luni, 7 februarie 2011

Day 07: Your best friend



Pentru…Nici eu nu mai stiu exact…Aproximativ 10 ani de prietenie. Pentru ca nu mai imi amintesc cum a inceput totul, cum am ajuns sa fim prietene. Pentru toate amintirile din copilarie pe care le impartim. Pentru ca esti singura care nu imi spune “Vio”, nu pot nici macar sa imi imaginez cum ar fi sa imi spui “Vio”, dar nu ma simt alta persoana cand sunt cu tine, ci dimpotriva, atunci poate ca ma simt cu adevarat eu.
Pentru ca am invatat ca desi exista perioade in care nu cu intentie, ci pentru ca iti spui “”Lasa mai bine maine” nu mai dai un mesaj ori un telefon, uneori asta nu aduce instrainare. Si pentru ca mi-am spus, acum ceva timp, ca nu voi mai lasa sa se intample asta. Pentru ca atunci cand sunt alaturi de tine ma simt cumva in siguranta, pentru ca nici nu trebuie sa iti spun ce probleme am, ca atunci cand imi demonstrezi inca o data cat de puternica si ambitioasa esti, parca am certitudinea ca imi pot si eu rezolva problemele, candva. Pentru ca tu esti dovada vie ca un prieten nu trebuie sa iti spuna totul.
Ori poate doar pentru ca aflu, de fiecare data ne vedem si ma gandesc ca te cunosc de cand erai de o schiopa ca exista anumite lucruri pe care timpul nu le distruge. Or, pentru mine, nu exista un lucru care sa imi aduca atata multumire sufleteasca decat sa stiu ca in cursa asta nebuna care se numeste viata unde timpul creeaza si distruge totul dupa bunul plac, fara ca noi sa putem face ceva impotriva asta, exista ceva stabil, ca un munte care nu poate fi erodat intr-o imensitate de desert unde oamenii ratacesc de colo colo ca niste fire de nisip. Esti muntele din desertul unde ratacesc, numit viata.

duminică, 6 februarie 2011

Day 06: Your day

Nici nu stiu de unde sa incep....
A fost una dintre cele mai reusite zile de nastere la care am fost invitata, tocmai pentru ca a fost altfel, pentru ca a implicat si efort, nu doar distractie; dar si in acele momente de efort, nu simteai neaparat ca urci pe munte, cat buna dispozitie a prietenilor, care te molipsea.
Bun. M-am trezit pe la 04:30 A.M, m-am pregatit de drum, si apoi am plecat la gara, unde urma sa aiba loc intalnirea. Drumul pana la Azuga a fost unul plin de mancare,poze, suprize pentru sarbatoriti,tricouri cu minioni, si de asemenea un joc de macaua cu surprize pentru cei care pierdeau ( cu ocazia asta, am invatat si eu a cincea strofa din Luceafarul, multumesc, guys...Perversa strofa, pervers poet :)) ) Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost "scrisoarea" din partea lui Ocu si Mihaita pentru fiecare dintre noi. Avand un aspect ce imi aducea aminte de vechile perioade in care oamenii comunicau astfel, il consider a fi un gest foarte dragut.
Apoi, au urmat nelipsitele poze de dinainte de a urca, poze care ne aratau debordand de energie si de dorinta de a ne distra...Pe parcurs, s-au mai schimbat lucrurile...
Urcusul? Nu a fost foarte greu, desi recunosc ca erau unele portiuni in care imi venea sa injur personal biata panta care nu avea nicio vina ca se afla acolo. Bineinteles, au existat si opriri, de dezechipari,de facut poze, de echipari, de cautat gustari etc. In tot timpul acesta, noi,invitatii, nu stiam cabana la care ne vom opri.
Dupa un lung drum de urcat si coborat, am ajuns la locul unde ni s-a pregatit o surpriza, din nou. O orientare aparte. Mi-a placut foarte mult ideea de a organiza echipe, de a da fiecarei echipe un punct unde sa ajunga, unde sa caute indiciul pentru a gasi un cuvant ce desemna un punct trecut pe harta Bucegilor, cuvant format din anumite litere ale numelui fiecarui membru al echipei. Surpriza si mai mare a fost si faptul ca in saculetul cu numele nostru se aflau citate "personalizate", special alese pentru fiecare. Ajuns la acest moment, trebuie sa spun ca felul in care citatul ales pentru mine ma caracterizeaza m-a lasat uimita. Iarasi, acest joc bine gandit si la care sarbatoritii nostri "Minioni" chiar au muncit diferentiaza aceasta serbare a zilei de nastere de restul serbarilor.
Dupa ce am terminat acest joc, am coborat spre cabana Gura Diham. Acolo, s-a tinut "masa festiva". Discutii interesante, glume, poze, muzica de munte...Toate acestea au contribuit la crearea unei ambiante perfecte.
Drumul spre gara din Busteni a fost putin mai linstit. Atat de mult mi-a placut aceasta zi, incat nici faptul ca in tren in drum spre casa m-am simtit putin rau nu a putut sa imi strice ziua. Mi-am revenit cand am mancat o bomboana cu lichior, foarte foarte buna...:))
Si iata-ma, ajunsa acasa, bucuroasa ca in aceasta zi a lunii "sarcina mea" a fost sa povestesc despre cum mi-am petrecut ziua.
Cum mi-am petrecut-o? Am aflat ca exista si alte moduri de a-ti organiza aniversarea, am ajuns mai aproape putin de a intelege ca micile momente conteaza in viata, am fost inspirata in moduri pe care poate acum nu le inteleg, inspirata de a scrie anumite lucruri, de a asculta anumita muzica, de a accepta anumite evenimente pe care nu le pot schimba.
Da, nu stiu cu ce sa incep pentru ca nu gasesc cuvintele pentru a exprima cat de mult mi-a placut ziua de azi.

La multi ani, Minionilor!

sâmbătă, 5 februarie 2011

Day 05: Your definition of love

Am sa vorbesc despre iubire, in general.
O definitie, a mea? De sute, mii de ani, filosofii, inteleptii, aproape fiecare scriitor, au incercat sa dea o definitie acestui sentiment.
Credinta mea? Cand iubesti, chiar si un lucru, pentru ca oamenii se pot atasa si de lucruri, viata ta capata un sens. Ne depasim cumva biologicul.
Iubirea nu inseamna sa fii orb in fata defectelor persoanei pe care o iubesti. Dimpotriva, le vezi chiar foarte clar, dar le accepti, pentru ca ele o fac pe acea persoana ceea ce este.
Iubirea inseamna sa accepti o persoana exact asa cum este. Iti iubesti fratele, mama, un amic, catelul, iubitul, nu iubesti persoana care ai vrea sa devina.
Iubirea inseamna sa ierti.
Iubirea inseamna sa iti deschizi inima in fata celorlalti, stiind ca va exista riscul sa fii ranit.
Iubirea e ca atunci cand esti in largul marii pe timp de furtuna si stii ca te vei ineca, insa te lasi dus de valuri, pentru ca esti constient de faptul ca in prapastia unde vei ajunge e mult mai bine decat sa te lupti pentru o gura de aer.
Iubirea e atunci cand vrei sa ii spui unui om la care tii niste vorbe care il vor rani cu adevarat, si astfel preferi sa taci, sa ingropi vorbele alea in tine insuti.
Iubirea e cand poti sa te arati exact asa cum esti in fata fratelui, mamei, unui amic, catelului, iubitului. Cand renunti la orice fel de masca, cand orice fel de masca nu i-ar putea pacali.
Iubirea e atunci cand renunti la egoism.
Iubirea e atunci cand sti ca te poti purta ca cel mai mare idiot si oamenii pe care ii iubesti nu se vor supara.
Iubirea e atunci cand te poti enerva pe o persoana. Nu te poti enerva cu adevarat decat pe oamenii pe care ii iubesti.
Iubirea e atunci cand vine din ambele parti. Pentru ca nu doar intr-un cuplu, ci in orice fel de relatie poate exista un om care sa iubeasca mai mult si altul care sa iubeasca mai putin. Or, aceste relatii sunt pseudo-relatii.
Iubirea e atunci cand poti raspunde unui apel din partea unui om pe care il iubesti chiar daca te suna la 3.A.M si tu ai avut cea mai proasta zi din viata ta si n-ai chef de nimic.
Iubirea e de fiecare data cand sora mea ma insulta mai rau decat ar putea-o face oricine si cand sunt plecata mai mult timp plange dupa mine.
Asta e iubirea.

vineri, 4 februarie 2011

Day 04: What you ate today

Chiar nu vad rostul acestei teme :))

La mic-dejun ( numit asa din cauza ca a fost prima masa a zilei, nu datorita orei la care m-am trezit)- lapte cu cereale

la pranz- ciorba si mazare

seara- 3 sendvisuri ( deja sa zic si cu ce...e chiar prea mult :)) )

Plus gustarile nelipsite intre mese: o portocala, o punga mare de chipsuri,jumatate de pachet de biscuiti Tuc.

Ce pot sa zic? If you are what you eat, I'm fast, cheap, and easy =))

Nu stiu de ce am postat asta la ora asta...Nu pot sa promit ca timp de aproape trei ore eu n-o sa mai mananc nimic..Nu promit nici macar ca o sa incerc asta!

joi, 3 februarie 2011

Day 03: Your parents




You don't really understand human nature unless you know why a child on a merry-go-round will wave at his parents every time around -- and why his parents will always wave back."- Journalist William D. Tammeus


Numai tu ma iubesti neconditionat. Oamenii vor veni si vor pleca, dar, daca sunt sigura de ceva dincolo de orice, stiu ca numai tu vei ramane mereu langa mine. Numai dragostea ta indeplineste acele conditii din Corinteni 13, iubirea care spera totul, indura totul, suporta totul. Pentru ca numai tu esti mama mea.
M-ai iubit inca dinainte sa exist si probabil ti-ai fi dat viata pentru mine inca dinainte sa ma nasc. Vreau sa cred ca iubirea ta nu este doar un instinct natural, o obligatie de care nu poti scapa, ca depaseste cumba biologicul. Privind in urma la toti acesti ani, sunt sigura ca depaseste biologicul.
Pentru ca eu ori de cate ori te jignesc, treci peste asta. Pentru ca oricat de rece si indiferenta mi-e masca, tu inca speri intr-o imbratisare din partea mea. Pentru ca oricat as continua sa te judec pe buna dreptate sau in totala necunostinta de cauza, tu gasesti o posibilitate de a uita asta. Nu, un instinct biologic nu ar fi suportat 18 ani mofturile, indiferenta ori vorbele grele ale unui copil confuz. E vorba de mult mai mult, dar nu am sa inteleg asta decat in acel moment cand pumnul unui bebelus ma va strange cu toata puterea de degetul mic si eu probabil voi izbucni in lacrimi si am sa iti zic, din inima, sincer: “Iarta-ma. Iarta-ma pentru toate momentele cand m-am fortat sa te invinovatesc. Iarta-ma pentru ca uneori m-am chinuit sa te ignor. Iarta-mi toate vorbele grele. “ Pentru ca esti singura persoana la care ma astept sa fie acolo langa mine, mai mult, singura pe care o vreau langa mine, intr-un astfel de moment, daca astfel de moment va exista.
Asa ca…Iti multumesc pentru ca ma inveti, fara sa vrei, fara sa ai habar de asta, doar fiind tu insati, despre optimism si despre cata iertare poate gasi un om in sufletul lui. Iti multumesc pentru ca port in mine acea parte a ta care continua sa faca bine in ciuda indiferentei, rautatii, prostiei oamenilor. Pentru ca esti singura care stie ca atunci cand imi strang mana intr-un pumn pentru intreaga lume, un semn de “Stai deoparte”, stii ca de fapt atunci am nevoie ca tu sa ma iei de mana. Pentru ca nimeni nu poate face asta mai natural decat tine. Pentru ca atunci cand imi permit sa renunt la masca asta fragila de “Nu dau doi bani pe tine”si te imbratisez, in bratele tale ma simt cel mai bine.
Iti multumesc.


miercuri, 2 februarie 2011

marți, 1 februarie 2011

Day 01: Introduce yourself


Uhm…Se presupune ca aici trebuie sa vorbesc despre mine…Sa spun cine sunt…Adevarul este ca nu stiu cine sunt. Nu am nici cea mai vaga idee cine este si ce vrea acea fata pe care o observ uitandu-ma in oglinda. Sunt un strain fata de mine insumi, fara nicio harta sau busola intr-o calatorie de descoperire a propriei identitati. Asta e adevarul: nu ma cunosc deloc.
Insa, voi incerca sa creionez un autoportret…
Te-ai jucat vreodata cu niste papusi Matrioska? Exact asa sunt si eu…Am o gramada de straturi, straturi-masti, care poate ca nu ascund nimic. Observi zambetul meu si te miri ce chip de copil am si cata naivitate se ascunde in inima-mi prostuta, si tocmai te-am pacalit, fara sa vreau, pentru ca sunt mult mai mult de atat. Ma pacalesc si pe mine insami ca sunt asa, pentru a ascunde ceea ce sunt cu adevarat, pentru a uita de acea amaraciune din sufletul meu, pentru a ignora gandurile care uneori nu imi dau pace. Ori poate ca imi ceri ceva si eu nu pot sa nu te ajut, nu pot sa spun “Nu’ si iti spui: “Uite-o si pe fraiera asta!”. Adevarul e ca te ajut doar pentru ca a fi o persoana draguta e tot ce mi-a mai ramas, cand am esuat in toate celelalte lucruri. Sunt o persoana de treaba doar pentru ca nu am reusit sa fiu altceva. Si da, sunt aiurita si impiedicata, dar asta nu e tot ce sunt.
Ce sunt cu adevarat? Ce ascunde fata asta creata si prostuta? Fata asta tacuta care stie sa asculte? Fata asta amuzanta prin inocenta ei? Fata asta loiala si de treaba? Ce ascunde?
Un copil care vrea sa creada ca lucrurile se pot rezolva printr-o mangaiere si nu printr-o palma.
O idealista care traieste visand, pentru care realitatea nu are nimic de oferit in comparatie cu acea lume a ei, interioara. In lumea mea, sunt o regina. In lumea mea, am creat imperii si le-am distrus dupa bunul meu plac.
O persoana umila care vrea sa fie lasata in pace, careia nu ii place sa fie in centrul atentiei.
O fiinta ridicol de vulnerabila. Pana si o soapta ma poate rani.
O cinica. Nu te lasa inselat de caracterul diafan al compunerilor mele si de spiritul meu idealist. Adevarul e ca stiu cat de putreda e lumea asta. Adevarul e ca nu cred in nimic din ce vreau sa gasesc, insa mi-e dor de toate aceste lucruri pe care nu le-am cunoscut, chiar daca nu cred in ele. Pentru o persoana de treaba, ai fi uimit/a sa afli cat de cinica sunt de fapt.
Cineva care nu are nevoie de oameni pentru ca ii iubeste, ci care ii iubeste pentru ca are nevoie de ei.
Care are probleme cu increderea in propria persoana.
Un ghem de contradictii.
O fata pe care o caut, printre toate straturile astea. Ma caut pe mine insami.
Cine sunt eu, asta trebuia sa spun? Un labirint.