My dear self...

Zambeste mai mult

Iarta si uita

Tine minte: Esti frumoasa, in ciuda defectelor tale!

Ai incredere in tine!

Permite-ti sa gresesti

Nu te mai invinovati cand mananci cate o ciocolata ori cand iti satisfaci micile pofte culinare, nu prea sanatoase; avem o singura viata, de ce sa ti-o irosesti abtinandu-te?

Ia-ti rucsacul in spate si hai la munte!

Dormi sub cerul liber

Iubeste mai mult, enerveaza-te mai putin

Bucura-te de micile momente ale vieti, acestea sunt tot ce ai...Nu cauta fericirea in lucruri mari, nu cauta fericirea deloc, traieste clipa!

Nu judeca pe nimeni inainte de a nu cunoaste cu adevarat despre ce este vorba.

Acel sfat vechi: Cand cineva ti-a facut un rau, scrie asta in nisip, cand cineva ti-a facut un bine, scrie asta in piatra

Nu-ti fie teama de necunoscut

Si, aminteste-ti, in fiecare zi:Esti unica

I'm so glad that I'll never fit in

Felicitari! Felicitari pentru parul tau blond platinat, a buzelor senzuale, stralucind de gloss, felicitari pentru hainele ce nu se sfiesc sa arate mai mult decat e necesar, pentru bietii caini chihiuaua care tremura de frig inghesuiti in gentuta ta. Felicitari pentru ca ne demonstrezi ca iubirea nu tine cont de varsta ori alte lucruri, atunci cand te afisezi in public cu un nene ce ti-ar putea fi bunic pe care il saruti pe buze, si afirmi ca esti indragostita pana peste cap de el. Felicitari pentru modul tau de a trai viata, din plin, pentru petrecerile la care te duci si sesiunile la shopping. Felicitari pentru ca, datorita tie, tinerele adolescente cred ca sa fii frumoasa inseamna sa ai un trup perfect si se infometeaza ori isi baga degetele pe gat dupa ce pacatuiesc mancand mai mult decat trebuia. Felicitari pentru ca ati facut ca Louisa May Alcott ori Simone de Beauvoir sa militeze in van pentru drepturile femeii. Felicitari pentru ca influentati unele fete care arata foarte bine, dar in acelasi timp sunt si extrem de inteligente, sa va urmeze exemplul si sa adopte o masca superficiala, pentru ca lor li se pare ca sunteti amuzante si ca duceti o viata de invidiat.
Felicitari pentru numarul vostru din ce in ce mai mare.
Felicitari pentru ce imagine a femeii promovati in societate.
Va multumesc pentru ca datorita voua fetele ca mine sunt considerate neinteresante. Va multumesc pentru ca ati facut lumea sa creada ca o femeie trebuie sa fie doar vazuta, nu si auzita. Va multumesc pentru ca in trecut m-ati facut sa imi fie rusine de propriul trup.
Va multumesc pentru ca ma faceti sa fiu mandra ca nu sunt ca voi.

"I want you on my team"; "So does everybody else"

Stii...Dintotdeauna ai stiut ca ei toti te doresc. Tu care, departe de a fi pitipoanca si a cadea in ridicol, ai ales sa adopti o atitudine putin usuratica, sa tratezi cu oarecare superficialitate anumite aspecte ale vietii, desi esti capabila de mult mai mult si dispui de o inteligenta sclipitoare.

Tu..Orice fata inalta, cu parul bogat, si cu forme perfecte. Tu, dorita de toti barbatii si invidiata de toate femeile, care spun despre tine ca esti proasta, desi n-au dreptate.

Eu nu te invidiez. Te respect. Te-am respectat si te voi respecta intotdeauna. Te respect, pentru ca imi dau seama cat de greu e sa fii tu. Ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa fiu tu, si te respect pentru ca tu indeplinesti aceasta sarcina atat de bine. Pentru ca poti dansa toata noaptea intr-un club purtand niste tocuri de 20 cm, in rochita ta decoltata, iar apoi, a doua zi, iti pui niste tenisi in picioare si te duci sa alergi in parc. Pentru ca esti sexy oricand. Pentru ca te pricepi sa te machiezi ca o profesionista, iar machiajul nu te face sa pari falsa, ci iti pune in evidenta trasaturile superbe. Pentru ca poti purta o rochie cu conversi fara sa pari ridicola.Pentru ca esti populara fara a fi si ingamfata din cauza asta. Ei toti te critica, spunand ca esti usuratica atunci cand te imbraci in fuste scurte ori mai pozezi aproape dezbracata prin reviste. Ca te vinzi usor. Dar eu consider ca vinzi ce ai tu mai bun intr-o societate atat de superficiala. Societatea e superficiala, nu tu. Pentru societate, tot ce ai tu mai bun e aspectul exterior. Niciodata nu va privi dincolo de asta. Niciodata barbatii nu te vor intreba ce parere ai despre vreo problema din politica ori vor discuta filosofii cu tine. Se vor holba la sanii tai mari,naturali.Te respect, pentru ca, desi poate ca tanjesti sa arati ca nu esti numai o fata frumoasa,ci si inteligenta, ca iti doresti ca un barbat sa se uite in ochii tai albastri sau verzi si sa-i vina pofta de a discuta despre sensul vietii ori o carte clasica, nu de a te fute toata noaptea, tu ai reusit sa adopti aceasta masca de fata amuzanta si spirituala. Te respect, pentru ca desi e atat de usor sa ajungi in postura "surorilor" tale care danseaza fara chiloti si beau pana uit de ele, si sunt conduse acasa de diversi straini, tu ai ales sa ajungi acasa pe propriile tale picioare, condusa de iubitul tau,pe care nu il inseli. Da, poate ca flirtrzi si cu alti baieti, e normal, ai ce arata. Da, poate ca relatiile tale nu dureaza mult asta pentru ca te saturi la un moment dat sa fii privita ca o pizda pe tocuri, si nimic mai mult.

Te respect. N-as putea sa fiu tu din comoditate. Daca m-as fi nascut ca tine, daca as fi avut o talie zvelta si niste forme perfecte si picioare lungi cat sunt eu acum de inalta, m-as fi pierdut. Nu as fi reusit sa fiu tanara asta amuzanta si spirituala care stie sa se distreze si care nu accepta sa fie intretinuta de barbati. Nu as fi reusit sa imi accept destinul de a fi considerata de toti doar un chip dragut, asa cum ai acceptat tu.

Femeile care te invidiaza habar n-au cat de greu e sa fii tu. Dar eu mi-am dat seama.

Uratii se plang de superficialitatea acestei lumi, dar, daca ar petrece doar o zi in pielea unui om frumos, si-ar da seama cu adevarat ce inseamna aceasta superficialitate, si nu i-ar mai invidia niciodata pe cei frumosi, i-ar compatimi.

Din postura mea de om cu o infatisare normala, comuna, nici urat, dar nici frumos, ii respect pe toti cei care sunt altfel, fie la o extrema, fie la cealalta..

Ei toti zic ca normalitatea e plictisitoare. Eu consider ca normalitatea e o binecuvantare.

Voalul rubiniu

Le incuiati bine, le acoperiti trupurile si parul, le biciuiti, le omorati cu pietre, si totul in numele religiei. Nu conteaza cat de mult s-au emancipat femeile din marile orase islamice, precum Cairo, ca acum pot umbla fara voal si pot profesa, in micile sate din Africa de Nord si Arabia nimic nu s-a schimbat fata de acum sute de ani, cand Mohamed a intemeiat religia musulmana, de cand mii de habotnici se ghideaza dupa legile Coranului. Nu conteaza cat de mult poate ca se vor schimba lucrurile si in aceste sate, o mentalitate a oamenilor ce a avut timp sa evolueze timp de peste o mie de ani nu va schimba niciodata. Mereu veti considera ca femeile voastre trebuie sa stea inchise in casa, sa mearga la piata insotite de cineva, sa isi acopere tot corpul, sa va creasca copiii si sa ii invete Coranul. Oricat de multe femei musulmane emancipate pledeaza pentru libertatea intre sexe, chiar si femeile voastre considera ca este bine sa poarte val si sa nu iasa din cuvantul barbatului. Le-ati inabusit libertatea, le-ati calcat in picioare sufletul, le-ati maltratat pentru ca au indraznit sa isi ridice privirea din pamant, de sute de ani, si veti continua sa faceti asta, totul in numele unei carti sfinte pe care au citit-o de cand erau mici, si ale carei legi si le-au asumat. Daca scrie in Coran ca barbatul are dreptul sa isi pedepseasca nevasta cand aceasta greseste, atunci, pentru ea, palmele ori violenta verbala nu sunt cu nimic gresite, ba chiar te porti ca un bun musulman. Spuneti ca faceti toate astea pentru ca femeia, in religia voastra, e sfanta, e undeva, deasupra voastra, si trebuie sa o protejati, sa nu ii permiteti sa pacatuiasca. In momentul in care ar pacatui, si-ar pierde din aceasta sacralitate, nu ar mai fi demna de venerat. Va folositi de aceasta scuza pentru a va purta cu ele asa cum un stapan se poarta cu animalul lui. Sunt doar o posesie, nu au suflet. Poate ca v-au redus si ele la tacere, acum, in secolul XXI, prin atitudinea lor feminista, poate ca acceptati influentele occidentale pe care le preiau, insa, in inconstientul vostru, inca va este inferioara.
Le acoperiti cu bijuterii pe care le smulgeti apoi de pe bratele lor, aruncandu-le in loviturile biciului, in fata publica. Religia voastra e cea mai inalta forma de misoginism, un misoginism pervers, atata timp cat ele accepta asta, bucuroase, nevazandu-se ca pe niste victime, ci ca pe niste femei norocoase. Dar, in inconstientul lor, sa stiti, ca va urasc. Va urasc pentru ca le este teama de voi.
Vreti sa le distrugeti, dar fiecare lovitura le intareste senzualitatea. Pentru ca femeile din religia voastra, asa cum merg prin pietele micului sat, cu voalul pe cap, acoperindu-le parul bogat, sunt unele dintre cele mai senzuale femei. Li se vad doar ochii, dar acei ochi stralucesc de-a dreptul. Va infrang prin privirea lor, unde s-a adunat pofta de a trai cu adevarat, eliberate de influenta voastra. Ochii unei femei musulmane sunt o poarta spre o lume unde barbatii de aceeasi religie nu vor ajunge niciodata, o poarta spre sufletul lor. Poarta in timiditatea cu care se plimba pe stradutele inguste cu privirea in jos, supunerea. Dar, in clipa cand ii ridica spre cerul albastru, in ei se scalda un erotism la care femeile occidentale, imbracate in fustele lor ce de abia le acopera fundul si cu decolteele lor adanci nu il pot atinge niciodata. Aceasta e singura lor arma contra sotilor lor. De la Seherezada pana la dansatoarele orientale, fiecare femeie musulmana poarta in sufletul ei aceasta arta a seductiei.
Fiecare dansatoare care isi unduieste soldurile, fiecare sotie care isi da incet voalul jos de pe fata, arunca cu pietre in voi, asa cum voi aruncati cu pietre in ele, cand le judecati. E felul lor de a spune: “Hai, distruge-ma, anihileaza-ma ca persoana…Fara sa stii ca, in umilinta mea, iti rezist si te inving.”
Ele vorbesc pe un ton suav, linistit. Nu au voce. Vorbiti voi in numele lor. Insa, cand se uita la voi supuse, cu acel chip acoperit de voal care dezvaluie niste ochi mari si expresivi, riposteaza fara ca voi sa stiti.
As striga in numele lor, intr-o piata publica dintr-un sat al Orientului Mijlociu: “Biet misogin amarat cu complexe de inferioritate!” si as arunca cu pietre in voi, barbatii musulmani. Pentru ca eu pot. As striga pentru toate.
Pentru ca m-am nascut aici, in vest, si pentru ca nu va pot intelege religia. Incerc…Dar nu pot.

Pledoarie pentru compasiune

“Daca poti ajuta, atunci ajuta. Dar daca nu poti face asta, cel putin straduieste-te sa nu le faci rau.”
- Dalai Lama

In aceasta lume, a secolului XXI, macinata de razboaie, saracie, foamete, violenta, pusti care iau un pistol si impusca oameni la intamplare prin universitati, talhari care pandesc la miezul noptii la colt de strada vreun trecator intarziat, violatori, habotnici care distrug in numele religiei, in aceasta lume care devine pe zi ce trece ca un camp de razboi, unde cei mai puternici, pentru a supravietui, trebuie sa ii anihileze pe cei mai slabi, a incerca, atat cat putem, sa ne asumam aceste vorbe ale inteleptului Dalai Lama ca pe un crez personal, poate reprezenta o luminita plapanda in intunericul in care ratacim calcand prin baltile de sange ale oamenilor sacrificati pentru religie, ori in numele nebuniei altora.
Ce este binele? Ce este raul? De mii de ani, inteleptii si filosofii lumii au tratat aceasta problema, oferind diverse perspective. Dupa unii dintre ei, o fapta este morala in masura in care ea respecta o norma, un principiu, dupa altii, o actiune este dezirabila in functie de scopul, finalitatea ei. Cert este ca aceasta dihotomie se construieste relativ in sistemul de valori al fiecaruia, in functie de educatia primita, temperament, mediul in care traieste, felul de a reactiona intr-o situatie limita. Binele si raul sunt notiuni percepute relativ de fiecare dintre noi, si ceea ce este “bine” pentru cineva poate fi de-a dreptul imoral pentru altcineva. Insa, dincolo de aceasta relativitate a notiunilor de bine si rau, inca de cand au aparut primele civilizatii, au aparut si anumite reguli a caror nerespectare este calificata automat drept “rau”.
Avem o nevoie disperata sa ascultam de indemnul lui Dalai Lama. E ca o hrana sufleteasca pentru cei care ratacesc, infometati, cautand ceva, straini de lume si de ei insisi. In aceste timpuri, un astfel de cod moral este printre putinele lucruri care mai poate salva adevaratele valori pentru care umanitatea merita sa lupte, in care oamenii trebuie sa creada.
Acest indemn face apel la caracteristici esential umane: capacitatea de a ajuta un seaman la nevoie, si constiinta, discernamantul intre bine si rau, posibilitatea de a alege in cunostinta de cauza ceea ce este dezirabil, nu ceea ce este gresit. Suntem oameni, inzestrati cu ratiune, nu avem scuza daca ne purtam ca animalele din jungla. Animalele de prada nu ucid din ura, ci de foame. Isi urmeaza un instinct natural, actioneaza dupa cum le dicteaza acel elan vital. Insa, atunci cand pe scara evolutiva a intervenit pana si o bruma de ratiune, a trai manat de instincte, a urma legea junglei, devine de condamnat. Ce daca exista acei ucigasi care se nasc cu “o gena criminala”? Ce daca exista unii psihopati? Nu sunt de iertat. Ii condamn. Atata vreme cat pot gandi, ii condamn. Observ cum exista o anumita atractie pentru acesti oameni rai “de la natura”. Sunt charismatici. E si normal. Oamenii buni niciodata nu atrag atentia asupra lor. Daca pozeaza in fiinte pline de compasiune pentru a atrage atentia asupra lor, atunci nu mai e vorba despre nimic moral. Cei buni sunt plictisitori. “Baietii rai” sunt interesanti. Sa fie. Nu prea ma omor de dragul lor. Ce nu condamn…Acele persoane care sunt “rele” pentru ca au fost crescuti printre monstri. Cand tot ce vezi in jurul tau este raul, nu poti sa stii ce inseamna binele. Nu ii poti cere unui om ce a fost crescut de niste parinti alcoolici si batut in copilarie sa fie moral, sa asculte de indemnul asta. Cel mai bun lucru pe care il poate face un astfel de om e sa incerce sa uite trecutul, sa-l accepte, dar intotdeauna va fi o persoana vigilenta, care se apara atacand inainte de a fi lovit.
Constiinta nu implica automat faptul ca esti in stare sa faci fapte bune, nu toti oamenii sunt sfinti, nimeni nu iti cere sa fii sfant, ci inseamna tocmai acest “cel putin nu fa rau”. Acest indemn, apeland la umanitatea noastra, o poate glorifica.
Daca sfatul lui Dalai Lama ar fi ascultat de fiecare dintre noi, ar aduce dupa sine o ameliorare a luptei pentru putere, ar diminua rata criminalitatii, violenta, ar putea imbunati, la un nivel superficial, anumite aspecte negative cu care se confrunta societatea. Aceasta imbunatatire ar porni de la nivelul individual, la unul colectiv, social. Incepi prin a te purta mai bine cu familia, apropiatii, si ajungi sa tolerezi oamenii care-ti sunt antipatici. Nu sa ii iubesti, nu sa ii ajuti cand au nevoie de ajutor, ci sa poti sa ii tolerezi, sa-ti infrangi instinctul de a le da o palma. Se poate observa cum acest indemn nu pune accentul pe necesitatea de a face bine, ci pe nevoia de nu face rau, pentru a ne dezvolta intr-o societate armonioasa. Nu este dezirabil binele, este dezirabila abtinerea de la a face rau. Acest imperativ, “straduieste-te”, implica ideea unei lupte interioare, cu demonii nostri launtrici, cu instinctele noastre primare, o serie de incercari si esecuri. Straduinta de nu face rau devine constientizarea constiintei tale, a-ti da seama ca poti gandi. Ca sa nu faci rau, nu e nevoie de sfortari incredibile, ci doar sa lasi fie si o bruma de constiinta sa lucreze. Cat de greu poate fi sa te abtii sa calci in picioare un om care se afla la pamant, atunci cand in clipa in care aproape ca iti lipesti talpa bocancului de fata lui iti amintesti ca esti om, nu animal?
Sigur, niciodata nu a aparut un tiran care sa spuna ca este rau ceea ce face. Toate personalitatile care au lasat o pata de sange de nesters in filele istoriei au fost manati de dorinta de a schimba in bine societatea, dar vointa lor de putere a fost pana la urma prea mare. Hitler a vrut sa faca bine, dar ideea lui de bine anihila ideea de bine a altor mii de persoane. In toate aceste lupte din istorie, a fost vorba despre o confruntare dintre ideea de bine a cuiva cu vointa de putere ce suprima ideea de bine a dusmanului, despre viziunea lui a unei societati cu tente utopice ce nu putea deveni realitate relationand cu alte sisteme morale, ci anihilandu-le. Asta deoarece nimeni nu poate veni sa recunoasca faptul ca scopul lui este de a face rau, pentru ca asta contrazice nevoia de baza a omului, de a fi fericit. Niciodata raul nu a fost asociat cu atingerea fericirii. Ce e de facut, atunci? Cum se pot impaca ideile morale a sase miliarde de persoane, unele extrem de diferite? Nu e de mirare ca s-a ajuns intr-o astfel de situatie. E complicat, dar nu imposibil, daca incerci sa fii tolerant, daca iti spui zilnic: Parerea omului astuia e diferita, e ok, e loc pentru toti pe pamantul asta, de ce sa-l anihilez ca sa lupt pentru parerea mea, in loc sa gasesc o cale prin care sa ajungem la un punct comun?” Sunt constienta de faptul ca mii de oameni nu sunt de acord cu mine, cum ca compasiunea ne-ar putea salva. Oameni ai razboiului, Hitleri, oameni ce il sustin pe Nietsche. Insa vreau sa cred ca nu sunt singura ce pledeaza pentru compasiune. Uneori, inclin sa cred ca lumea asta are nevoie de un alt razboi cutremurator. Omenirea asta are nevoie sa redescopere ce e raul cu adevarat, pentru a-si da seama cat de intemeiat e indemnul “straduieste-te sa nu faci rau””.
Revin la intrebarea mea: Cum poate fi atat de greu sa te straduiesti sa nu faci rau? Nu inteleg…Nimeni nu iti cere sa faci donatii, nimeni nu iti cere sa dai un ban cersetorului de la coltul strazii, nimeni nu iti cere sa faci bine. Ceea ce ti se cere este doar “sa nu faci rau”. Sa fii tolerant. Suntem OAMENI. E ironic cum exista atatea reguli ale bunelor maniere pentru a manca la o cina festiva, atatea tacamuri, in timp ce animalele sfasie cu coltii, dar cand e vorba sa ii calcam in picioare pe altii, ne coboram la ordinul felinelor pradatoare. Am putea foarte bine sa renuntam la toate aceste reguli, sa mancam cu mainile libere, sa ne reintoarcem la o societate primitiva, daca tot ce facem pentru a fi oameni e doar sa urmam aceste reguli irelevante, dar sa ucidem, snopim in bataie un biet amarat care ne-a injurat, dam cu pumnii in copiii nostri si cu picioarele in nevestele noastre…Ne acoperim corpurile cu haine la moda, pentru ca asa se cade, pentru ca suntem oameni, dar tragem cu dintii de hainele altuia, daca nu ne plac.
Filosofia lui Dalai Lama exprimata in acest enunt nu inseamna resemnarea crestina a intoarcerii celuilalt obraz, ci lupta cu noi insine de a nu lovi obrazului seamanului. E nevoie de aceasta convingere, care sa ne ghideze intr-o lume ce pare ca si-a pierdut constiinta colectiva. Fara ea, am fi condamnati sa traim intr-o lume ostila, in care legea junglei sa functioneze chiar si intr-o societate a oamenilor, a acestor fiinte rationale prin definitie.Trebuie sa cautam adanc in noi insine, pentru a o regasi.

