- Daca as fi un scriitor…As vrea sa am o Muza fara chip, fara nume, care sa ma ajute sa recreez in opera mea viata, sa gasesc acel mister primordial…Sa ii fac pe toti sa-mi citeasca operele infiorati. Cuvintele mele sa cutremure imperii, sa purifice sufletele cititorilor, sa distruga pentru a crea din nou, sa creeze lumi intregi din ruine. De fiecare data cand as fi in pana de idei, aceasta Muza mi-ar sopti in ureche despre ce sa scriu. Asa ca…Esti in stare sa fii o astfel de Calliope? Pentru ca nu am nevoie de compania cuiva care nu imi poate oferi raspunsuri perfecte atunci cand nu le pot gasi de unul singur. Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa devin mai bun decat oricine.
-Nu, nu pot fi niciodata Muza ta. Nu iti pot sopti cuvinte despre misterele lumii. Nu le cunosc. Te-as minti. Nu pot fi o sursa de inspiratie pentru harul tau creator, pentru ca sunt atat de obisnuita…Nu am parul de aur si privire care sa te captiveze, nu stiu sa tes o panza de paianjen in jurul nimanui. Insa, pot fi cititorul tau personal. Imi poti citi din opera ta zi si noapte. Iti pot cara manuscrisele la toate librariile, pot vorbi despre cat de talentat esti in fata a sute, mii de editori, pana cineva va spune: “Da. Il vom publica.” Daca s-ar intampla sa ai vreo pana de inspiratie, nu voi fi o imagine ireala, o plasmuire a imaginatiei tale, care sa te scoata din acest impas. Voi fi acea persoana reala pe care o poti suna la miezul noptii, vorbindu-i despre problema ta; care va veni la biroul tau, iti va intinde o cana de cafea si iti va spune: “Rezolvam noi cumva asta.” Asa ca nu, nu iti pot oferi raspunsuri perfecte, iti pot oferi sprijinul meu.
- Daca as fi un fotograf…As vrea sa am un model perfect. O femeie de o frumusete desavarsita, cu niste ochi care sa socheze prin intensitatea unei culori neobisnuite, cu chipul expresiv. Acest model ar trebui sa stie sa imi asculte indicatiile, pentru ca poza sa iasa asa cum imi doresc. Mai mult, ar trebui sa ma surprinda venind cu idei proprii, originale. Ar trebui ca atunci cand vreau sa fac poze care sa exprime, cumva, tristetea, sa poata sa isi creeze o fizionomie conforma cu imaginarul pe care vreau sa il creez. Ca atunci cand vreau sa fac poze care sa ii faca pe oameni sa zambeasca, spunand: “Uite, mai exista fericire…” Sa isi transforme imediat chipul intristat, brazdat de durere, intr-un chip care sa radieze de fericire. Sa imi ghiceasca dorintele si sa fie expresia concreta a gandurilor mele despre lume, de la un moment dat, ganduri transpuse in poze. Fotografiile noastre sa ii lase pe toti mai mult decat fascinati. Sa nu isi mai gaseasca cuvintele. Sa vorbeasca despre ce cunosc ei cel mai bine, dar si despre ce nu vor cunoaste niciodata. Sa ii faca sa se indragosteasca din nou de o lume frumoasa, dar in acelasi timp sa se ingrozeasca de uratenia ei. Asa ca…Esti in stare sa fii acest model?
- Nu, nu pot fi niciodata modelul tau. Parul meu e prea ciufulit pentru asta, chipul meu este prea comun. Nu este deloc expresiv. Nu poate sa iti ghiceasca ideile. Ti-ai pierde cumpatul incercand sa imi explici cum sa ma uit la obiectiv, cum sa stau, cum sa ma imbrac, cum sa zambesc sau sa nu zambesc. Dar pot fi cea care iti aranjeaza munca in colaje perfecte, in timp ce tu te-ai odihni dupa o zi in care ti-ai fotografiat modelul perfect. Ti-as developa pozele, as avea rabdare sa creez o poveste pe seama lor. Ti-as lua portofoliul cu poze si l-as arata tuturor galeriilor de arta. Asta in timp ce ti-ai lauda modelul, ca doar el te ajuta in munca ta. Asa ca nu, nu pot fi un model perfect cand perfectiunea e ceva ce nu pot atinge niciodata, dar pot fi acea care are grija ca pozele tale sa nu se prafuiasca in cine stie ce coltisor.
- Daca as fi un cantaret, as vrea sa am un grup de fani innebuniti, care sa ma motiveze. Sa fie acolo, la toate concertele mele, urland inflacarati. Sa ma considere un Dumnezeu, sa ma adore. Sa ii vad acolo, in public, adorandu-ma mai mult decat ceilalti spectatori, pana la fanatism, mi-ar gadila orgoliul mai mult decat orice. Asa ca…Esti gata sa fii cel mai mare fan al meu?
- Nu, nu pot fi cel mai mare fan al tau. Nu ma simt bine intr-o multime, si nu ma pot manifesta atat de zgomotos. As fi fata aceea care te asteapta in culise, dupa un concert, te saruta scurt pe buze si iti spune: “Felicitari”. Fanii…Se schimba mereu. Oricand isi pot da seama ca nu e nimic de adorat la tine, oricand poate aparea alt artist care sa ii cucereasca. La fiecare concert, sunt alte chipuri, alti tineri care au nevoie sa simta ca apartin unui grup si isi gasesc un artist pe care sa il venereze cu totii. Dar eu…As fi singurul lucru constant din turneele tale. Asa ca nu, nu pot fi fanul tau, pot fi aceea care, din culise, stie ca acel cantaret atat de sigur pe el pe scena, inainte de concert are emotii….Si exact asa as adora la tine.
- Daca as fi un doctor, as vrea sa imi gasesc un colaborator la fel de inteligent ca mine si mi-as propune un tel maret, care ar revolutiona medicina ( ca, de exemplu, sa gasesc leacul pentru cancer). Alaturi de acel partener, am sacrifica totul pentru a ne atinge telul. Am intampina erori, ne-am deznadadjui, pentru ca apoi sa ne ambitionam din nou…E vorba de nopti nedormite, de a da ce e mai bun din tine. Asa ca…Esti gata sa fii partenera mea intr-un asemenea proiect?
- Nu, nu pot fi partenera ta in asta. Nu inteleg deloc stiintele exacte. Nu am rabdarea de a duce la capat un asemenea proiect revolutionar. Nu pot fi nici macar asistenta ta, in asemenea situatie. Sunt prea impiedicata si probabil te-as incurca mai mult decat sa te ajut. As fi…Pacientul bolnav de boala pe care vrei sa o invingi. Motivul pentru care te straduiesti atat de mult sa ii gasesti leacul. Ca sa ma vindeci.
- Deci, nu poti fi nimic din ce vreau eu.
- Nu, nu pot. Dar pot fi tot ce ai nevoie.
- Vreau perfectiune.
- N-ai sa gasesti. Iti pot oferi doar loialitatea mea.
- Loialitatea ta nu ma poate ajuta sa ajung pe adevarate culmi ale succesului.
- Dar e al naibii de buna daca s-ar intampla sa mai si cazi pe parcurs, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu