Ce astepti?

Viata nu este altceva decat o asteptare.
Cu totii asteptam ceva.
Sa termini scoala. Sa primesti promovarea pe care o meriti. Sa se faca verde la semafor. Sa se observe rezultatele dietei pe care ai inceput-o si sa poti purta fuste din nou. Sa se termine o zi plictisitoare la serviciu. Sa inainteze mai repede coada de la casa de marcat de la supermarket. Sa vina vara. Sa se coaca prajiturile.
Esti bebelus si astepti sa vina ziua in care vei putea deschide singur usile. Ziua in care ei te vor intelege, in sfarsit, nu ca acum, cand tu plangi ca vrei sa mananci iar ei cred ca vrei sa se joace cu tine. Ziua in care lumea din jurul nu ti se va mai parea atat de mare.
Esti copil...Astepti doar minuni. Astepti sa se sune de iesire si sa te duci pe terenul de joaca cu prietenii taii. Astepti vacanta. Astepti sa-ti creasca dintii. Astepti ca ei sa-ti raspunda la toate acele "De ce-uri", desi poate ca stii ca nici ei habar n-au. Astepti ca Mos Craciun sa-ti aduca masinuta teleghidata ori papusa aceea Barbie. Iti astepti randul la sotron. Astepti sa te gaseasca la de-a v-ati ascunselea, din locul acela perfect pe care l-ai gasit.
Esti tanar acum...Astepti sa te accepti, in cele din urma. Astepti sa iti gasesti locul intr-un grup de prieteni. Sa intalnesti pe cineva care sa te iubeasca necondionat, pe tine, cu toate defectele tale, acel El sau Ea. Astepti sa-ti dai seama ce e cu tine. Astepti sa-ti dispara cosurile, astepti serile de sambata in care iesi in cluburi, astepti un telefon de la el, astepti ca ea sa te observe odata si odata, astepti vara pentru iesitul noaptea tarziu cu prietenii, astepti sa treaca mahmureala,astepti urmatoarea petrecere, astepti sa vina absolvirea, sa cuceresti lumea...
Esti adult, la casa ta. Astepti ca familia ta sa-si dea seama de toate sacrificiile pe care le faci de dragul ei. Astepti sa creasca cei mici, sa nu mai trebuiasca sa cumperi scutece, ori sa raspunzi la toate acele "De ce-uri", sa ascunzi lucrurile de ei ori sa pansezi genunchi juliti si coate rupte. Astepti ca fiul tau sa-ti adreseze mai mult decat un "Buna", ori ca adolescenta ta morocanoasa care mai ieri nu se mai dezlipea de tine sa comunice mai mult si sa-ti povesteasca de baiatul pe care il place. Astepti sa se termine antrenamentul de baschet al baiatului tau, cursul de dans al fetei tale. Astepti ca sotul tau sa pretinda macar inca o data ca trebuie sa te cucereasca din nou, sa te scoata la un restaurant ori la dans. Astepti ca sotia ta sa nu iti mai spuna ca o doare capul cand vrei sa faci sex cu ea. Astepti sa-ti platesti facturile. Astepti o seara doar pentru tine, de iesit in oras cu prietenele tale. Astepti campionatul mondial si dozele de bere pe care le vei arunca la gunoi ori le vei comanda la terasa.
Ai imbatranit. Acum, copiii au plecat. Astepti sa te sune din cand in cand. Astepti ca rasetele nepotilor sa umple din nou casa pustie, sa raspunzi la toate acele "De-ce-uri".
In fiecare zi a vietii noastre, asteptam ceva.
Sa nu asteptam nimic?
Asta ne poate face sa inghitim in graba un pumn de pastile,ori sa ne autodistrugem prin diverse feluri...
Imi amintesc si acum ziua in care m-am trezit, si mi-am dat seama ca nu astept nimic. A fost cea mai trista zi din viata mea...E genul acela de zi care nu ai vrea sa se mai repete.
Sa nu astepti nimic...E mai rau decat orice.
Ce astepti?

Vreau sa urc pe varful unui munte si sa strig acolo, ca un nebun, sa strig doar de dragul de a striga, sa nu ma auda nimeni, iar ecoul sa-mi sparga timpanele.

Vreau sa imi inghesui cateva haine intr-un rucsac si sa plec in lumea larga. Sa calatoresc cu autobuzul ori cu trenul, sa merg pe jos cu mainile in buzunare, cu parul nepapieptanat, fara niciun ban la mine, sa merg fara sa ma opresc, sa merg pana ce picioarele imi sangereaza, sa merg fara sa ma opresc...

Vreau sa stau in pat ghemuita in patura, intr-o noapte friguroasa de iarna, infofolita intr-un pulovar larg, cu o cana de ciocolata calda, si sa citesc o carte ori sa ma uit la vechi episoade din Dr.House ori Desperate Housewives.

Vreau sa ies afara si sa imbratisez orice copac imi place, fara sa-mi pese ca lumea o sa rada, o sa creada ca am baut sau ca m-am drogat. Sa le strig: Nu, sunt perfect treaza si imbratisez copacul asta pentru ca asa simt!"

Vreau sa-mi pun o floare in par.

Vreau sa ies intr-o zi desculta.

Vreau sa ascult povestile lipsite de sens ale unui copil.

Vreau sa dansez in ploaie

Vreau sa imbratisez un necunoscut.

Vreau sa ma duc intr-un parc, sa ma intind pe iarba si sa adorm acolo

Vreau sa beau laptele direct din cutie

Vreau sa cumpar balonase de sapun si sa suflu pe strada din ele

Vreau sa dansez chiar daca sunt un total dezastru la asta si sa cant cu voce tare chiar daca nu am voce deloc

Nu am sa fac nimic din toate astea, pana ce nu am sa obtin singurul lucru care imi lipseste, acea atitudine care spune: Nu imi pasa de ceea ce spui tu, e viata mea; daca vreau sa imbratisez un copac, o fac, daca vreau sa-mi vopsesc parul verde, e alegerea mea...Atata timp cat actiunile mele nu te ranesc, cat nu vin si-ti dau cu ceva in cap, cat nu ma iau de tine, nu inteleg de ce te-ar interesa cum imi traiesc viata si ce alegeri fac. E cumva viata ta? "
Nu inteleg de ce imi pasa atat de mult de ce ar spune altii...

Take me back to the age of innocence...

Vreau sa fiu din nou copil. Vreau sa ma intorc la acele zile...Cand inca exista Mos Craciun. Cand ma puteam juca toata ziua de-a v-ati ascunselea, cand zilele erau uneori prea lungi iar timpul trecea mult mai incet; cand inca era prea greu sa urc pe un scaun; cand toate lucrurile din jur pareau incredibil de mari; cand ajungea sa ma urc pe umerii tatei pentru a fi undeva pe acoperisul lumii; cand gaseam alinare in bratele mamei intotdeauna, iar atunci cand ea spunea : "o sa treaca" atunci cand ma loveam, o credeam si intr-un fel chiar nu ma mai durea; cand plangeam de fiecare data cand cineva murea sau era ranit in vreun film, pentru ca eram convinsa ca asta chiar s-a intamplat cu adevarat; cand mi-era frica sa dorm singura noaptea, din cauza a cine stie ce monstri ascunsi sub pat; cand ma uitam fascinata la desene; cand nu stiam nimic; cand am citit pentru prima oara cartea Harry Potter; cand nu stiam de unde vin copiii; cand mi-era frica sa ma dau in tobogan; cand toata vara mancam doar pepene; cand ma jucam cu papusile; cand nu intelegeam nicio gluma de-a adultilor; cand nu imi pasa de adulti; cand completam catalogul pokemon, cand am strigat de fericire atunci cand in final l-am obtinut pe charizard, pentru care am dat vreo 30 dubluri; cand eram convinsa ca orasul bucuresti se termina la gara de nord; cand puteam sa merg la mare dezbracata; cand imi placea sa fac figurine in nisip; cand am plans la titanic; cand ma jucam melcul in parcul de langa blocul meu; cand nu puteam sa colorez fara sa depasesc conturul; cand credeam totul.
Nu exista cale de intoarcere...La acei primi 5-6 ani din viata noastra, doar o clipa perfecta.
Nu mai stiu cum era atunci.
Desi inca vreau sa cred in lume, desi inca imi place sa vad o animatie Disney ori sa ma uit la filme Barbie cu sora mea mai mica, desi inca as manca pepene toata vara; desi inca am un suflet naiv si niste maini de copil, inca nu stiu de fapt nimic cu adevarat.
Am sa incerc intr-o zi sa-mi amintesc cum era atunci. Am sa imi incep ziua revazand The Little Mermaid, animatia mea preferata de la Disney. Am sa ies apoi in parc si am sa ma duc pe terenul de joaca al copiilor, incercand sa ma joc cu ei nu ca o protectoare, ci ca una de a lor. Ma voi imbraca intr-o rochie alba si imi voi face doua cozi impletite ( va trebui sa astept ceva pentru asta...). Voi fi acolo, in mijlocul lor, pretinzand in acele momente ca nu stiu nimic...
Nu exista cale de intoarcere...