"People are often unreasonable and self-centered. Forgive them anyway.
If you are kind, people may accuse you of ulterior motives. Be kind anyway.
If you are honest, people may cheat you. Be honest anyway.
If you find happiness, people may be jealous. Be happy anyway.
The good you do today may be forgotten tomorrow. Do good anyway.
Give the world the best you have and it may never be enough. Give your best anyway.
For you see, in the end, it is between you and God. It was never between you and them anyway.
- Maria Tereza-

Draga bucatare...

Draga bucatare,
Sa nu crezi ca imi place gustul mancarii pe care mi-o oferi, doar pentru ca o mananc. Inghit, pentru a nu muri de foame. Mancarea asta lipsita de orice gust, de plastic.
Stau la cantina, la coada uriasa, cu platoul in mana, si astept sa comand ceva. Noi, toti consumatorii, credem ca iti comandam ce vrem…Dar adevarul este ca tu parca ai intrat in creierul nostru si invarti niste rotite pe acolo. Cuvintele noastre sunt ceea ce vrei tu sa auzi. Cumparam ceea ce promovezi cel mai bine: o mancare din plastic, fara gust. Nu stii deloc sa gatesti. Si noi, in loc sa ne mobilizam si sa te invatam cum sa ne gatesti, pentru ca asta este de datoria noastra, sa formam un bucatar priceput intr-o lume care are nevoie de asta, noi ce facem? Ne batem pe mancare. Tragem cu mainile tremurand de platourile altora, poftind dupa o mancare care ne dezgusta, doar ca sa avem burtile mai pline decat oamenii care stau in rand cu noi. Ne calcam in picioare, la propriu, totul pentru o portie in plus de friptura. Vedem unii consumatori cazuti la pamant, otraviti de mancare, si continuam sa devoram mancarea lui. Se pare ca ne e imposibil sa impartim din portia noastra. Aplicam legea jungle, desi ne aflam doar intr-o cantina.
Bogatii primesc portii duble. Saracii uneori nu primesc nimic. Suntem blocati in cantina asta. Sigur, mai sunt si aceia care nu pot digera deloc ce oferi tu. Le distruge organismele, le arde limba. Nu sunt carbohidrati, sunt ca niste lame taindu-le stomacul pe interior. Ei iti scuipa imediat mancarea in fata si iti cer sa le gatesti ceva bun. Apoi, cand tu le intinzi alt platou, cu o mancare la fel de proasta, scuipa din nou. Enervat pe ei, vrei sa ii dai afara din cantina, dar ei deja au plecat, inainte sa strigi “Iesi de aici!”.
Sunt condamnati, mai mult de ei insisi, sa nu mai intre in cantina. Sunt proprii lor bucatari. Sunt poate singurii oameni care gusta ceva bun.
Draga bucatarule, crezi ca poti sa inveti sa gatesti? Crezi ca poti, macar odata, sa imi dai sa mananc ceva bun? Vezi tu, eu nu am curajul sa-ti scuip in fata mancarea, pentru ca asta ar insemna automat exilul meu. Iar asta e o situatie ce se poate incheia in 2 feluri. Pentru ca nu toti oamenii de “afara” traiesc fericiti. Unii dintre ei au murit de foame, pentru ca nu au putut sa invete sa gateasca.
Te poti stradui, macar? Mi-e foame.

Cu drag,
Un consumator