Am o minte creata, incurcata rau de tot. E haos in capul meu. Intr-o secunda sustin ceva, in urmatoarea secunda imi dau seama ca exista totusi si o alta alternativa, si voi spune: “Dar, totusi…” Ideile pe care le am majoritatea timpului sunt ca zece mii de chinezi ( vreo 3-4 familii reunite), inghesuiti intr-un restaurant. Fiecare comanda ce vrea, dar nimeni nu cere ceva din meniu. Urla toti deodata. Ideile astea, nu sunt nici pe departe maladive, psihotice, periculoase, ci doar utopice. Nu le pot exprima in mod clar, pentru ca nici eu nu stiu exact ce vreau, dar sunt imposibil de transpus in realitate. E ca si cand ar fi fabricate dintr-o substanta care, in contact cu realitatea, explodeaza. Ramane doar fumul de care trebuie sa am grija. Din cand in cand, mai apare cate o idee care nu este alergica la realitate, ori care are un anumit contur. Cand prind o astfel de idee, nu o las pana ce nu o fac sa comande ceva ce poti gasi in meniu. Dar, in majoritatea cazurilor, sunt mai rapide decat mine si foarte obraznice. Nu ma lasa sa le modific, sa le dau un anumit fond. Exagereaza, toate. Nu-i de mirare ca realitatea le da un picior in fund.
Dar eu le primesc inapoi, ca pe niste copii ratacitori, pe toate, desi nu m-au ascultat deloc, si le consolez, zicandu-le ca intr-o zi, vor fi intelese. Intr-o zi, cand nu imi vor mai scoate limba, cand nu vor mai fugi de mine si ma vor lasa sa le inteleg, sa le prelucrez si apoi sa le expun intr-un mod potrivit. La urma urmei, acele idei care m-au lasat sa ma joc cu ele…Au placut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu