vineri, 30 iulie 2010

Casa Mortii

Casa mortii- locul unde cei care vor sa se sinucida, dar nu au curajul ori posibilitatea de a o face de unii singuri, isi pot indeplini planul. A fost infiintata de un conte intr-un orasel uitat de lume, unde singura biserica se afla langa un bordel, iar politistii vindeau iarba copiilor de zece ani la colt de strada. Rata sinuciderilor in randul adolescentilor in acel orasel era foarte ridicata, iar contele se intrebase: de ce sa nu existe un loc potrivit unde sa faca asta? Majoritatea tentativelor de sinucidere esuau, si din aceasta cauza contele se considera un om marinimos, de vreme ce datorita lui isi puteau acele suflete ratacite duce la capat planul. In plus, corpurile neinsufletite aveau sa fie trimise rudelor decedatilor.
La inceput, tot orasul s-a scandalizat. Pentru prima oara, toti locuitorii s-au unit pentru un scop comun: expulzarea contelui din oras. “Un criminal! Diavolul in persoana! Satana!” Asa striga acea gloata in fata castelului, in timp ce contele, inauntru, savura un pahar de vin foarte vechi. Multimea n-a putut face nimic. Contele avea influenta, asa ca a construit casa mortii. Oamenii s-au linistit imediat, deoarece preturile fixate de conte pentru fiecare tip de sinucidere depaseau pana si posibilitatile primarului, cel mai bogat om din orasel. Era imposibil ca un locuitor de acolo sa poata apela la serviciile Casei Mortii. Ce le pasa lor de oamenii din alte locuri? Contele construise o fortareata inaccesibila, chiar in centrul orasului, o cladire impunatoare unde puteai muri, daca aveai bani ca sa platesti. Fanii excentricului personaj, care considerau Casa mortii o institutie ce ar trebui sa existe in fiecare oras care se respecta, se plangeau de costurile piperate. “Atat de mult, ca sa mori?””. “Va costa mult mai mult sa traiti”, a raspuns contele, zambind.
Din ziua in care portile Casei Mortii s-au deschis, in oras nu s-a mai inregistrat niciun caz de sinucidere.
*
Maria Ionescu s-a hotarat sa se sinucida intr-o zi calda de vara. Auzise de casa mortii de la niste prieteni care faceau haz de existenta unui astfel de loc. Se afla intr-un oras sarac, uitat de toti, la sute de kilometri departare de orasul ei. Voia sa se sinucida, dar singura nu ar fi putut duce asta la capat. A intrat pe site-ul institutiei si a cautat in catalogul “Moduri de a muri”. Erau acolo sute de optiuni, pe langa cele clasice( spanzurare, otravire, impuscare, diverse supradoze, taierea venelor): prin muscaturi de animale veninoase, prin ingurgitarea unor substante toxice, prin crearea condiitiilor pentru ca subiectul sa intre in hipotermie etc. Se parea ca, cu cat metoda aleasa provoca mai multa durere, pretul scadea putin, pentru a rasplati cumva curajul. Maria era o persoana foarte lasa, asa ca a ales cea mai scumpa metoda, supradoza de somnifere.
*
Telefonul a sunat pentru prima oara la receptia de la Casa Mortii, in cele doua luni de cand se infiintase. Receptionera a raspuns, plictisita:
- Buna ziua, Casa Mortii. Cu ce va pot ajuta?
La celalalt capat, Maria a tresarit. Femeia care raspunsese avea o voce de gheata.
- Bu..Buna ziua. As dori o programare la dv.
- O secunda, sa verific agenda.
Receptionera a asteptat un minut inainte sa continue:
- Suntem destul de solicitati momentan, va putem primi maine la ora 14. Va convine?
- Sigur.
- Numele, va rog.
- Maria Ionescu.
- Varsta.
- 17 ani.
- Motivul sinuciderii.
- Aa..are vreo relevanta?
- Nu ne intereseaza. Poate fi din cauza ca nu va puteti plati facturile, iar banca va va lua tot ce aveti, ori poate pentru ca sunteti o balena de 300 kilograme care n-a fost atinsa de vreun barbat in viata ei. Noi trebuie sa consemnam un motiv, de orice natura ar fi el. In plus, contele este o fire romantica: daca va sinucideti din dragoste, primiti un discount de 20%. Bineinteles, va trebui sa…
- Nu e din dragoste. Eu…Ma simt foarte singura. Nu..Nu gasesc niciun sens, niciun motiv de a continua. Stiti, acum…
- De-pre-si-e, a intrerupt-o receptionera, silabisind, ca si cand ar fi vrut sa o ajute pe Maria sa constientizeze ca un singur cuvant era de vina pentru ca ea nu o sa gateasca placinte nepotilor.
- De asemenea, daca doriti sa beneficiati de serviciile unui psihoterapeut or al unui preot, contra cost…Consultul doctorului care va consemna starea de rigor mortis este inclus in pret.
- Nu doresc aceste servicii.
- Ce doriti sa facem cu cadavrul, dupa?
- Il puteti incinera.
- Dupa cum stiti, Casa Mortii nu este un loc de omucideri. Va informez ca, in timpul vizitei dv de maine, va puteti razgandi oricand si veti primi banii inapoi.
- Sunt sigura…
- Adresa, va rog. Va sosi in aceasta seara un reprezentant pentru a lua banii.
*
Maria si-a lipit degetele de grilajul de fier al portii inalte. Casa Mortii, o cladire moderna, ce contrasta cu saracia din jurul ei, parca era in viata si se uita la ea rece, fara sa-i pese. Maria ii simtea spiritul auster. A apasat scurt pe butonul rosu. A tresarit cand a auzit soneria metalica. Poarta s-a deschis automat. Cu inima cat un purice, a intrat in Casa Mortii.
Nu se astepta la un loc atat de primitor, ca si cand ar fi nimerit la receptia unui hotel de cinci stele. Pustietatea locului o speria, insa. I-ar fi placut sa vada si alti oameni care luasera aceeasi decizie ca ea, oameni lasi, oameni dezechilibrati, biete suflete pierdute. Dar se parea ca era singura…Singura inchisa acolo in timp ce restul lumii se distra.
Receptionera citea dintr-o carte. Nu dadea niciun semn cum ca ar fi observat-o. Dupa vreo zece minute, Maria a indraznit sa ii atraga atentia:
- Buna ziua, am o programare la ora 14, sunt Maria…
- Contele vine imediat! a intrerupt-o femeia.
Maria, intrigata, si-a dat seama ca trebuie sa se inarmeze cu rabdare, insa, ca si cand s-ar fi teleportat, contele a venit imediat.
Era un barbat inalt, cu o figura mandra.
- Buna ziua, buna ziua! a spus el, vesel, si a imbratisat-o ca si cand ar fi fost un prieten drag.
- Aaa..Buna ziua.
- Ce slaba esti, draga mea! Trebuie sa te bucuri de o ultima masa perfecta! Urmeaza-ma!
Intrigata, Maria l-a urmat pe ciudatul conte. Au traversat holul si apoi au urcat la primul etaj. Cand a deschis usa unei camere, a spus, incantat:
- Voila, scumpo! Pofta buna!
Maria nu s-a putut abtine si a scos un strigat. Inauntru era raiul oricarui gurmand. O sala intinsa, plina cu mese pe care se aflau platouri umplute cu toate felurile de mancare existente si cu un bar plin de tot felul de bauturi si cocktailuri, aranjate in functie de origine, ingrediente si tarie.
- Serveste-te, draga mea!
Fara sa se mai gandeasca la ziua ori la clipa de maine, Maria a mancat pana cand s-a pravalit pe un scaun, extenuata. Au purtat-o in brate pana in camera ei.
A doua zi, cand s-a trezit, s-a speriat cand l-a vazut pe conte in camera ei, privind-o oarecum fascinat.
- Inca mai vrei sa mori, draga?
- Da..
- Atunci, trebuie sa ai parte de o ultima noapte de dragoste perfecta!
I-a intins doua cataloage.
- Poti alege de aici orice tanar sau tanara vrei. Nu am cum sa stiu ce preferinte ai..
- Eu…sunt virgina.
Contele a privit-o uimit.
- Dar, draga mea, nu poti sa mori virgina! Nu am sa permit asa ceva! Insist sa alegi pe cineva!
Maria, tot mai uimita de tratamentul acesta, a deschis catalogul pe care scria Barbati. Inauntru, erau pozele unor tineri frumosi, foarte bine facuti, care puteau face reclama la o gama variata de produse. Toti erau imbracati doar in boxeri. Putin rusinata, Maria a rasfoit catalogul pana la capat si apoi a spus:
- Aa…As alege numarul 34.
- Perfect!
A doua zi, contele a intrat in camera Mariei si a rostit, in loc de salut:
- Inca mai vrei sa mori?
- Da…a inganat fata, pe jumatate adormita.
Tanarul pe care il alesese se imbracase si se pregatea sa plece.
- M-ai dezamagit, tinere…a zis contele, dezaprobator.
Baiatul a ridicat din umeri si a plecat din camera.
- Scumpo, trebuie sa scrii 10 dorinte de ale tale! 10 lucruri pe care vrei neaparat sa faci inainte de a muri. Le vom indeplini.
- Dar…Am venit aici ca sa..
- Toate astea sunt incluse in pret!
- Dar ar putea sa dureze ceva…
- Scrie-ti dorintele, micuto, si noi le vom indeplini. 10! Te las sa te gandesti!
A durat o luna pana cand toate cele 10 dorinte au devenit realitate. Ce deosebire intre felul in care arata Casa Mortii pe dinafara si ceea ce oferea clientilor inauntru! Dupa asta, contele a intrebat-o iar:
- Inca mai vrei sa mori?
- Da…
Contele si-a sters o lacrima si a inganat:
- Nu pot sa fac parte la asta…Va avea grija receptionera de tot. Ce trist, draga mea, ce trist!
A imbratisat-o strans de tot.
- Aaa…a inganat Maria, batandu-l pe umar. Ati putea sa-mi dati drumul, va rog?
- Atat de tanara si atat de frumoasa! Urasc depresille! a spus contele, zguduit de hohote de plans, apoi a plecat.
- Ciudat om! a rostit receptionera.
Maria nu o mai vazuse pana atunci. Era incredibil de prietenoasa.
- Hm…Supradoza de somnifere, nu?
- Da.
- Urmati-ma!
Maria s-a conformat.
Casa Mortii- casa unde toate dorintele tale devin realitate, doar ca nu va mai exista un dupa ca sa povestesti cuiva despre asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu