O vizita neasteptata

- Ce cauti aici?
- Ma asteptam la o primire mai calduroasa.
- Nu te-am invitat! Mi-am tinut usa inchisa doar pentru ca tu sa stai departe de mine.
- Gresesti. Ai uitat-o deschisa azi.
- Dragoste, pleaca! Nu am loc pentru tine aici.
- Imi fac eu. O sa scot din dulapul asta toate materialele croite din Egoism, imi irita pielea. O sa-ti strang toate Anxietatile intr-un ghem si o sa le arunc intr-un colt. Vezi bagajul asta? E plin cu propriile mele Temeri, care te vor coplesi. De asemenea, trebuie sa-i gasim un loc si surorii mele, Nebunia, o sa soseasca in curand. Ce camera mica ai! O sa stam putin inghesuite…
- Arati..Altfel decat mi te imaginam,
- Cum credeai ca arat?
- O femeie frumoasa si eleganta. Ca o zeita. Puternica, neinduratoare. Esti insa…fragila. Si e cu toate vanataile astea pe bratele tale?
- Adun o vanataie de fiecare data cand cineva ma da afara din casa lui, dupa ce m-a gazduit pentru putin sau mai mult timp. Unii se plictisesc de mine, altora le e frica, nu stiu de ce, iar altii, pur si simplu, nu stiu sa ma ingrijeasca.
- Si de ce tusesti atat de mult?
- Le tot spun sa inchida geamurile, pentru ca sunt sensibila si ma ia curentul repede, insa nu ma asculta. Le lasa intredeschise. Se tot uita in afara, crezand ca acolo poate este cineva mai bun decat persoana datorita carora au uitat intr-o zi oarecare sa inchida usa, iar eu am putut intra astfel in viata lor.
- De unde sa cumpar eu toate medicamentele ca sa te ingrijesc?
- E simplu. Te duci la farmacie si ceri cateva pastile de Loialitate, un sirop de Incredere, putina Pasiune si neaparat Respect si Acceptare. Administrate constant, in doze echilibrate, ingredientele astea sunt singurele de care am nevoie ca sa ma ingrijesti.
- Dar nu poti intra asa, brusc, in viata mea!
- Ai geamurile inchise. E cald aici, la tine.
- Pleaca!
- Credeam ca esti altfel decat restul lumii.
- Nu. Pleaca si fa asta asa cum trebuie. Bate la usa!
*
- Cioc-cioc!
- Cine e acolo?
- Dragostea. Pot sa intru?
- Da. Dar asteapta putin, sa-mi fac curatenie in camera. Sa sterg tot praful asta format de Frica. Asteapta sa fac rost de toate medicamentele de care ai nevoie. Sa invat cum sa am grija de tine. Stii, unii oameni te gonesc din teama ca tu sa nu pleci intr-o zi, asa de brusc precum ai intrat in vietile lor. Eu nu vreau asta. Cauta-ma iar cand ai sa fii sigura ca de la mine nu mai pleci. Iar pana atunci am sa incerc sa devin persoana care poate avea grija de tine asa cum trebuie.
- Bine. Pot sa mai astept. Dar sa lasi geamurile inchise.

Minte oloaga, inima oarba

Am citit demult o parabola despre inima si minte, in care erau comparate cu doi oameni nevoiti sa iasa dintr-o padure cu carari intortocheate, un adevarat labirint. Mintea era oloaga, nu avea picioare, dar avea o vedere incredibil de buna; inima avea niste picioare de atlet, dar era oarba. Dupa ce au incercat, incapatanate, sa reuseasca pe cont propriu sa strabata padurea, si-au dat seama ca cea mai buna cale de a reusi este sa faca o echipa: mintea sa se suie pe umerii inimii si sa ii spuna pe unde sa o ia, iar inima sa ii urmeze indicatiile. Reamintindu-mi recent aceasta parabola, mi-am dat seama ca este poate unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au spus despre raportul ce trebuie stabilit intre ratiune si simtire.
Mintea vede foarte bine. Judeca limpede orice situatie. Ne infatiseaza lumea, asa cum este, dintr-o perspectiva obiectiva. Prin ratiune, ne diferentiem de restul lumii. Gandim, ne punem intrebari despre ceea ce vrem sa devenim, ne stabilim anumite teluri, apoi incercam sa le atingem. Ascultandu-ne doar mintea, insa, nu vom reusi, pentru ca este oloaga. Inima, in schimb, este oarba. Simte in loc sa analizeze, vede totul dintr-o perspectiva subiectiva, in culori prea luminoase sau intunecate, insa…ce picioare rapide are! Inima indrazneste, inima este cea temerara, gata sa isi asume riscuri. care poate apuca pe calea dezvaluita de minte. Mintea este ca un ghid, creeaza actiuni, dar nu intelege care este rostul de a te entuziasma si de a lupta pentru ca aceste actiuni sa se transforme in realitate, pentru ca este rece. Inima, entuziasmata, trebuie sa o asculte.
Exista oameni de o luciditate extrema care nu isi asculta inima si se taresc prin viata neintelegand cum sa isi realizeze existenta in functie de ceea ce vad. Vad atat de bine lucrurile, exact asa cum sunt, dar le lipseste curajul inimii. Exista alti oameni care isi asculta doar inima. Alearga nesabuiti fara sa vada nimic si sfarsesc prin a cadea in tot felul de gropi.
Insa, atunci cand lasi mintea sa decida directia si inima sa te ajute sa ajungi acolo…Poti iesi din fiecare labirint in care te mai gasesti, de-a lungul vietii.