era ca si cand nu mai putea sa lupte. Obosise. Insa tot mai era ceva din el care se opunea. Nu voia sa o raneasca, sa ii distruga viata…
- Te asteptam sa vii maine…
Auzindu-i vocea, era ca si cand un painjen s-ar fi plimbat pe spatele lui.
- Intra, ma duc sa ma schimb…
In secunda in care s-a intors cu spatele la el, monstrul ala interior a urlat din cauza dorintei de a-i trage prosopul de pe ea. Nu stia sa defineasca ce il facuse sa reziste tentatiei. Nu banuise ca arata atat de bine.
S-a dus in bucatarie. Se simtea bolnav, iar gandurile care ii treceau prin minte il faceau sa-si doreasca sa poata sa iasa din sine insusi si sa se scuture bine de tot, sa isi dea pumni, sa se trezeasca. Sora lui! Cum putea sa o doreasca pe sora lui? Era prea gresit.
S-a intors, imbracata ca de obicei, dar in mintea lui inca staruia imaginea trupului ei acoperit doar de acel prosop.
- Cum a fost…
- Sunt foarte obosit, ma duc sa ma culc!
A plecat in camera lui, inainte ca sora lui sa mai apuce sa spuna altceva.
*
Zborul il obosise, intr-adevar. Dormise chinuit de niste visuri pe care le ura, din cauza ca erau atat de gresite, din cauza ca ii placeau prea mult. Ar fi trebuit sa traga acel prosop de pe ea, sa o lipeasca de un perete si sa o mangaie pe tot corpul. Corp, care, oricum ar fi aratat, nu ii pasa. Daca obsesia lui era pur fizica, s-ar fi consumat de mult. Ar fi intrat intr-o noapte in camera ei si ar fi obtinut ce voia. Poate ca apoi i-ar fi trecut. Obsesiile pur fizice sunt usor de satisfacut si dispar imediat. El o dorea pe ea. Dorea sa gaseasca un loc care sa le apartina lor, unde sa poata sa traiasca impreuna, unde lumea sa nu stie cat de vinovat e, dorea sa aprinda in ea macar o mica parte din ce ardea in el, incinerand incet incet tot ce mai ramasese neatins de pacat. Dorea sa isi aduca aminte de acea lume de demult oglindita in ochii ei. Dorea ca ea sa existe doar pentru el, sa o venereze toata viata lui, ca pe o icoana.
Nu mai putea rezista, avea nevoie de ea, tanjea dupa ea asa cum un orb tanjeste dupa lumina pierduta. Pentru el, nu ar fi fost nicio binecuvantare sa vada din nou, ci un blestem pacatos de perfect.
A deschis incet usa de la camera ei. Dormea ca un inger, iar razele lunii ii mangaiau chipul. S-a asezat in genunchi langa pat si si-a trecut degetele peste obrazul ei. Ar fi vrut sa o picteze. Ar fi putut sa o priveasca asa o eternitate. Ar fi vrut sa i picteze nudul undeva, pe o plaja, cu lumina lunii pline cazand pe trupul ei, facand-o sa para o zeita.
Dormea imbracata intr-unul din tricourile ei negre si foarte largi, care ii ajungea pana aproape de genunchi. A tras incet de el, in sus, avand grija sa nu o trezeasca. Isi plimba degetele peste sfarcurile ei intarite din cauza frigului. Se ura pentru ceea ce facea, voia sa se opreasca, trebuia sa se opreasca, dar ii era imposibil. Isi framanta degetele in abdomenul ei. Carnea aia..Trupul ei fragil si neprihanit, carapace a sufletului pe care il simtea completandu-l pe al lui…Era atat de bine! Si-a coborat incet degetele pe coapsele ei. Ii era sila de sine insusi, dar nu putea sa nu ii atinga pielea fina. Sora lui a inceput sa respire sacadat, dar nu deschisese ochii. “Shh, draga mea, visezi acum…Visezi ca un necunoscut iti exploreaza pentru prima oara trupul. Sunt doar un necunoscut…” I-a dat chilotii jos, fara sa se mai gandeasca la pacate si vina si iad, ci doar la felul in care ii putea venera sufletul si invalui trupul in placere, si chiar atunci sora lui s-a trezit. A scos un strigat, terifiata, dar el a apasat cu palma peste gura ei. Nu ar fi suportat sa o auda tipand. Nu ar fi suportat sa stie ca o raneste. Nu voia sa o raneasca. Sa o auda tipand, ar fi insemnat ca cineva sa ii rupa sufletul in mii de bucati, ar fi fost ca si cand sufletul lui ar fi fost infierat.
- Te rog, nu tipa! a implorat el, punand tot ce mai ramasese curat din el insusi in rugamintea asta, punandu-si sufletul in palme in fata ei. Nu vreau sa te ranesc. Sa te ranesc…E ultimul lucru pe care l-as face.
I-a dat drumul la gura. Il ascultase. Linistea din incapere parca era de gheata.
Lacrimi de frica si neputinta curgeau din ochii ei, in timp ce el isi apropia tot mai mult fata de chipul ei. Ar fi vrut sa ii guste lacrimile. Ar fi vrut sa le inchida undeva si sa ii promita: Vor fi ultimele lacrimi pe care lei varsa. Atata timp cat voi fi cu tine, vei fi protejata de suferinta.” I-a sters o lacrima si a soptit:
- Nu mai plange, draga mea.
*
Imediat ce s-a auzit soneria metalica, toti cursantii unei scoli de vara au iesit in ziua calduroasa. Printre ultimii, se afla o fata scunda, ce se pierdea intr-un tricou negru cu Star Trek. Era ca si invizibila pentru restul lumii.
Acum, ii placea ca sora lui are stilul pe care il are. Trecea astfel neobservata. Cat de fericit era niciun tip nu isi indrepta privirile spre ea, dorind-o, asa cum faceau cand vedeau fete imbracate in fuste scurte! Cat de fericit era ca el era singurul care o venera, care putea sa o transforme intr-o opera de arta!
A ajuns langa el. Dincolo de sticla ochelarilor, parca il priveau proprii ochi, iar atunci cand i-a zambit, a avut impresia ca se uita de fapt in oglinda. Era zambetul lui.
In acele clipe, se uita la sora lui si vedea o oglinda perfecta a propriei persoane. Se uita la ea si se vedea pe sine insusi, asa cum ea era pierduta pe acolo, prin sufletul lui. Candva, aveau sa gaseasca un loc unde iubirea lor sa nu mai fie un blestem.
duminică, 29 august 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)