miercuri, 2 februarie 2011

marți, 1 februarie 2011

Day 01: Introduce yourself


Uhm…Se presupune ca aici trebuie sa vorbesc despre mine…Sa spun cine sunt…Adevarul este ca nu stiu cine sunt. Nu am nici cea mai vaga idee cine este si ce vrea acea fata pe care o observ uitandu-ma in oglinda. Sunt un strain fata de mine insumi, fara nicio harta sau busola intr-o calatorie de descoperire a propriei identitati. Asta e adevarul: nu ma cunosc deloc.
Insa, voi incerca sa creionez un autoportret…
Te-ai jucat vreodata cu niste papusi Matrioska? Exact asa sunt si eu…Am o gramada de straturi, straturi-masti, care poate ca nu ascund nimic. Observi zambetul meu si te miri ce chip de copil am si cata naivitate se ascunde in inima-mi prostuta, si tocmai te-am pacalit, fara sa vreau, pentru ca sunt mult mai mult de atat. Ma pacalesc si pe mine insami ca sunt asa, pentru a ascunde ceea ce sunt cu adevarat, pentru a uita de acea amaraciune din sufletul meu, pentru a ignora gandurile care uneori nu imi dau pace. Ori poate ca imi ceri ceva si eu nu pot sa nu te ajut, nu pot sa spun “Nu’ si iti spui: “Uite-o si pe fraiera asta!”. Adevarul e ca te ajut doar pentru ca a fi o persoana draguta e tot ce mi-a mai ramas, cand am esuat in toate celelalte lucruri. Sunt o persoana de treaba doar pentru ca nu am reusit sa fiu altceva. Si da, sunt aiurita si impiedicata, dar asta nu e tot ce sunt.
Ce sunt cu adevarat? Ce ascunde fata asta creata si prostuta? Fata asta tacuta care stie sa asculte? Fata asta amuzanta prin inocenta ei? Fata asta loiala si de treaba? Ce ascunde?
Un copil care vrea sa creada ca lucrurile se pot rezolva printr-o mangaiere si nu printr-o palma.
O idealista care traieste visand, pentru care realitatea nu are nimic de oferit in comparatie cu acea lume a ei, interioara. In lumea mea, sunt o regina. In lumea mea, am creat imperii si le-am distrus dupa bunul meu plac.
O persoana umila care vrea sa fie lasata in pace, careia nu ii place sa fie in centrul atentiei.
O fiinta ridicol de vulnerabila. Pana si o soapta ma poate rani.
O cinica. Nu te lasa inselat de caracterul diafan al compunerilor mele si de spiritul meu idealist. Adevarul e ca stiu cat de putreda e lumea asta. Adevarul e ca nu cred in nimic din ce vreau sa gasesc, insa mi-e dor de toate aceste lucruri pe care nu le-am cunoscut, chiar daca nu cred in ele. Pentru o persoana de treaba, ai fi uimit/a sa afli cat de cinica sunt de fapt.
Cineva care nu are nevoie de oameni pentru ca ii iubeste, ci care ii iubeste pentru ca are nevoie de ei.
Care are probleme cu increderea in propria persoana.
Un ghem de contradictii.
O fata pe care o caut, printre toate straturile astea. Ma caut pe mine insami.
Cine sunt eu, asta trebuia sa spun? Un labirint.

luni, 31 ianuarie 2011

vineri, 21 ianuarie 2011

My dear self...

Zambeste mai mult

Iarta si uita

Tine minte: Esti frumoasa, in ciuda defectelor tale!

Ai incredere in tine!

Permite-ti sa gresesti

Nu te mai invinovati cand mananci cate o ciocolata ori cand iti satisfaci micile pofte culinare, nu prea sanatoase; avem o singura viata, de ce sa ti-o irosesti abtinandu-te?

Ia-ti rucsacul in spate si hai la munte!

Dormi sub cerul liber

Iubeste mai mult, enerveaza-te mai putin

Bucura-te de micile momente ale vieti, acestea sunt tot ce ai...Nu cauta fericirea in lucruri mari, nu cauta fericirea deloc, traieste clipa!

Nu judeca pe nimeni inainte de a nu cunoaste cu adevarat despre ce este vorba.

Acel sfat vechi: Cand cineva ti-a facut un rau, scrie asta in nisip, cand cineva ti-a facut un bine, scrie asta in piatra

Nu-ti fie teama de necunoscut

Si, aminteste-ti, in fiecare zi:Esti unica

miercuri, 29 decembrie 2010

I'm so glad that I'll never fit in

Felicitari! Felicitari pentru parul tau blond platinat, a buzelor senzuale, stralucind de gloss, felicitari pentru hainele ce nu se sfiesc sa arate mai mult decat e necesar, pentru bietii caini chihiuaua care tremura de frig inghesuiti in gentuta ta. Felicitari pentru ca ne demonstrezi ca iubirea nu tine cont de varsta ori alte lucruri, atunci cand te afisezi in public cu un nene ce ti-ar putea fi bunic pe care il saruti pe buze, si afirmi ca esti indragostita pana peste cap de el. Felicitari pentru modul tau de a trai viata, din plin, pentru petrecerile la care te duci si sesiunile la shopping. Felicitari pentru ca, datorita tie, tinerele adolescente cred ca sa fii frumoasa inseamna sa ai un trup perfect si se infometeaza ori isi baga degetele pe gat dupa ce pacatuiesc mancand mai mult decat trebuia. Felicitari pentru ca ati facut ca Louisa May Alcott ori Simone de Beauvoir sa militeze in van pentru drepturile femeii. Felicitari pentru ca influentati unele fete care arata foarte bine, dar in acelasi timp sunt si extrem de inteligente, sa va urmeze exemplul si sa adopte o masca superficiala, pentru ca lor li se pare ca sunteti amuzante si ca duceti o viata de invidiat.
Felicitari pentru numarul vostru din ce in ce mai mare.
Felicitari pentru ce imagine a femeii promovati in societate.
Va multumesc pentru ca datorita voua fetele ca mine sunt considerate neinteresante. Va multumesc pentru ca ati facut lumea sa creada ca o femeie trebuie sa fie doar vazuta, nu si auzita. Va multumesc pentru ca in trecut m-ati facut sa imi fie rusine de propriul trup.
Va multumesc pentru ca ma faceti sa fiu mandra ca nu sunt ca voi.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

"I want you on my team"; "So does everybody else"

Stii...Dintotdeauna ai stiut ca ei toti te doresc. Tu care, departe de a fi pitipoanca si a cadea in ridicol, ai ales sa adopti o atitudine putin usuratica, sa tratezi cu oarecare superficialitate anumite aspecte ale vietii, desi esti capabila de mult mai mult si dispui de o inteligenta sclipitoare.

Tu..Orice fata inalta, cu parul bogat, si cu forme perfecte. Tu, dorita de toti barbatii si invidiata de toate femeile, care spun despre tine ca esti proasta, desi n-au dreptate.

Eu nu te invidiez. Te respect. Te-am respectat si te voi respecta intotdeauna. Te respect, pentru ca imi dau seama cat de greu e sa fii tu. Ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa fiu tu, si te respect pentru ca tu indeplinesti aceasta sarcina atat de bine. Pentru ca poti dansa toata noaptea intr-un club purtand niste tocuri de 20 cm, in rochita ta decoltata, iar apoi, a doua zi, iti pui niste tenisi in picioare si te duci sa alergi in parc. Pentru ca esti sexy oricand. Pentru ca te pricepi sa te machiezi ca o profesionista, iar machiajul nu te face sa pari falsa, ci iti pune in evidenta trasaturile superbe. Pentru ca poti purta o rochie cu conversi fara sa pari ridicola.Pentru ca esti populara fara a fi si ingamfata din cauza asta. Ei toti te critica, spunand ca esti usuratica atunci cand te imbraci in fuste scurte ori mai pozezi aproape dezbracata prin reviste. Ca te vinzi usor. Dar eu consider ca vinzi ce ai tu mai bun intr-o societate atat de superficiala. Societatea e superficiala, nu tu. Pentru societate, tot ce ai tu mai bun e aspectul exterior. Niciodata nu va privi dincolo de asta. Niciodata barbatii nu te vor intreba ce parere ai despre vreo problema din politica ori vor discuta filosofii cu tine. Se vor holba la sanii tai mari,naturali.Te respect, pentru ca, desi poate ca tanjesti sa arati ca nu esti numai o fata frumoasa,ci si inteligenta, ca iti doresti ca un barbat sa se uite in ochii tai albastri sau verzi si sa-i vina pofta de a discuta despre sensul vietii ori o carte clasica, nu de a te fute toata noaptea, tu ai reusit sa adopti aceasta masca de fata amuzanta si spirituala. Te respect, pentru ca desi e atat de usor sa ajungi in postura "surorilor" tale care danseaza fara chiloti si beau pana uit de ele, si sunt conduse acasa de diversi straini, tu ai ales sa ajungi acasa pe propriile tale picioare, condusa de iubitul tau,pe care nu il inseli. Da, poate ca flirtrzi si cu alti baieti, e normal, ai ce arata. Da, poate ca relatiile tale nu dureaza mult asta pentru ca te saturi la un moment dat sa fii privita ca o pizda pe tocuri, si nimic mai mult.

Te respect. N-as putea sa fiu tu din comoditate. Daca m-as fi nascut ca tine, daca as fi avut o talie zvelta si niste forme perfecte si picioare lungi cat sunt eu acum de inalta, m-as fi pierdut. Nu as fi reusit sa fiu tanara asta amuzanta si spirituala care stie sa se distreze si care nu accepta sa fie intretinuta de barbati. Nu as fi reusit sa imi accept destinul de a fi considerata de toti doar un chip dragut, asa cum ai acceptat tu.

Femeile care te invidiaza habar n-au cat de greu e sa fii tu. Dar eu mi-am dat seama.

Uratii se plang de superficialitatea acestei lumi, dar, daca ar petrece doar o zi in pielea unui om frumos, si-ar da seama cu adevarat ce inseamna aceasta superficialitate, si nu i-ar mai invidia niciodata pe cei frumosi, i-ar compatimi.

Din postura mea de om cu o infatisare normala, comuna, nici urat, dar nici frumos, ii respect pe toti cei care sunt altfel, fie la o extrema, fie la cealalta..

Ei toti zic ca normalitatea e plictisitoare. Eu consider ca normalitatea e o binecuvantare.

miercuri, 22 decembrie 2010

Voalul rubiniu

Image and video hosting by TinyPic

Le incuiati bine, le acoperiti trupurile si parul, le biciuiti, le omorati cu pietre, si totul in numele religiei. Nu conteaza cat de mult s-au emancipat femeile din marile orase islamice, precum Cairo, ca acum pot umbla fara voal si pot profesa, in micile sate din Africa de Nord si Arabia nimic nu s-a schimbat fata de acum sute de ani, cand Mohamed a intemeiat religia musulmana, de cand mii de habotnici se ghideaza dupa legile Coranului. Nu conteaza cat de mult poate ca se vor schimba lucrurile si in aceste sate, o mentalitate a oamenilor ce a avut timp sa evolueze timp de peste o mie de ani nu va schimba niciodata. Mereu veti considera ca femeile voastre trebuie sa stea inchise in casa, sa mearga la piata insotite de cineva, sa isi acopere tot corpul, sa va creasca copiii si sa ii invete Coranul. Oricat de multe femei musulmane emancipate pledeaza pentru libertatea intre sexe, chiar si femeile voastre considera ca este bine sa poarte val si sa nu iasa din cuvantul barbatului. Le-ati inabusit libertatea, le-ati calcat in picioare sufletul, le-ati maltratat pentru ca au indraznit sa isi ridice privirea din pamant, de sute de ani, si veti continua sa faceti asta, totul in numele unei carti sfinte pe care au citit-o de cand erau mici, si ale carei legi si le-au asumat. Daca scrie in Coran ca barbatul are dreptul sa isi pedepseasca nevasta cand aceasta greseste, atunci, pentru ea, palmele ori violenta verbala nu sunt cu nimic gresite, ba chiar te porti ca un bun musulman. Spuneti ca faceti toate astea pentru ca femeia, in religia voastra, e sfanta, e undeva, deasupra voastra, si trebuie sa o protejati, sa nu ii permiteti sa pacatuiasca. In momentul in care ar pacatui, si-ar pierde din aceasta sacralitate, nu ar mai fi demna de venerat. Va folositi de aceasta scuza pentru a va purta cu ele asa cum un stapan se poarta cu animalul lui. Sunt doar o posesie, nu au suflet. Poate ca v-au redus si ele la tacere, acum, in secolul XXI, prin atitudinea lor feminista, poate ca acceptati influentele occidentale pe care le preiau, insa, in inconstientul vostru, inca va este inferioara.
Le acoperiti cu bijuterii pe care le smulgeti apoi de pe bratele lor, aruncandu-le in loviturile biciului, in fata publica. Religia voastra e cea mai inalta forma de misoginism, un misoginism pervers, atata timp cat ele accepta asta, bucuroase, nevazandu-se ca pe niste victime, ci ca pe niste femei norocoase. Dar, in inconstientul lor, sa stiti, ca va urasc. Va urasc pentru ca le este teama de voi.
Vreti sa le distrugeti, dar fiecare lovitura le intareste senzualitatea. Pentru ca femeile din religia voastra, asa cum merg prin pietele micului sat, cu voalul pe cap, acoperindu-le parul bogat, sunt unele dintre cele mai senzuale femei. Li se vad doar ochii, dar acei ochi stralucesc de-a dreptul. Va infrang prin privirea lor, unde s-a adunat pofta de a trai cu adevarat, eliberate de influenta voastra. Ochii unei femei musulmane sunt o poarta spre o lume unde barbatii de aceeasi religie nu vor ajunge niciodata, o poarta spre sufletul lor. Poarta in timiditatea cu care se plimba pe stradutele inguste cu privirea in jos, supunerea. Dar, in clipa cand ii ridica spre cerul albastru, in ei se scalda un erotism la care femeile occidentale, imbracate in fustele lor ce de abia le acopera fundul si cu decolteele lor adanci nu il pot atinge niciodata. Aceasta e singura lor arma contra sotilor lor. De la Seherezada pana la dansatoarele orientale, fiecare femeie musulmana poarta in sufletul ei aceasta arta a seductiei.
Fiecare dansatoare care isi unduieste soldurile, fiecare sotie care isi da incet voalul jos de pe fata, arunca cu pietre in voi, asa cum voi aruncati cu pietre in ele, cand le judecati. E felul lor de a spune: “Hai, distruge-ma, anihileaza-ma ca persoana…Fara sa stii ca, in umilinta mea, iti rezist si te inving.”
Ele vorbesc pe un ton suav, linistit. Nu au voce. Vorbiti voi in numele lor. Insa, cand se uita la voi supuse, cu acel chip acoperit de voal care dezvaluie niste ochi mari si expresivi, riposteaza fara ca voi sa stiti.
As striga in numele lor, intr-o piata publica dintr-un sat al Orientului Mijlociu: “Biet misogin amarat cu complexe de inferioritate!” si as arunca cu pietre in voi, barbatii musulmani. Pentru ca eu pot. As striga pentru toate.
Pentru ca m-am nascut aici, in vest, si pentru ca nu va pot intelege religia. Incerc…Dar nu pot.